Entry for December 17, 2008

O Veneţie friguroasă şi murdară am gustat la începutul lui decembrie, o lagună de-abia ieşită din acqua alta: singurul lucru tentant era ceaţa ei wagneriană, dimineaţa şi seara. În rest, gunoaie, mâloşenie, excremente, ulicioare fetide. Piaţa San Marco chircită, ghemuită, totul apăsat de ceva confuz. Şi, totuşi, plimbarea de care am avut parte, deşi îngheţată, şi-a avut nucleul ei frisonant. Când zăreşti insula morţilor, San Michele, la aproape 500 de metri, solitară şi intangibilă (deşi tangibilă tocmai prin staturile ei suprapuse de moarte), nu ai cum să nu simţi frisoane de toate soiurile: estetice, existenţiale, religioase, etc. Nu aceasta este Veneţia mea: doar vara, apoi la începutul toamnei şi al primăverii, cred eu, laguna poate transmite efluviile ei esenţiale de dragoste şi moarte la un loc. Acum, în decembrie, am simţit, de aceea, nevoia să fac un gest ţicnit: drept care mi-am cumpărat o umbreluţă de dantelă albă. Nu e o umbrelă, ci o umbreluţă de vară, pentru toalete de voal, satin şi mătase, eventual pe malul mării, într-o plimbare singuratică, în picioarele goale.
Cât despre imaginea pe care am pus-o în capul acestui text, ea îi aparţine lui Lodovico da Luigi, un pictor care a zugrăvit nu doar un submarin (iertat sau neiertat?) în Piaţa San Marco, ci şi o Veneţie în care doi rinoceri se visează unul pe altul în registru fantasmatic (o pictură pe care am degustat-o acum 25 de ani).