Entry for January 14, 2009

Unchiul Julio şi condeiera (7)
– despre bărbatul cu defect de autofabricaţie –


Ca toţi intelectualii rasaţi, Horacio Oliveira ştie că unul din neajunsurile însingurării şi alienării moderne este neconformitatea dintre înăuntru şi înafară, dezechilibrul dintre adânc şi suprafaţă care coagulează în absurd şi zădărnicie. Şi câtă cerneală nu a curs pe marginea a aşa ceva! Dar Oliveira are o soluţie de incendiu: absurdul trăit la fel de absurd poate garanta o supravieţuire decentă. Şi ar mai fi iubirea: Da, poate iubirea, însă această otherness ne ţine cât ţine legătura cu o femeie, şi pe deasupra numai în ce o priveşte pe ea. În adâncul nostru nu există otherness, abia de se face simţită plăcuta togetherness. Sigur că tot e ceva. Iubire, ceremonie ontologizantă, dătătoare de viaţă. Iubirea ca formă de a fi altcineva, de a te topi în celălalt? Oliveira crede mai degrabă în sensul lui a fi împreună cu cineva, fără vreo topire, fără a renunţa la tine. Amestec, dar nu dizolvare. Schimb de materie şi spirit, dar nu scufundare abisală şi nici confuzie. Formula de ceremonie ontologizantă nu are de aceea de ce să uimească: un ritual care provoacă de când lumea meditaţiuni şi cogitaţiuni acerbe la nivelul fiinţării. Cel puţin Oliveira îi recunoaşte iubirii conţinutul ei extrem vital, energizant. Măcar atât. De ce este acest bărbat atât de sceptic şi caustic, deşi iubeşte şi este iubit? De ce nu vrea (sau nu poate) să fie fericit? De ce îşi părăseşte femeia? Care este defectul lui de fabricaţie (auto-fabricaţie, de fapt)? Trebuia să ni se ofere o explicaţie, altfel destui cititori ar fi abandonat, poate, Rayuela, strâmbând din nas la ifosele existenţialiste ale lui Oliveira. Fără a se poseda pe sine nimeni nu putea poseda altă fiinţă, şi cine oare se poseda pe sine cu adevărat? Adică: Oliveira o părăseşte pe Maga şi părăseşte iubirea, întrucât nu se posedă pe sine şi, neştiind cine este el însuşi, nu poate să intre într-o relaţie completă, absolută, cu celălalt (Maga), pentru că, nu-i aşa, în acest caz ar fi superficial, inautentic, artificial, etc. Ah, sfântă a sfintelor, ce-i de făcut cu legile inextricabile ale logicii oarbe sau neghioabe?

14 răspunsuri to “Entry for January 14, 2009”

  1. Mesmeea Says:

    da, pictura este a leonorei carrington.

  2. corina popescu Says:

    Bonsoir!Să nu strivim corola de minuni…
    o seară faină!
    pisiciocortazar :))

  3. Mesmeea Says:

    bonsoir, pisiciocortazar. cum se pisiciocortazariceste?

  4. corina popescu Says:

    Bonsoir! se pisiciocortazariubeşte cu piper, cu poezie, cu nebunie!
    momentan snt cu Putin :)))
    şi nu mă mulţumesc cu Puţin :))))

  5. Mesmeea Says:

    asta-i gioaca-gioaca. dar cu defectuosul oliveira cum ramine? ce facem cu el?

  6. corina popescu Says:

    Mă pisicam!:)))
    Iertare.
    Chestiunea de faţă mă duce cu gndul la structura magnetică a iubirii.
    forţele speciale induse magnetic. Văd n Oliveira un seducător. Ştie să „se-ducă”. O duce la o parte, o trage la o parte a drumului. Se duce la o parte, se trage el nsuşi la o parte. :)))
    Poate să dispară, să apară, să reapară şi tot aşa. Asta este minunat. Prin acest joc, nu face dect să exalte fluidul.

    „Tu dăruieşti infinitul, eu nu ştiu să-l primesc”, spune el la un moment dat.

    Să nu ştii să primeşti infinitul-ul ceilulalt, să nveţi să-l primeşti pentru a uita şi a ncerca, din nou, a doua zi să nveţi. Să o iei de la capăt. Mereu.
    Ador nlănţuirile de acţiuni: seducţii, torturi, puneri n scenă. Ador momentele n care intervine marele suflu al agitaţiei, n care intervine mirarea-stupoarea, intervin angoasele, temerile. Pentru că ei se regăsesc apoi şi se liniştesc.

    Ei fac din asta o artă. O creează, o re-creează. Pentru a fi-mpreună.
    Are Tagore o vorbă. Este legată de căsătorie dar mie mi place să o aplic n cazul iubirii- „Căsnicia este o artă : trebuie să o creezi din nou, n fiecare zi”.

    Delirez. Ca de obicei.:))))
    O noapte faină!

  7. Mesmeea Says:

    dar magnetismul iubirii ar trebui sa catalizeze iar nu sa obstructioneze pasiunea. or, oliveira e un seducator fanat parca, un vinator ataraxic, obosit de el insusi. de ce nu stie sa primeasca „infinitul”? nu fiindca ar fi finit, ci doar intrucit este vlaguit de nu se stie ce.
    da, pasiunea este sau ar putea fi o arta. dar pina unde tinde si ajunge artisticitatea ei?

    placutu-mi-a delirul de mai sus. buenas noches!

  8. corina popescu Says:

    Magnetizant comentariul dumneavoastră! Mulţumesc! Buenas noches!

  9. iarina Says:

    Regăsesc aici o situaţie limită particulară (am citit asta la Jaspers şi mi-a plăcut particularizarea, ca o extremitate puţin mai departe de margini) n care lupta, singurătatea, desperarea dănţuiesc n jurul Sinelui. Mai văd şi un argument ontologic: existenţa determină logica oarbă de care amintiţi şi aduce n lumina concretului nevoia de mplinire printr-o continuă posedare a interiorului. O temă care, de multe ori, dezvoltă nebunia tristă (iar nu nebunia veselă, aşa cum o descrie n treacăt Cioran). Defectul de fabricaţie? Văd, din nou, un personaj cioranian aici, nu ştiu exact de ce. Cnd terapia propriei regăsiri se face cu doza conştientizării absurdului, cu resemnarea aproape sisifică, atunci singurătatea creează şi o plăcere a singurătăţii (defectul de auto-fabricaţie), devenind chiar unicul element prin care fiinţa intrată n jocul absurdului şi al inutilităţii se poate ntregi. nsă adevărata singuratate, aceea care răscoleşte sinele şi-l reorganizează, eu cred că nu poate fi ntreţinută fără apariţia iubirii (tocmai pentru ca aceasta să fie refuzată, ca să existe un element vital al luptei).

  10. Mesmeea Says:

    iarina s-ar putea sa aiba dreptate! cu virf si indesat! chiar asa, oare oliveira nu este tocmai un cioranian? un cioranian de tinerete si maturitate! intrucit cel de la batrinete, cioran realul, isi dorea teribil tocmai iubirea sa nu il mai abandoneze vreodata, ci sa-l tina intre haturile si ademenirile ei.

  11. DeScribor Says:

    Da, zic si eu ca acest personaj, care pare mai „personaj” decat oricare altul, stie perfect ca se afla intr-o perioada care ii permite rationamente luxuriante. Adesea barbatii se complac in asemenea constructe, se invelesc in ele ca in niste coconi, iar iubita sau femeia care se asteapta sa devina iubita gravitaza salvator, cautandu-si un loc de aterizare si inmugurire. Probabil ca lumea masculina e inca bantuita si insufletita de multe fantasme, rareori insa traite autentic si, cel mai adesea, regretate. Echilibrul, contopirea sunt dorite, in orice caz, insa nu e de asteptat ca ele sa ofere un extaz imediat al legaturii perfecte, cu celalalt. Probabil ca e si un micro-delir aceste tip de gandire al lui O, care nu cred ca e posibil decat din interiorul iubirii.

  12. Mesmeea Says:

    de-scribor, cred ca se cuvine sa iti confectionez o cununa de intelept. din ce plante ai vrea sa fie?

  13. DeScribor Says:

    O, daca poate Mesmeea mai degraba un scut, fie si din plante, caci tare e de trebuinta in zilele noastre, cand de niciunde loveste cate un Otherness (ce rimeaza parca cu LochNess).

  14. Mesmeea Says:

    atunci sa adaptam scutul lui ahile si hector la zilele noastre, desi nici chiar ei nu au fost iertati de lovitura fatala!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: