tu ai barbă şi dinţi şi trup tu eşti bărbatul meu
de multă vreme nu am mai scris despre tine
nu ţi-am mai citit poezii dar te-am pus să-mi tai părul
să mă fardezi pentru cântăreaţa cheală
uneori ochii tăi gri ciuruiesc pielea mea şi o hăituie
alteori mă îmbraci într-un body negru pe sub rochii de iarnă şi de vrăjitoare
fălcile tale de lincs se mişcă molatic
în vreme ce dorm înfăşată în vise mici şi subţiri
când mă trezesc mi-aduci în gură bucăţi de carne osânză de animale şi blana lor dichisită
abre los ojos şoptesc atunci când eşti zidit pe dinăuntru ca un călugăr mort
corbii vin cu întreaga lor castă şi se aşază la fereastra noastră în zori
vorbim cu ei în limba lor apoi îi alungăm în păduri
eşti bărbatul meu şi de multă vreme nu am mai scris despre tine
frica de noapte îmi umple sufletul zise regina de noapte
păsări de noapte fac inima să-mi tremure zise regina de noapte
m-am dezbrăcat şi am turnat pe mine licoare de mosc
şi m-am făcut mai uşoară ca păsările de noapte zise regina de noapte
tu eşti bărbatul meu.
Mesmeea Cuttita's Blog 
iulie 1, 2009 la 5:05 pm |
Se poate sesiza aici o SIMPLIFICARE a registrelor stilistice, semnificatiile de adancime pastrandu-si efervescenta si in lipsa unor constructii baroce. Acest „tu esti barbatul meu” constituie tesatura viscerala a poemului, barbatul, in ipostaza sa de constructor, neutralizand substanta mortii („te-am pus să-mi tai părul/ să mă fardezi pentru cântăreaţa cheală/ uneori ochii tăi gri ciuruiesc pielea mea şi o hăituie”). dar, oare, simplificarea excesiva nu conduce la opacitate? si ma refer, spre exemplu, la versul „păsări de noapte fac inima să-mi tremure zise regina de noapte”.
iulie 1, 2009 la 5:42 pm |
este un cantec interior acolo intre pasarile de noapte si regina de noapte. regina e aliata cu pasarile ei de noapte si doar ele (regina si pasarile) isi inteleg limbajul. nimeni altcineva. nu este vorba de opacitate, ci de ambiguitate. de o ambiguitate programatica si progresiva, dar care isi are limita ei intentionata. la urma urmei finalul readuce la sensul exact al poemului, anume – „tu esti barbatul meu”.
iulie 1, 2009 la 7:21 pm |
intrebarea mea insa are un sens mai general. si anume, cum poate fi construita acea simplitate poetica, fara ca discursul sa degenereze in opacitate?
iulie 1, 2009 la 8:10 pm |
simplitatea poetica ar putea insemna si ar putea fi construita ca o coerenta relativ desavarsita intre simtamant, sens si forma, fara ca vreunul/vreuna din acestea 3 sa o depaseasca pe cealalta/celalalt, ci sa fie egale/egali in dozata lor intensitate. intrucat aici este cheia – intensitatea poate fi dozata, picurata, strecurata. si nu oricum, ci insidios. prin urmare, simplitatea poate fi insidioasa (nu doar complexitatea poate fi astfel).
si nu stiu ce este mai usor – sa fim simpli si insidiosi (ca poeti si fapturi), sau complicati si insidiosi!
iulie 1, 2009 la 8:22 pm |
Interesante disectiile pe poem.Mie , insa, imi place el in sine. Citindu-l am avut senzatia ca patrund in intimitatea , in fibra lui organica.Am simtit poezia din el.Si mi-a placut. Adica l-am trait.Poezia nu are scop, stiu. Dar daca ar fi avut, pe mine m-a atins.
iulie 1, 2009 la 8:49 pm |
poezia are scop. sa tulbure cumplit. eu, cel putin, aceasta vreau.
iulie 2, 2009 la 11:37 am |
Departe de mine ideea de polemica.E perfect valabil ceea ce spui. In fond, despre tulburare spuneam si eu. Iar poemul acela mi-a placut cumplit, cum superb ai spus-o. Citesc blogul tau cu atentie.Imi place tocmai pt ca tulbura latentele, substraturile.Cand vorbeam despre scop ma refeream la partea aceea ludica, inefabila, a poeziei.Pentru mine, cititor marunt, poezia e o joaca, nu un joc.De aici ideea ca nu ar trebui sa aiba scop.Nu m-am incumetat la vreun demers critic. Acolo intervin alte aspecte si vreau sa le ignor cand ceva imi place, cand ma atinge in zona aceea a intimitatii pe care frumos stii sa o starnesti.
iulie 2, 2009 la 12:11 pm |
eu nu am detectat vreo polemica. am spus doar franc ca tulburarea cititorului (si a autorului) sunt esentiale. da, e vorba despre atingere. atingere emotionala si psihica in principal. si uneori chiar corporala, in chip cat se poate de ciudat.
iulie 2, 2009 la 1:00 pm |
Sunteti de parere ca lirica actuala mizeaza pe o lichefiere a densitatii tropice in vederea unei mai solide configurari a raportului empatie – discurs?
iulie 2, 2009 la 2:08 pm |
mai degraba atrofiere a densitatii tropice in lirica de azi, lucru firesc, datorat adaptarilor la cotidian, viata in viteza s.a.m.d.
riscul insa, dintotdeauna, al unei astfel de imputinari, atrofieri etc, ramine acelasi – golirea excesiva a textului. versul fad, nesarat, nepiparat.
pe de alta parte, si poezia incarcata stilistic isi pastreaza riscul dintotdeauna – sa-si oboseasca pana la satietate cititorul. sa-l faca obez cu de-a sila.
despre raportul empatie-discurs nu m-as pronunta decit minimal – zicand ca poezia ar trebui sa evite formele de captatio benevolentiae la adresa cititorului sau.
iulie 2, 2009 la 2:19 pm |
Lirica celei mai imediate dintre intimitati. Si gradina ei botanica.
iulie 2, 2009 la 2:51 pm |
si jungla ei (mai degraba). sau eventual serele ei.
iulie 2, 2009 la 4:55 pm |
Poezia te scoate din tine şi te duce prin peşteri. Oricare ar fi ritmul paşilor tăi – uneori îţi auzi liniştea, alteori gâfâi, în palme găseşti stalactite şi stalagmite dinăuntrul tău. Iată de ce pe drumul ăsta, mă afund cu voluptate goală, ca să simt totul, sub piele.
iulie 2, 2009 la 5:25 pm |
poezia, pe langa stari viscerale, presupune si o luciditate a constructiei. asa incat, fara tehnica, poezia ramane stare pura nontextualizata.
iulie 2, 2009 la 6:55 pm |
Poezia este stare pura. Tehnica apare dupa textualizare, nu in timpul ei. Daca tehnica se incropeste in momentul actului poetic, nu mai vorbim de stare pura. Iar daca nu avem stare pura, nu avem poezie.
Insa starea pura este una lucida, ceea ce spun asadar, este ca a avea constiinta poetica nu inseamna a scrie mana-n mana cu uneltele tehnice. Poezia te anticipeaza ea pe tine ca o oglinda a eului reflectat in clipa imediat predecesoare manifestului in sine.
iulie 2, 2009 la 8:08 pm |
fara luciditatea constructiei am ajunge direct la „ospiciul” poetic! asa incat, fireste, este nevoie si de tehnica. dar primordiala este starea, tehnica este secundara, ea se adapteaza starii. am putea sa scriem poezie si daca nu am simti nimic (daca am fi doar tehnicieni), dar nu garantez ca ar merita. poezia rece imi este indiferenta. nici nu o scriu, nici nu o recomand.
iulie 3, 2009 la 8:40 am |
tehnica face poezia sa fie stare pura!
iulie 3, 2009 la 11:48 am |
dumnezeii poeziei si caile domnului, laolalta, multe sunt!
iulie 4, 2009 la 5:27 pm |
(Nu ştiam că, dacă pun un link de pe youtube, apare aşa. Îmi cer scuze.)
iulie 4, 2009 la 7:35 pm |
imi place U 2, dar cred ca melodia de sus va manca aproape canibal din spatiul de blogging! merci oricum, zvarluga!
iulie 5, 2009 la 12:29 pm |
mie nu mi-ai aprobat commentul?! 😦
iulie 5, 2009 la 3:21 pm |
care comentariu?
a fost un simplu anunt de la black bride ca e prin preajma. dar anuntul respectiv nu avea nimic de-a face cu discutia despre poezie de mai sus.
iulie 5, 2009 la 6:57 pm |
sau poate am facut vreo confuzie?
iulie 8, 2009 la 1:19 am |
„Păsări de noapte” suntem noi toti, dar aici simt cum aud strigatul unei adolescente frumoase. O adolescenta plina de suspans, o adolescenta trecuta , dar fara a lasa un gust amar. Imi aduc aminte de el , imi aduc aminte de zorile diminetii, zgomotele padurii , limbajul naturii… Frumos descris barbatul alaturi de concertul cantaretei Sinead O’Connor. Barbatul salbatic , barbatul viril, barbatul protectiv pe care la urma regina de noapte il domina , daruindu-se. Regina – femeie puternica…, femeia secolului XI.
iulie 11, 2009 la 10:41 am |
regina-femeie suna firesc!