Psychosis
În seara aceasta am văzut recitativul Psychosis de Sarah Kane, la Teatrul Naţional din Cluj, în regia lui Mihai Măniuţiu. Un spectacol ca un videoclip, cu un întreg ospiciu de personaje bolborositoare şi autiste-schizofrenice-paranoice (machiate emaciat până la exces). Cu dedublări, chirceli, fandări de sine, răsuceli, abordaje de alpinism lăuntric, desprinderi de placenta creierului bolnav (simultan viabil), eşafodaje nonombilicale etc. Aş putea să inventez oricâte cuvinte pentru astfel de stări şi senzaţii. Un ospiciu se găseşte oricând în noi. Uneori atârnă ca un spânzurat bătrân, alteori se balansează dintr-o parte într-alta a inimii. De putrezit nu putrezeşte niciodată, aceasta-i chestiunea ardentă şi stridentă!
ianuarie 25, 2009 la 12:20 pm |
in imagine, sarah kane, in faza ei relativ sanatoasa, cu mult inainte de sinucidere.
ianuarie 25, 2009 la 12:43 pm |
Intreb si eu, asa, mai trairist… dar exista ospicii mentale?
ianuarie 25, 2009 la 1:25 pm |
exista de toate pentru toti!
ianuarie 25, 2009 la 1:53 pm |
Pe mine ma infricoseaza ideea acesta a ospiciului, si el exista si cred ca i-am vazut de cateva ori coridoarele. goale.
ianuarie 25, 2009 la 11:17 pm |
poate ca atunci se cuvine sa-l infatisezi si sa-l descrii (unii cred ca astfel s-ar putea sa te eliberezi de el!), fiindca nu oricine poate sa-i vada coridoarele goale (dar mai ales odaile pline).