apă de portocal
tristeţea e ca tăierea de mâini şi de păsări
părul meu de neguri nu ştie ce să răspundă
aşa că îţi dau partea mea de fericire pentru partea ta de suferinţă
şi am spălat picioarele multiubitei
şi i-am turnat pe trup apă de portocal
dar oare multiubita poate deschide venele bărbatului cu o foarfecă de sticlă?
şi dacă tu mă vrei cât o unghie
eu te vreau cât o mână întreagă pe care mai apoi s-o tai
urma ta e atât de adâncă
încât nu are cum să piară chiar dac-ai fi un spălător de maţe
dar sufletul meu nu vrea ÅŸi nu ÅŸtie
(gândesc deci nu visez).
Reclame
mai 31, 2009 la 8:18 am |
femeie portocalie de lenor fini.
iunie 1, 2009 la 1:36 am |
oare textul acesta nu amesteca doua stiluri diferite? e ceva gresit?
iunie 1, 2009 la 2:09 am |
aequalitas hominum beatorum cum angelis!
iunie 1, 2009 la 2:35 am |
da, poemul acesta amesteca intentionat doua stiluri diferite – cel suav si ritualic-erotic, cel semi-taios si laconic. e un amestec pe care am mizat, drept care il asum.
dixit pater – cum angelis!
iunie 1, 2009 la 6:08 am |
Visez, deci nu gandesc. (asta mai mult despre mine…)
iunie 1, 2009 la 6:09 am |
Nu-i greseala, chiar e invers.
iunie 1, 2009 la 11:31 am |
artemisiaca sa viseze ca doar nu are nimeni dreptul sa i se impotriveasca…
dar nici gindirea nu-i de lepadat intru totul!
iunie 1, 2009 la 9:54 pm |
a propos de ce spune artemis, ce rost are replica la descartes in final?
iunie 1, 2009 la 10:47 pm |
tocmai, cruz. descartes merita intotdeauna o replica, intrucit nu functionam si nu existam doar pentru ca gindim. mai facem si mai simtim destule altele…
fantasmele, halucinatia, reveria si visul (and co) sint o alta parte a lumii, care nu ne este straina, ci doar relativ ascunsa (de noi insine, fata de noi insine si fata de ceilalti)
iunie 1, 2009 la 11:46 pm |
De fiecare dată mă întorc la poeziile Mesmeei ca spre niÅŸte scrieri tămăduitoare. Despre versul parantetic, mă gîndeam înainte să văd discuÅ£iile, că Descartes nu ne-a închis drumul judecăţilor ÅŸi al interpretărilor, ci doar a insistat asupra unui punct ce poate ÅŸi trebuie completat prin prisma simÅ£irii noastre (dacă e una poeticească e cu atît mai bine).
Mi-a plăcut trupul pe care-l are acest poem.
iunie 2, 2009 la 12:33 am |
hmmm, iarina, daca textele mele sint tamaduitoare e cit se poate de bine pentru mine ca autor (si pentru cititorii care vor sa fie tamaduiti).
si eu cred ca descartes a formulat ce si cum a formulat ca sa ne puna pe ginduri si ca sa-i parvina replici (in timp, peste timp) de la noi, cei din viitor! vorba vine.