femme fatale (III)

Apsara (III)

Tot vorbind şi scriind despre Vina Apsara lui Salman Rushdie am ajuns să mă întreb cum mai putem defini astăzi o femeie fatală (Maga lui Cortazar, de pildă, nu este femeie fatală, deşi este cu totul specială; iar my fav, Margarita lui Bulgakov şi a Maestrului, este doar pe jumătate aşa ceva, calitatea de excepţie fiind devenirea întru vrăjitorie exclusiv pentru a-şi prezerva dragostea absolută). Se cuvine un asemenea specimen a fi definit de femei sau de bărbaţi? Cât din procentul de sex-appeal poate calibra definiţia unei femei fatale? Nu ştiu dacă aceste chestionări sunt neapărat îndrituite şi logice ori dacă aplicativitatea lor este imediată şi directă. După mine, efectul unei femei fatale doar în timp poate fi gustat şi simţit, iar nu imediat. O femeie pricepe imediat o altă femeie fatală; dar bărbaţii cred că percep o asemenea femeie (şi izbutesc să o catalogheze ca atare) cu o anumită întârziere senzorială şi raţională. Întrucât o femeie fatală este o alergătoare de cursă lungă, ca să zic aşa: farmecul ei lipicios, la care se face adicţie, este decantat treptat, fără brutalităţi imediate. Principala calitate şi abilitate a unei femei fatale este felul în care ea creează dependenţă, în care leagă pe vecie (uneori) un bărbat de imaginea ei percutantă. Adicţia creată nu este pătimaşă neapărat, ci, la rându-i, se manifestă treptat. Fascinaţia hipnotică creată de o femeie fatală este una în cercuri concentrice şi se dovedeşte a fi adesea o lecţie cu ceremonial. Vina Apsara se potriveşte perfect cu această formulă.