
Unchiul Julio şi condeiera (4)
Maga şi Oliveira, eroii lui Cortazar din Şotron, rătăcesc prin Paris, iar detaliile rătăcirii lor sunt întotdeauna neobişnuite, dar într-un sens lipsit de grandoare şi gravitate. Viaţa este făcută mai degrabă din bucăţi minuscule de mozaic spart decât din bucăţi uriaşe de marmură. Să comunici cu peştii din acvariile expuse pe stradă era una din plăcerile celor doi iubiţi, pentru că o asemenea plăcere îi scotea din timp, prin intermediul detaliului şi nu al întregului. Dragostea este percepută prin gesturi mici şi simple, nu prin tragism şi cutremur (e un timp anti-dostoievskian, s-ar spune): Oliveira se gândeşte (în timp ce şi simte) la cât de important este, de pildă, să îţi ţii de talie iubita. Rezonarea sa, însă, este complicată ca un verset filozofic: Şi aceasta putea fi o explicaţie, un braţ înlănţuind o talie subţire şi caldă, în mers se simţea jocul uşor al muşchilor ca un limbaj monoton şi stăruitor, un limbaj îndărătnic, te iu-besc te iu-besc te iu-besc. Nu o explicaţie: verbul singur, a iu-bi, a iu-bi. „Iar după verb totdeauna vine copula”, gândi în termeni gramaticali Oliveira. Dacă Maga ar fi putut înţelege cât de tare îl exaspera să se supună brusc dorinţei, zadarnica supunere solitară spusese un poet, atât de caldă talia, părul acesta ud pe obrazul lui, aerul Toulouse Lautrec al Magăi mergând cuibărită la pieptul lui. La început a fost copula, a viola înseamnă a explica dar nu întotdeauna şi invers. Să descoperi metoda anti-explicativă, că acest te iu-besc te iu-besc este axul roţii. Nu inima vorbeşte, ci trupul; dar trupul vorbeşte şi în limba inimii sau pe înţelesul acesteia. Metoda anti-explicativă? Oare aşa se numeşte, preţios spus, instinctualitatea? A nu raţiona, a nu fi lucid în legătură cu verbul a iubi (silabisit exact, aşa cum o face Oliveira) ar oferi, intuieşte acest bărbat iritant de complicat şi aproape imposibil, o libertate mai mare de concretizare a dragostei. Ar lăsa dragostea în afara constrângerilor de dogmă şi prejudecăţi. Dar atunci nu riscă dragostea să fie doar dorinţă, adică … zadarnica supunere solitară? Oliveira nu are marcaje exacte în acest sens, dar nici nu vrea să pună singur marcaje: el doar simte (deşi pretinde că mai degrabă gândeşte).
decembrie 27, 2008 la 8:11 am |
ciine si pisica de leonora carrington.
decembrie 27, 2008 la 11:55 pm |
si noi, restul, ce-ar trebui sa facem de-acum ca sa intelegem? sa citim „sotron” de cortazar si sa conspectam?
decembrie 28, 2008 la 1:47 am |
pai si eschimosii citesc in iglu-urile lor, nu-i asa? ca altfel ar muri de plictiseala…
fireste, in caz ca eschimosii nu sint analfabeti! pentru eschimosss garantez eu!
decembrie 28, 2008 la 6:31 am |
dar daca as fi, totusi, analfabet?
decembrie 28, 2008 la 7:10 am |
in acest caz trebuie sa precizez ritos ca eu nu scriu pentru „analfabeti” (ar fi contra naturii, ca sa zic asa).
cred, insa, ca mai degraba eschimosss face pe nebunu’ acum!
decembrie 29, 2008 la 5:00 am |
eu am recitit Huliganii de Eliade la gura sobei, la Lechinta de Mures(nu de Bistrita, dar am avut vin rosu, no), afara fiind ger.De data asta, chiar nu o sa-l uit pe Eliade si Huliganii lui
ianuarie 6, 2009 la 12:45 pm |
rataceau in cel mai frumos mod posibil, cautandu-se pe strazi. as fi vrut sa inventez jocul ala. am incercat sa-l imit dar parca nu avea cum sa iasa asa de bine ca in sotron
ianuarie 6, 2009 la 1:28 pm |
uneori totusi iese jocul acesta, dar mai rar!