rid of me
(cântecel)
spatele gol prin rochia roşie tocurile de călăreaţă gura ei lipită de gene
el e bărbos bolnav de insomnie plin de haşiş e bărbatul meu
din buzunare îi cad mucuri de ţigară pielea e o brichetă
degetele mele unghiile mele doar limba ar şti ce să spună încetişor
pentru fiecare din noi există un spital cu sprâncene rase
o perucă neagră până la noadă şi giulgiul deşertului încolăcit peste ochi
între noi este o frânghie de spânzurat cu ciucuri de mătase
un ruj violent pe scheletul cu reflectoare
te mănânc îmbrăcată în rochia de falsă mireasă
apoi scuip ca o cobră portocalie bucăţi cu dantelă la gât
dansez cu şoldurile în jurul ispăşirii a ceea ce nu sunt şi-n jurul călugăriei pe care mereu am alungat-o cu lux
iarbă diamante copite de cal jupuit te înfulec te scuip înghiţit
ce simt eu nici toţi pompierii pământului nu ar putea să alunge cu extinctoarele lor pocăite
(acum sunt singură şi stau în semilotus).
ianuarie 17, 2009 la 12:42 pm |
tot leonora carrington
ianuarie 17, 2009 la 5:15 pm |
Rid of me… P. J. Harvey? Stay tuned: in martie va publica noul album!!Poezia ar putea fi din Coma, chiar daca are niste imagini schizoidiane ca „spitalul cu sprancene rase”, o asociatie intr-adevar absurda la cub! Mai mult decat la hasis m-am gandit aici la LSD…parca viziunile sunt provocate de LSD, si cobra portocalie e aberant ca spitalul… deci ce este un spital cu sprancene rase? de ce aici te afli in semilotus? Intregul poem este despre ceea ce nu esti si nu vei fi niciodata?
imaginea mea preferata este „un ruj violent pe scheletul cu reflectoare”… zic ca e alphadraconica ;)…
ianuarie 17, 2009 la 5:20 pm |
„ce simt eu nici toÅ£i pompierii pământului nu ar putea să alunge”… etc. finalul aseamana un pic cu dansurile, ce simt tu este puterea ta de iubire si de distrugere…
ianuarie 17, 2009 la 11:14 pm |
da, punctul de pornire a fost p.j. harvey si demonstratia ei in forta cu „rid of me” in concertul de la sidney din 2001. dar apoi m-am intors la mine insami. fireste ca este un poem inrudit cu acelea din „coma”. poate ca rid of me (al meu) are de-a face cu „dansurile”, fiindca si eu m-am gindit la asta, dupa ce am terminat de scris poemul.
cit despe ceea ce sintem sau nu sintem, cine poate judeca asta?
ianuarie 18, 2009 la 9:24 am |
Imi pare bine de acest „afront” sau mai bine zis semnal adus pompierilor, precum si de prezenta acestui poem cu text si „pozitie” rituala, menit parca sa-l salveze, resusciteze, readuca la stralucire pe barbatul-pereche, cu un gest pe care il faceau in basme fiintele fabuloase feminine, inghitirea si scuiparea, un alt fel de athanor-izare recuperatoare.
ianuarie 18, 2009 la 10:22 am |
ce bine ca ai inteles ca inghitirea-scuiparea-inghitirea si tot asa e o regestare! cit despre pompieri, asta le-as spune orisicind – ca nu ar putea ei sa stinga nimic!
athanorizare? e sanatos sa inventam cuvinte…
ianuarie 18, 2009 la 10:29 am |
Sanatos, dar cam fortat, asa mi se pare acum, legat de cuvantul asta. Poate se va transforma si el la randul lui intr-un cuvant frumos pe de-a-ntregul. Sanatoasa mi se pare insa pentru poeti (dar si pentru „pompieri”) starea semilotus.
ianuarie 18, 2009 la 12:09 pm |
darmite statul chiar in lotus!
ianuarie 18, 2009 la 12:34 pm |
Cine incearca, sa trimita o poveste plutitoare, ca si lotusii!
ianuarie 18, 2009 la 12:41 pm |
Mă bucur să găsesc o zeiţă semilotus într-o ipostază a din-nou-creaÅ£iei, căci „giulgiul deÅŸertului încolăcit peste ochi” te poate face să fii tributar propriului interior -prin cunoaÅŸterea lui. Singurătatea din final îmi pare că echivalează cu o încremenire a timpului într-o poziÅ£ie/ipostază a conversaÅ£iei cu sinele. DeÅŸi aÅ£i putea spune că muzica aceasta nu poate aduce nicio încremenire. Se poate ÅŸi aÅŸa…
ianuarie 18, 2009 la 11:04 pm |
o povestire-lotus poate fi oricind o provocare…
iarina a ascultat-o pe pj harvey in concertul de la sidney din 2001 (a se vedea pe youtube)? nu de altceva, dar pj si-a avut faza ei de rock acut si intens.
ianuarie 19, 2009 la 1:45 am |
Din pacate, pentru mine pj harvey n-a fost decat o voce-calatorie de scurta durata, desi am ascultat-o. De aceea am spus ca Mesmeea poate sta in semilotus si conversa cu sinele (inteleg un dialog prin aceasta, ceea ce imi arata o legatura rar intalnita cu fiinta), iar apoi am nehotarat finalul…, pentru ca s-a asternut iar muzica si n-am reusit sa ma identific, chiar daca aveam privirea incremenita pe chitara mea rosie…