Entry for May 24, 2009

Lost Highway

Anul acesta am lucrat pentru întâia dată la Master nu pe Mulholland Drive, ci pe Lost Highway. Un Lynch bun, manierist, dar, totuşi, fără să fie capodoperă, fără să fie scintilant. Nu am apucat să discut cu partenerii mei de şarade lynchiene decât oarecum pe fugă, din pricina polemicilor şi a fragmentarismului relativ riscant al filmului. Un film schismatic, intenţionat rupt, cu ingredientele specifice ale ţarului bizarului, cum a fost poreclit Lynch: sex, violenţă, demenţă, realitate înghesuită în păpuşa rusească. Cum Lynch este un regizor continuu ironic şi autoironic este dificil să descuamezi filmele sale şi să le jupoi de conţinut. Întâi de toate întrucât regizorul însuşi oferă de obicei vreo cinci variante posibile de hermeneutică asupra peliculelor lui, ca să fie sigur că logicii critici de specialitate se vor încâlci definitiv în tabelul său Mendeleev întors pe dos. Apoi întrucât este alunecos să gestionezi ironia subtilă a acestui regizor, care, uneori, îşi subminează propriile filme, doar ca să şarjeze şi să se amuze copios asupra felului în care nimeni nu va mai pricepe nimic. Un lucru e limpede: interpretarea simbolică nu este adecvată pentru Lynch, care şi-ar râde zeflemitor în barbă dacă ar avea acces la inventarierea semiotică şi simili-mitologică a elementelor din peliculele sale. Interpretarea psihanalitică este, la rându-i, deficitară, mai cu seamă întrucât regizorul însuşi şi-o asumă ludic. Drept care nu rămâne decât interpretarea fenomenologică: dar şi aceasta este doar un fel de a spune că Lynch ar putea fi prins, la o adică, în insectar. Pentru că, de fapt, nu va fi prins niciodată în respectivul insectar, oricât de abili entomologi am putea fi.