
Ah, Margarita!
Mihail Bulgakov îi face Margaritei Nikolaevna (eroina din capodopera Maestrul şi Margarita) o introducere epatantă pentru orice fel de cititor (sentimental, livresc, ironic, etc.): Vino cu mine, cititorule! Cine ţi-a spus că nu există pe lume dragoste adevărată, devotată, dragoste veşnică? Să i se taie mincinosului limba lui ticăloasă! Vino cu mine, cititorul meu, numai cu mine, şi am să îţi arăt o asemenea dragoste! Margarita Nikolaevna este frumoasă, inteligentă, bogată, iubită şi, totuşi, nefericită. Ceva în ea mocneşte: femeia aceasta seamănă cu o vrăjitoare, cu uitătura puţin crucişă. E o alter, o făptură care are nevoie de altceva decât deja posedă. Malinconică la extrem din pricina dispariţiei maestrului, ea are senzaţia că iubeşte un mort. L-ar fi putut, oare, salva această femeie frumoasă şi aparte pe maestrul ei (dispărut, nebun etc.)? E ridicol! … am exclama noi, dar asta n-o vom face de faţă cu o femeie deznădăjduită. Margarita are părul cârlionţat şi tăiat scurt: recunosc că aş fi dorit-o cu părul lung. Dar nu este aşa cum voieşte cititorul, ci aşa cum voieşte autorul.
Presimţind o schimbare, femeia-vrăjitoare (deşi nevrăjitoare încă) îl visează pe iubitul ei (maestrul) în ipostaza de nebun, apoi află de spectacolul de magie neagră dominat de un aşa-numit Woland, în sfârşit străbate Arbatul cu autobuzul şi se opreşte pe o bancă lângă zidul Kremlinului (vorbind imaginar cu maestrul pe care şi-l închipuie deportat şi mort); asistă la parada convoiului mortuar al lui Berlioz şi, undeva, se înfiripă brusc în ea un pact: Of, zău, mi-aş vinde sufletul diavolului să aflu doar dacă trăieşte… Abordată de hâtrul diavol Azazello (piticot, roşu ca focul, clonţos, dar în costum scrobit, cu pantofi de lac şi melon, ca un peţitor, căci el este peţitorul, pentru bal, al lui Satana, un Azazello aristocratizat), acesta îi relatează anecdotica legată de dispariţia capului lui Berlioz, celebrul scriitor proletcultist şi redactor-şef de revistă, care nu a dorit să îl publice pe maestru. Margarita este, însă, interesată să afle doar dacă criticul Latunski (cel care a demolat romanul despre Pilat din Pont al maestrului) se află în convoiul mortuar. La început, femeia îl antipatizează pe Azazello (iar clonţosul se şifonează), închipuindu-şi că acesta este membru al poliţiei secrete (NKVD-ist), apoi îl bănuieşte a fi codoş de stradă. Ca să o convingă de misia sa camuflată, Azazello îi citează fraze din romanul despre Pilat din Pont; aşa încât, înţelegând că străinul deţine secretul vieţii sau morţii maestrului, Margarita devine supusă şi chiar patetică în confesiunea ei, fiind dispusă la orice. Greu ţi-e cu femeile! exclamă Azazello, plângându-se că a fost trimis ca mesager într-o chestiune în care ar fi fost mai priceput Behemoth (motanul-diavol). Căci, după cum admite Azazello despre sine, el este bătăuş, punitiv şi mai ales inapt să stea de vorbă cu femeile îndrăgostite.
Mă bag într-o istorie stranie, recunoaşte Margarita, primind alifia de la Azazello şi ascultând cu atenţie indicaţiile de rigoare; ezită, apoi se decide emoţional: Pier din cauza dragostei! admite ea, temându-se de ruşine şi pierzanie. Furios, Azazello vrea să confişte crema vrăjitoarească dăruită, dar Margarita se decide în absolut: sunt gata să mă duc şi la dracu-n praznic! Ce-i mai rămâne dracului roşu ca focul să spună? Ptiu! răspunde Azazello. Dar e un ptiu pe post de aferim sau amin.
februarie 19, 2009 la 10:52 pm |
pictura de leonor fini.
februarie 20, 2009 la 12:18 pm |
vai, mesmeea ne innebuneste cu margarita dumneaei! o sa luam foc.
februarie 20, 2009 la 1:29 pm |
nu vad niciun rau ca eschimosii sa ia foc. ca doar e frig pe acolo…
februarie 20, 2009 la 8:31 pm |
eu, unul, am asteptat-o cu nerabdare pe margarita. cu un buchet de flori galbene in mana. sper ca m-a vazut! margarita mea! iar galbenul, in cazul meu, nu e o culoare de rau-augur! sau o fi? hmmm…cu margarita (mai ales cu cea a lui bulgakov) niciodata nu esti sigur.
februarie 20, 2009 la 8:42 pm |
nici macar nu stiu daca ii plac intr-adevar florile! si nici daca ii place galbenul (sau doar pe maestru il oripila galbenul, prevestindu-i un viitor nu tocmai obisnuit?). dar sa umbli cu un buchet de flori galbene pentru a gasi pe cineva, mi se pare un ceva…demn numai de margarita nikolaevna. sau poate si de maga din rayuela (oliveira, ca si maestrul, era un bun cititor al semnelor feminine, ca sa le numesc asa).
februarie 20, 2009 la 8:54 pm |
margarita este o vrajitoare, o maga. pe jumatate demon, diavolita. este cea umblatoare alaturi de satan. dar este si femeia care iubeste pana dincolo de aceasta lume, este femeia unei singure iubiri, o iubire indelung asteptata, indelung cautata. dupa cum am spus, este o maga (si aici ma refer si la maga lui cortazar care este, la randul ei, o margarita).
februarie 20, 2009 la 10:37 pm |
ca doar erasmen nu va fi facind un close reading (ca si mine) pe maestrul si margarita! daca-i asa, atunci ar trebui sa ma las de scris, parol (sic!).
in rest, nu pot decit sa urez tuturor rivnitorilor ca fiecare sa isi gaseasca margarita si maestrul pe potriva!
interesanta comparatia margaritai cu maga (si viceversa).
februarie 20, 2009 la 11:20 pm |
sau eu ar trebui sa ma las de scris. dar, nu stiu cum si de ce, rayuela si romanul lui bulgakov reprezinta pentru mine niste manuale de cautare, de aceea imi sunt atat de dragi. cautare a ce? habar n-am. dar caut…noah, mesmeea, de ce crezi ca am dat, asa, buzna peste tine? am amusinat eu ceva pe blogul tau…
februarie 21, 2009 la 12:11 am |
capisco atunci. drept care sa nu se lase erasmen de scris.
m-am mai gindit – totusi cu margarita nu cred ca poate fi comparabila vreo personaja (oricit de celebra si tulburatoare ar fi ea), nici chiar maga!
februarie 21, 2009 la 1:42 am |
mda, ai dreptate. sunt diferite, dar, cred, exista un anumit pattern care sta la baza modului lor de a fiinta (suna cam pompos, dar asta e). as merge chiar mai departe cu gandul si cuvantul, spunand ca amandoua ar fi niste pandore (e drept, cam misogin mitul asta al pandorei -o reminiscenta a trecerii de la matri la patri, ar spune artemis). barbatul este cumva prins de abis, de necunoscut, prin intermediul lor. ele sunt cele care tulbura prin aparitia lor inoportuna, dar in acelasi timp fasta, existenta barbatului. barbatul, in cazul romanului rayuela, este aruncat la limita dintre realitate si fantasmare de disparitia magai. in cazul scrierii lui bulgakov, barbatul este aruncat in necunoscut prin intalnirea/aparitia margaritei. amandoua sunt deschizatoare de cutii pandorice.
februarie 21, 2009 la 1:50 am |
nu ca oliveira sau maestrul ar fi niste neputinciosi, dar fara elementul feminin, nu stiu daca ei ar fi fost ceea ce sunt. nu stiu daca, fara aceasta intermediere feminina/ femeieasca, acestia ar fi fortat cu aceeasi intensitate portile dintre lumi.
februarie 21, 2009 la 2:22 am |
cele doua m incalcatoare de tabuuri.
februarie 21, 2009 la 9:20 am |
pattern exista, da. insa margarita isi vinde sufletul diavolului pentru dragostea absoluta, in timp ce maga accepta sa fie alungata si fuge. margarita nu fuge, ci sta dreapta si lupta.
ca sint amindoua incalcatoare de tabu-uri, asa este. dar margarita incalca tot (a se vedea balul satanei).
februarie 21, 2009 la 10:10 am |
m-ai cam prins, mesmeea. dar fortele care lucreaza alaturi de/si in margarita sunt supranaturale. in cazul acesteia nu cred ca vorbim despre o fiinta comuna. pe cand maga, o femeie obisnuita totusi, a esuat in incercarea de a-si salva copilul si iubirea pentru ca si-a supraestimat fortele. totusi a renuntat in numele iubirii la pruncul ei. si chiar la ea insasi.
februarie 21, 2009 la 10:15 am |
daca aceasta renuntare nu seamana cu un bal al satanei…dar bulgakov este genial si poate prea optimist, si chiar un preagnostic. iar raul se dovedeste in cele din urma a nu fi chiar un rau absolut(cel putin nu mai rau decat prostia si ateismul oamenilor)iar margaritei ii reuseste actiunea salvatoare poate tocmai datorita acestei inversiuni.
februarie 21, 2009 la 10:23 am |
totul tine atat de atitudine, cat si de context, as spune.
februarie 21, 2009 la 11:46 am |
am sa ma gindesc la toate cele…