Entry for April 05, 2009

e oare mai frumoasă o femeie atunci când înnebuneşte

şi oare picioarele ei au atunci lumină mai multă

sau poate inima ei e o scoică vopsită

şi cine ar putea să-i spele atunci lenjeria de corp ca pe o piele putredă

şi cine ar putea să o pieptăne când părul cade cu nemiluita

peştii-n acvarii o privesc ca pe o regină cu gingiile şlefuite

şi gunoierii nu ştiu dacă să o alunge ori s-o ademenească

şi nicio splendoare nu i se mai potriveşte ca o agrafă

chitara e plină de struguri

depozit pentru altceva decât pentru limfă şi os

acum că moartea s-a împuţinat ca un elicopter

iar elicele ei nu au forfecat-o

femeia nu e nici mai frumoasă nici mai nebună ca un pahar cu apă.

12 răspunsuri to “Entry for April 05, 2009”

  1. Mesmeea Says:

    pictura de leonor fini.

  2. Blanche Fleur Says:

    Poate daca ar fi o nebuna frumoasa si vesela, o nebuna ametita de iubire…poate daca…

  3. DeScribor Says:

    Acum imi amintesc si despre schimbarea aceea a celulelor
    despre care s-a povestit la un moment dat
    si despre tacerea aceasta pe care numai pestii pot sa o pastreze
    Ma gandesc la poetii care isi pot permite, daca sunt adevarati, sa faca orice,
    la cineva care spunea candva ca nu exista femei-poet, dar ele exista
    sunt poete pentru ca exista si invers
    ele au o lume exclusiva o lume a parului lung chiar daca uneori sunt rase in cap
    o lume a cochiliei
    a corpului fluid
    a fragilitatii ca secret al ei si nu ca altceva
    amenintarile luptele cu moartea care se dau pe teritoriul femeii poet
    si numai acolo
    ma gandesc la barbatii care stau langa femeia-poet si poate ca ei sunt agrafa lor splendida
    si bombanesc ceva pe post de scut pe post de tacere

  4. Mesmeea Says:

    didi – ceea ce este valabil (sau nu) pentru femei (nebune), ar putea fi valabil si pentru barbati (nebuni)? poate ca intrebarea mea (nu) e retorica…

    de-scribor – cit de (in)vizibila e lumea celor rasi in cap in spatele lumii parului lung? cit despre luptele cu moartea sunt ele niste corride mici, aici si acum?
    barbatii ca „agrafe”, ai putea sa ii descrii putin?

  5. Zvârluga Says:

    Mesmeea, nebuni frumoşi sunt cei care cred că-şi pot domoli vreodată setea!

    Mi-a plăcut mult ideea bărbaţilor-agraf, drept care am nhăţat-o cu lăcomia-mi copilărească şi cu scuzele de rigoare, pentru De Scribor.

    noaptea
    se prind n părul nostru
    cu gheare de liliac
    ne adună visele ncurcate
    n partea nevăzută
    ziua
    ne lasă lejer pe spate
    gndurile lungi
    n haine de stradă.
    ne aranjează n oglinzile
    verzi albastre negre
    ale ochilor
    amestecndu-şi culorile
    n pielea
    capului nostru ( – 24 de agrafe)

  6. Mesmeea Says:

    se vede treaba ca zvirluga s-a molipsit… dar, oare, molipseala va trece si mai departe catre altii?

    si ca sa ramin campioana (dat fiind ca am utilizat cuvintul atit de rivnit „agrafe”), voi zice ca banuiesc a avea in par (desi sunt tunsa scurt) o mie de agrafe de neintrecut!

  7. DeScribor Says:

    Se prea poate ca toate sa fi plecat de la poemul acesta, de la femeia-poet care simte ca nu i se mai potriveste nicio splendoare, barbatii-agrafa sunt cu siguranta aceia le care luptele firesti se dau nu neaparat in fata, umbrind toate lucrurile, ci, mai degraba, se retrag uneori pentru a-si proteja iubita. Aici gasesc eu una dintre semnificatiile retragerii zeului Brahma, care uneori se opreste, respira si se odihneste, iar corridele acestea se duc, caci femeile sunt si imblanzitoare (caci in cartile de Tarot, imblanzitoarea leului din cartea Puterii este o femeie); ele simt raderea capului si altfel si cred ca lumea cuiva de aceste fel devine vizibila, ca o retragerepe fata. Apropo de agrafa, era un obiect care mi-a placut foarte mult mai demult, anume fibula.

  8. Mesmeea Says:

    in paranteza fie spus s-ar putea ca si eu sa fi preluat „agrafele” din alta parte…

    m-a pus pe ginduri ipostaza femeii-poet (despre care vorbeste de-scribor) careia nu i se mai potriveste nicio splendoare! cit despre barbatii care stau in umbra, protectori, poate ca ei se protejeaza si pe sine, camuflindu-si salbaticia (sau indaratnicia colerica a) felului lor de a fi, cine stie?
    fibula, da, stii versul cel minunat al lui nichita s – toga virila, tristetea mea aspra, cu o fibula de gheata mi-o prind (sau mi-am prins-o, nu mai stiu exact).

  9. iarina Says:

    Frumuseţea prin răsturnarea realului sau prin mbrăcarea formelor nefamiliarului.
    Femeia pare că s-ar mişca ncolo şi ncoace prin ascunzişurile existenţei: nebunia, moartea mpuţinată. ntre ademenire şi alungare şi piaptănă neliniştile opoziţionale şi devine intangibilă ca o regină (oare a nopţii?), cu conturul plin ca o „chitară plină cu struguri”. „Femeia nu e nici mai frumoasă nici mai nebună ca un pahar cu apă”, nu ştiu de ce, m-a dus cu gndul la un mediator ntre Dumnezeu şi om. Surprinzătoare şi frumoasă comparaţia din final.

  10. Mesmeea Says:

    iarina are (si ea) o chitara cu struguri?

    paharul cu apa e foarte special in simplitatea sa…

  11. iarina Says:

    Da, uneori am şi eu o astfel de chitară. Apoi se transformă-ntr-un pocal de unde muzica rituală are o rezonanţă aparte. Devine un fel de chitară vioară (mă refer la adjectivul „limpede, cristalin”:)

  12. Mesmeea Says:

    chestiunea este… cine maninca strugurii din chitara? noi sau altii?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: