Entry for February 20, 2009

Ah, Margarita!

Mihail Bulgakov îi face Margaritei Nikolaevna (eroina din capodopera Maestrul şi Margarita) o introducere epatantă pentru orice fel de cititor (sentimental, livresc, ironic, etc.): Vino cu mine, cititorule! Cine ţi-a spus că nu există pe lume dragoste adevărată, devotată, dragoste veşnică? Să i se taie mincinosului limba lui ticăloasă! Vino cu mine, cititorul meu, numai cu mine, şi am să îţi arăt o asemenea dragoste! Margarita Nikolaevna este frumoasă, inteligentă, bogată, iubită şi, totuşi, nefericită. Ceva în ea mocneşte: femeia aceasta seamănă cu o vrăjitoare, cu uitătura puţin crucişă. E o alter, o făptură care are nevoie de altceva decât deja posedă. Malinconică la extrem din pricina dispariţiei maestrului, ea are senzaţia că iubeşte un mort. L-ar fi putut, oare, salva această femeie frumoasă şi aparte pe maestrul ei (dispărut, nebun etc.)? E ridicol! … am exclama noi, dar asta n-o vom face de faţă cu o femeie deznădăjduită. Margarita are părul cârlionţat şi tăiat scurt: recunosc că aş fi dorit-o cu părul lung. Dar nu este aşa cum voieşte cititorul, ci aşa cum voieşte autorul.

Presimţind o schimbare, femeia-vrăjitoare (deşi nevrăjitoare încă) îl visează pe iubitul ei (maestrul) în ipostaza de nebun, apoi află de spectacolul de magie neagră dominat de un aşa-numit Woland, în sfârşit străbate Arbatul cu autobuzul şi se opreşte pe o bancă lângă zidul Kremlinului (vorbind imaginar cu maestrul pe care şi-l închipuie deportat şi mort); asistă la parada convoiului mortuar al lui Berlioz şi, undeva, se înfiripă brusc în ea un pact: Of, zău, mi-aş vinde sufletul diavolului să aflu doar dacă trăieşte… Abordată de hâtrul diavol Azazello (piticot, roşu ca focul, clonţos, dar în costum scrobit, cu pantofi de lac şi melon, ca un peţitor, căci el este peţitorul, pentru bal, al lui Satana, un Azazello aristocratizat), acesta îi relatează anecdotica legată de dispariţia capului lui Berlioz, celebrul scriitor proletcultist şi redactor-şef de revistă, care nu a dorit să îl publice pe maestru. Margarita este, însă, interesată să afle doar dacă criticul Latunski (cel care a demolat romanul despre Pilat din Pont al maestrului) se află în convoiul mortuar. La început, femeia îl antipatizează pe Azazello (iar clonţosul se şifonează), închipuindu-şi că acesta este membru al poliţiei secrete (NKVD-ist), apoi îl bănuieşte a fi codoş de stradă. Ca să o convingă de misia sa camuflată, Azazello îi citează fraze din romanul despre Pilat din Pont; aşa încât, înţelegând că străinul deţine secretul vieţii sau morţii maestrului, Margarita devine supusă şi chiar patetică în confesiunea ei, fiind dispusă la orice. Greu ţi-e cu femeile! exclamă Azazello, plângându-se că a fost trimis ca mesager într-o chestiune în care ar fi fost mai priceput Behemoth (motanul-diavol). Căci, după cum admite Azazello despre sine, el este bătăuş, punitiv şi mai ales inapt să stea de vorbă cu femeile îndrăgostite.

Mă bag într-o istorie stranie, recunoaşte Margarita, primind alifia de la Azazello şi ascultând cu atenţie indicaţiile de rigoare; ezită, apoi se decide emoţional: Pier din cauza dragostei! admite ea, temându-se de ruşine şi pierzanie. Furios, Azazello vrea să confişte crema vrăjitoarească dăruită, dar Margarita se decide în absolut: sunt gata să mă duc şi la dracu-n praznic! Ce-i mai rămâne dracului roşu ca focul să spună? Ptiu! răspunde Azazello. Dar e un ptiu pe post de aferim sau amin.