Archive for februarie 2009

Entry for February 05, 2009

februarie 5, 2009

 


Unchiul Julio şi condeiera (9)

 


Întotdeauna este îndeajuns de interesant dialogul dintre doi bărbaţi care iubesc aceeaşi femeie. De ce? Fiindcă aceşti doi bărbaţi nu sunt neapărat rivali şi competitori, ci mai degrabă complici. Fiindcă ei alcătuiesc de fapt un cuplu, în care unul dintre ei este mai suav şi fragil, iar celălalt este mai ironic şi brutal (la nivelul cuvintelor). De fapt, însă, amândoi sunt vulnerabili: întrucât a iubi aceeaşi femeie fragilizează. A iubi aceeaşi femeie aduce cu sine, vrând-nevrând, şi include o meditaţie asupra lumii, vieţii, morţii etc. (da, este banal şi, în acelaşi timp, nu este neapărat). Şi a pierde aceeaşi femeie este la fel de important: pierderea sudează minţile şi sufletele celor doi bărbaţi într-un fel de pact de neagresiune, chiar dacă suspiciunile nu pier de tot şi oarecare prudenţă încă funcţionează în cele rostite. Pentru a înţelege ceea ce vreau să spun acum este de ajuns să fie parcurs capitolul 31 din Şotron: Gregorovius şi Oliveira sporovăie despre Maga şi despre ei înşişi, suspectându-se reciproc de inaderenţă la realitate şi de obscuritate. Dar ceva îi uneşte definitiv: absenţa femeii iubite, fuga, tristeţea şi nefericirea ei. Unul dintre aceşti bărbaţi crede că este benefic ca făptură umană (Gregorovius), celălalt ştie că este malefic (Oliveira); de fapt, nici unul din ei nu este într-o rol extrem, fiecare conţine mai multe cenuşiuri, decât pete de alb şi negru. Teoria lui Oliveira se potriveşte, însă, cu suspiciunea lui Gregorovius: spre a-i împinge pe alţii în infernul sufletesc nu trebuie decât un mic ghiont, un brânci oarecare. Întrucât cel care procedează astfel, doreşte un lucru evident: să rămână singur, să fie lăsat în pace. Horacio Oliveira nu este doar un buscador, un căutător, ci şi un mânuitor de umbre. Iar a rămâne singur înseamnă inclusiv a părăsi femeia pe care o iubeşti (şi despre care ştii că îţi este singura pereche), ca să te antrenezi existenţial întru tine însuţi (ce-o fi însemnând aceasta?) şi să verifici dacă eşti apt de gesturi capitale.

P. S.

Sărmanele bloguri hot (cu tot cu limbajul şi imaginile lor focoase, programatic afrodisiace) sunt hilare pe lângă capitolul 31 din Şotron.

Entry for February 04, 2009

februarie 4, 2009


Vârtej veneţian


Şi, pentru că se apropie carnavalul, să-l ascultăm din nou pe autor (Alejo Carpentier) vorbind cu har (chiar dacă noi nu ne vom afla ACOLO, deşi îndrăznesc să cred că, poate, eu aş merita să mă aflu în lagună fie şi numai pentru o singură zi şi o noapte):

Măşti de albeaţa cretei, toate la fel, împietriră chipurile oamenilor de condiţie, între lacul pălăriilor şi gulerele pelerinelor; măşti de catifea întunecată ascunseră feţele, cu viaţă doar pe buze şi în ochi, ale doamnelor cu picior fin, acoperite de glugi. Cât priveşte poporul, marinarii, zarzavagiii, vânzătorii de gogoşi şi peşte, soldaţii, scribii, barcagiii, cămătarii, se produse o transfigurare generală, ce ascunse chipurile cu piele întinsă sau zbârcită, mutra înşelatului, nerăbdarea înşelătorului sau perversitatea desfrânatului, sub cartonul pictat al măştii de mongol, de mort, de Rege Cerb, sau al atâtor altora cu nasuri de beţivani, mustăţi în stil berber, bărbi de bărboşi şi coarne de încornoraţi. Schimbându-şi vocea, damele decente se uşurau de toate obscenităţile şi porcăriile pe care le adunaseră în suflet de luni de zile. Toată lumea vorbea, striga, cânta, trâmbiţa, înjura, oferea, făcea curte, insinua, cu voce schimbată, între dugheana de marionete, scena comedianţilor, catedra astrologului ori vitrina vânzătorului de ierburi de dragoste, elixiruri pentru junghiuri de şale ori de putut pentru bătrâni. Acum, vreme de patruzeci de zile, prăvăliile vor rămâne închise până la miezul nopţii, ca să nu mai vorbim de cele multe care n-or să-şi închidă porţile ziua şi noaptea; maimuţele flaşnetarilor or să joace tot timpul; papagalii dresaţi se vor bâţâi în continu în leagănele lor filigranate; echilibriştii vor traversa mereu piaţa pe o sârmă; îşi vor face meseria fără răgaz prezicătorii, ghicitoarele în cărţi, cerşetorii şi curvele – singurele femei cu faţa descoperită, cinstite, de apreciat în astfel de împrejurări, când fiecare vroia să ştie, dacă-i vorba de o afacere în mijlocul acestei universale travestiri de personalitate, vârstă, suflet şi chip.