sunt un obiect psihic de lux
nu îmi căutaţi defecte de fabricaţie
pielea mea are carburi
părul mi s-a subţiat
unghiile îmi sunt ierbivore
sunt un obiect sexual de lux
creierul meu e minunat încolăcit în jurul gleznelor
calc pe el ca pe un covor de broaşte
mă hrănesc cu pantofiori din petale de trandafir şi zahăr candel
(pe craniu am tatuate frăgezimi).
Mesmeea Cuttita's Blog 
martie 16, 2009 la 1:04 am |
pictura de leonor fini.
martie 17, 2009 la 12:06 am |
vai, mesmeea, ce-i de facut cu toate „obiectele” acestea de lux? bietul cititor e in dilema!
martie 17, 2009 la 1:11 am |
cruz, din cite stiu eu, cititorii mei nu sint handicapati. i-am invatat sa nu fie nici bieti, nici sarmani… ci sensibili si intuitivi. asa ca vor pricepe singuri ce este cu „obiectele” acestea care dau bataie de cap oriunde si oricind si oricum.
martie 17, 2009 la 6:54 am |
Eu cred ca forma sintetica si scurta a acestui poem, aspectul care poate fi remarcat in toate poemele scrise in ultima vreme, va fi viitorul tau poetic si estetic si dupa parerea mea aceasta latura ar trebui exploatata pana la capat… mi-ar placea un volum intreg cu poeme scurte hiperconcentrate dar si hermetice, enigmatice, ca niste obiecte de lux de descifrat, un fel de delirionism rezidual, zgura care ramane dupa focul descarnarii. O forma mai concentrata care preschimba alchimic poemul intr-un fel de formula magica, pielea cu carburi si unghii ierbivore sunt imagini foarte noi si proaspate in care se alterneaza combustia minerala si traire vegetala, si mai apar fiinte reci si larvare (broaste). imi placea mult ideea gaselnita unor versuri puse in parenteza, elementul care a aparut deja in trecut (dansurile de pilda) este ca si cum o alta voce, simultana, o alta „persona” se suprapune in poeme si le rosteste… poate acolo trebuie cautata cheia poemului.
martie 17, 2009 la 11:41 am |
poeme scurte de incizie, hmmm, trebuia sa ma fac chirurg pe cord, nu-i asa alpha? hiperconcentrate, da, insa ermetice nu cred ca sunt, chiar daca au enigme in burta si in creier aceste poeme. imi convine, insa, formula de delirionism rezidual, ma prinde.
cit despre paranteza, din nou da, e poate o alta voce in poem, de „ventriloc”, care comenteaza in final…
martie 17, 2009 la 12:38 pm |
Si eu simt o concentrare in chip de fiinta cu adaosurile ei de lux. Am trait cuvintele int-o rasuflare intensa, autoimprospatata chiar. Poezia are o cranie frageda, ceea ce inseamna o deslusita cale mesmeica.
martie 17, 2009 la 1:29 pm |
adaosuri de lux? ups, i shall think. iarina, cred ca „obiectele” care suntem noi toti cu obsesii, tinjiri si tot felul de astfel de reactii, manifestam adesea pseudopode acaparatoare. un soi de creier vibratil ne marcheaza in fel si chip.
martie 19, 2009 la 10:32 am |
Imaginea ventrilocului e destul de perturbanta… mie mi-e frica de ventriloci…poate ar fi trebuit sa scriu hermetice, pentru ca nu ma refeream la „ermetic” inchis…ma refeream chiar la hermetism ca si calea initiatica, obiectele astea au pentru mine o valoare magica si talismanica… as spune ca poemele astea scurte sunt ca niste „amulete”… asta vream sa spun atunci cand le-am definit „ermetice”…
abia astept o noua carte integral alcatuita de poemele astea talismanice…
martie 19, 2009 la 11:35 am |
hmmm, alpha, amulete as vrea eu sa fie poemele acestea. dar, oare, si sunt? si in caz ca da, cine le-ar tine ca amulete pe birou?
sa nu iti fie frica de ventriloci, pentru ca spusele lor sunt adesea vrajite si au miez…
martie 20, 2009 la 5:40 am |
tainica interiorizare..hmm
martie 20, 2009 la 11:09 pm |
asa e cu „obiectele” acestea complicate, apple m!