strigătul
nimeni nu ştie că eşti bărbat fiindcă eşti femeie
nimeni nu ştie că sunt femeie fiindcă sunt femeie
splendori scuipate în poezie
atunci când târfele nu sunt mai vii decât târfa din orice femeie
degetele lipite ale îngerilor intră în gură
saliva se amestecă în creier
nu te mai sclifosi prin cârciumi şi universităţi
nu mă mai sclifosesc nu mai bolborosesc
mă uit pe sub genele strânse la bărbatul din femeie
te uiţi cu sprâncenele strânse la femeia din femeie
cândva vom bea vin îndulcit vom mesteca seminţe de mac
vom fuma havane vom purta barbă mustăţi şi păr lung de-mprumut
ne vom freca de blugii noştri ca de nişte gemeni ibovnici
şi-ntr-un târziu vom striga dumnezeule mic şi stingher
vino şi bea cu noi fumează cu noi dansează cu noi
veseleşte-te încă mai este vreme.
iulie 3, 2009 la 7:03 am |
cel mai mult: „ne vom freca de blugii noştri ca de nişte gemeni ibovnici” 🙂
Frumos, mai trec!
iulie 3, 2009 la 7:36 am |
vor fi fiind blugii acestia speciali un soi de epiderme!
iulie 16, 2009 la 10:33 am |
E o dedublare a personalitatii?
iulie 17, 2009 la 7:50 am |
cine sa mai stie?