Entry for January 19, 2009

Unchiul Julio şi condeiera (8)

Capitolul 28 din Rayuela (Şotron), cel mai sfâşietor. Să ne închipuim o femeie, o mamă, al cărei sugar muribund o chinuie mai cu seamă întrucât ea nu vrea să înţeleagă că pruncul este pe moarte (aceasta-i Maga). Şi să ne închipuim un bărbat care o doreşte pe această mamă, pentru că este frumoasă, misterioasă şi nefericită (acesta-i Gregorovius); şi un alt bărbat care tocmai a părăsit-o pe această femeie, deşi o iubeşte (acesta-i Horacio Oliveira). Toţi trei se află în aceeaşi încăpere; Oliveira nu a renunţat la acuzele de adulter inventat, aduse ritualic femeii sale, dar ele sunt mai voalate şi plictisite. Apoi copilul moare, dar de moartea lui nu iau cunoştinţă decât cei doi bărbaţi. Apoi vin alţi şi alţi musafiri, iar discuţiunea se încinge, este une causerie în toată legea, între intelectuali sclipitori (emigranţi, majoritatea) sălăşluiţi în centrul Parisului. Încetul cu încetul, toţi cei din încăpere află că pruncul a murit, cu excepţia mamei care va afla ultima. Ce mai rămâne din iubire într-o asemenea situaţie? Iubirea-i alungată sau ea este aici şi acum, tocmai întrucât moartea este aproape? Gregorovius este paralizat şi stânjenit. Oliveira pipăie trupul micuţ şi rece şi are un acces de milă pe care şi-l reprimă. Apoi cu toţii vorbesc la nesfârşit, tot vorbesc, deşi ştiu că moartea este lângă ei, exactă, palpabilă. Cam aşa procedează (atâta doar că dialogul lor este dement, ah!) Rogojin şi Mîşkin lângă patul unde zace Nastasia Fillipovna moartă, ucisă, în Idiotul. V-aduceţi aminte de scena aceasta? Mă cutremur când o rememorez. Dar aproape la fel e şi capitolul 28 din Rayuela. Criza e chestiunea pe care, în sfârşit, o pune pe tapet Oliveira. Criza şi absurdul (desigur, cunoaştem aceste lucruri de la existenţialişti). Iar acestea toate pot fi concentrate în moartea unui prunc. Absurdul nu stă în lucruri, absurdul e faptul că lucrurile sunt aici şi le simţim ca absurde. Cu sau fără absurd, băgaţi până în gât în el, sufocaţi, maceraţi, sfâşiaţi, chiar şi aşa mai există, mai este loc de a trăi. Absurd e ca toate astea să nu pară ceva absurd. Maga pricepe finalmente că pruncul a murit, în timp ce toţi ceilalţi (cu excepţia lui Oliveira) se agită în jurul ei, astfel încât şocul să fie susţinut emoţional de prieteni empatici şi maturi. Doar Oliveira pleacă fără un cuvânt. O femeie părăsită e părăsită şi atâta tot, la ce ar folosi compătimirea, mila, solidaritatea ori loialitatea? O femeie părăsită, deşi iubită, este o făptură orfană de bărbat şi de iubire. Parisul rămâne singurul funcţionabil: Parisul era probabil un uriaş bulbuc cenuşiu în care încet-încet se va lumina de ziuă.

8 răspunsuri to “Entry for January 19, 2009”

  1. Mesmeea Says:

    once again leonora carrington

  2. iarina Says:

    „As avea atat nevoie sa ma apropii mai mult de mine insumi, sa inlatur tot ce ma indeparteaza de centru”
    Cred ca Oliveira vrea sa-si reconstruiasca spatiul, de aceea alege aceasta renuntare sfasietoare. Vrea in permanenta sa reconfigureze patratul in care se afla, jocul, labirintul, pentru a depasi astfel absurdul. Dar a proiecta poate insemna, in acelasi timp, si o indepartare de centru. Poate un spatiu reinnoit face ca centrul sa fie divagant/vagant…

  3. Mesmeea Says:

    o fi fiind asa, dar ce facem cu absurdul?

  4. DeScribor Says:

    Si in Trainspotting e o asa scena. Cred ca, aflandu-se in absurd, unii se incordeaza pur si simplu, ca intr-un gest de a returna absurdul, incep apoi sa faca gesturi stranii, surde, afazice (adica absurde si ele). Alti oameni, desi vorbesc despre el, nu au organul de simt pentru absurd si asista la el. Si altii par si sunt absurzi, dar nu stiu cu ei ce e. Si ami e absurdul unro lucruri pe care nu le vrem si ele vin totusi si cade universul pe noi de nu stiu cate ori pe an. Cate a mai vazut Parisul acesta… As zice aproape ca e unul dintre subconstienturile, daca nu cumva inconstienturile, Europei.

  5. Mesmeea Says:

    adica este un absurd concentric, de aici neiesirea din el!

    parisul ca inconstient european suna … fezabil!

  6. DeScribor Says:

    Cred ca da. Cat despre fezabilitate, poate se gandeste cineva sa sustina…

  7. iarina Says:

    …cand absurdul pare a fi insasi existenta. Eu zic ca este punctul in care constiinta personajului se roteste si pune in balanta. Uneori simte absurdul ca un calau, alteori ca o calauza (?!). Oliveira nu poate evada din aceasta stare, fiindca o poarta cu el in una din naturile sale -care coincid cu ipostazele firescului. De aici cred ca apare si drama: sa incerce sa scape de angoasa umbrei sale.
    Cred ca, intelegand (constientizand) absurdul, a intui o parte din imposibil. Si eu stiu ca imposibilul e ciclic…

  8. Mesmeea Says:

    poate ca ar trebui sa fim simplisti si „calai” (pur si simplu) si sa recunoastem ca absurdul e absurd si atit!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: