Entry for December 19, 2008

Iată mai sus cea mai ciudată fotografie făcută de mine în decembrie 2008 la Venezia, de pe un canaletto de unde se zărea Puntea Suspinelor. Palatul Dogilor era înfăşurat în reclame de protecţie, în vederea reparaţiilor.
Şi iată mai jos o epistolă de dragoste scrisă de un anonim veneţian (astfel încât Horacio Oliveira din Şotron să nu rămînă solitar în epistolele sale atingătoare).

Întîia scrisoare veneţiană

Stau pe o stradă în laguna duhnitoare şi sporovăi cu două pisici, dar ele nu înţeleg nimic, nu ştiu decît să miorlăie stins. Sunt ursuz şi aspru pentru orice altă femeie. Îngerul viermilor la Veneţia se-neacă-n nămol. Lîngă palatul mov te-am ţinut în braţe cîndva, pe cînd podurile bătrîne se scuturau de apă ca o mulţime de iepe foşnind. Canalul gîlgîia tone de mare exilată, erai caldă, subţire şi obosită, iubita mea. Am mai stat în Veneţia puţin după ce ai plecat, dar ar fi fost acelaşi lucru dacă m-aş fi întors acasă sau altundeva. Adulmec în vid, cînt la chitară pînă cade amurgul şi fumez îndeajuns încît să-mi amintesc de tine. De la bărbatul trist pentru cea mai frumoasă iubită. Sunt singur, bărbos şi murdar, voi sparge oglinda ca să rămînă doar umbra mea urîtă, ţi-am scris destul, hîrtia ruptă zace-n jurul meu ca o ghirlandă, biată hîrtie tristă-fericită. Am fost la mormîntul mamei, dar ea nu rosteşte nimic mişcător. Te urăsc, vulpe roşie ce eşti în septembrie. Am stat zadarnic la cafenea, trebuie să fiu tot mai singur şi mai pustiu ca să pot să ucid. Te-am căutat pe străzi şi-n biserici, apoi am plecat spre mama cea moartă care mă vrea. Plouă şi cred că sînt beat. Aceasta-i a doua viaţă în infern. Fantasme albe şi negre mi-aduc o moarte frumoasă. Cine l-a legat cu lanţuri la glezne pe bărbatul cu vocea-n schimbare? Astăzi am fost acolo unde mi l-am închipuit pe Sfîntul Marc scriind apocalipsul şi-aici am văzut părul tău roşu sfredelind palatele din care carnavalul a pierit. Frumoasa dimineaţă în care mă gîndesc la tine şi plîng. Biserica San Marco era un broscoi cenuşiu. Mi-aduc aminte că ne ascundeam pe insula cu morţi şi aşteptam potopul, luntraşul cu pălărie caraghioasă rostea vorbe sălbatice, oraşul se scufunda pe malul Styxului murdar de conserve şi flori putrede. În amurg, s-a auzit o muzică prăfuită de patefon, apa rodea şobolăneşte din palatul mov, dogii ieşeau răzbunători spărgînd oglinzile de Murano, vîntul din larg umfla corăbiile ce plezneau pe fundul mării. Orologiul era un schelet bolnav de insomnie, zgîriat de lei înaripaţi. Pe puntea suspinelor îndrăgostiţii zburau în faţa lunii, chiar noi cînd am urcat în turn, la Campanile, am vrut să ne sinucidem la fel. De gît ca un vampir te-am muşcat şi de urechea sidefie, colier de cicatrici ţi-am lăsat, fiindcă erai biserica mea stacojie. Un înecat ca cerneala trece prin noi, pescarii îl caută de mulţi ani ca să le fie martor la cununie. Toamna, Veneţia plină-i de nebuni, cămătari şi bărbaţi ca mine, aici ajung doar miresele goale ale mării, aici nu există spitale sau gări, doar porturi cu părul vîlvoi. Palatele sînt în delir, învineţite de apă, şi trupul tău palat curînd se va scoroji şi el.

5 răspunsuri to “Entry for December 19, 2008”

  1. iarina Says:

    Eu demult am un vis straniu cu un oraş nocturn necunoscut, pustiu şi nfricoşător, poate o consumpţie a prea multei lumini prezente şi populate care mă animă. Seamănă cu o Veneţie de smoală. Daca intru n labyrinthul acesta onirist, nu mă pot nchipui dect tnărul din cele douăzeci şi două de Scrisori, scrijelindu-mi chitara, la ceasul cntărilor hipertrofiate, cu amintirea ngeresei/iubitei/trfei, scormonind prin toate canalele Veneţiei un timp trecut (n subterană, acolo unde patima şi tristeţea curg pe sub prezentul meu ndoielnic). Singura salvare va nsemna, poate, că trupul ei „palat curnd se va scoroji şi el”. Poate. Trebuie să aştept (ncă nu ştiu cum e aşteptarea n cazul n care eu sunt bărbat) să mi se lumineze oraşul visat.

  2. Alpha Dracon Says:

    Iarina ma uimeste din ce in ce cu comentariile ei… Uneori si eu am visat un oras nocturn asemanator cu orsul visului iarinic dar si cu venetia mesmeeica… doar ca orasul meu era un fel de metropola medievala dar straluminata de blituri de neoane ultramoderne si peste tot stapanea o lumina pala ca de oase…
    eu zic ca scrisorile venetiene uneori merg mai bine ca proze poetice decat ca poeme propriu zise!

  3. Mesmeea Says:

    iarina, iarina (sau iarin iarin), ce comentariu straniu! vad ca sinteti tot mai multi cei carora ar trebui sa le fiu calauza cindva prin venezia.

    da, alpha, este exact asa cum spui. scrisorile masculine din „venezia cu vene violete” suna mai bine asezate si rinduite in proza. ce-ar fi sa le gindim in italiana astfel? scrisorile feminine, in schimb (ale malcontentei, ale cesarinei etc.), cred ca trebuie sa ramina poeme pur si simplu.

  4. iarina Says:

    Mi-ar placea candva sa am o calauza care sa desferece minunile scufundate in venezia. Deocamdata am cu mine, in aceste zile iar(i)nice, niste cuvinte-calauze mesmeice. Cu ele ma pot dezlega, o perioada, de visele mele stranii cu strazi si luna de smoala, cu infraluminile apasatoare ale unei calatorii inca nedescifrate.

  5. Mesmeea Says:

    imi trece acum prin minte cum ar fi o venezie smolita! dar cum nu sint psihopompa, hmmm, ii las pe altii…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: