Entry for December 14, 2008


Unchiul Julio şi condeiera (3)


Pe cerul înstelat al conştiinţei lui Horacio Oliveira, personajul-cheie din Şotron, există ceva apăsător: diferenţa hamletiană între a face şi a nu face (nicidecum între a fi şi a nu fi!). Renunţarea, abandonul (auto-abandonul), iată tema obsesivă a intelectualului existenţialist în secolul XX! Dacă la mijloc mai este şi suprapunerea dintre două oraşe (Paris şi Buenos Aires), atunci lucrurile sunt încurcate şi o morală oarecare se iveşte vrând-nevrând la orizont. Gândeşte Oliveira: La Paris totul i se părea Buenos Aires şi viceversa; în plină ardoare a iubirii suferea şi presimţea arderea şi uitarea. Atitudine primejdios de comodă şi chiar facilă în cazul în care devine reflex şi tehnică; cumplita luciditate a paraliticului, orbirea atletului cu desăvârşire stupid. Începi să umbli prin viaţă cu pasul filosofului şi al unui clochard, reducând tot mai mult gesturile vitale la simplul instinct de conservare, la exercitarea unei conştiinţe mai preocupate să nu se lase înşelată decât să pătrundă adevărul. Quietism laic, ataraxie moderată, atentă neluare-aminte. Iată un individ care ar putea să fie fericit, dar nu poate. Sau nu vrea? Ardoarea anunţă arderea, consumarea, sfârşitul; dar acest lucru se întîmplă în logica naturală a lucrurilor. Quietism laic? În principiu nu ar trebui să fie fatal: dar gratuitului şi pasivului Oliveira îi poate crea o stare de handicap, la fel de intensă ca şi luciditatea. A gândi prea mult înainte de a acţiona.

Dar tot acesta-i bărbatul care scrie cea mai frumoasă epistolă de dragoste (a se vedea capitolul 7) către femeia pe care nu o iubeşte (pretinde el). Voi transcrie aici doar finalul capitolului: mâinile mele încearcă să ţi se adâncească în piele, să-ţi mângâie necuprinsul părului în timp ce ne sărutăm de parc-am avea gura plină de flori sau de peşti, de mişcări vii, de aromă nedesluşită. Şi dacă ne muşcăm durerea e dulce, şi dacă ne sufocăm într-o efemeră şi cumplită sorbire simultană a respiraţiei, moartea aceasta instantanee e frumoasă. Şi nu-i decât o singură salivă şi un singur gust de fruct pârguit, iar eu te simt tremurând lipită de mine precum luna în apă. Oare aşa simte un bărbat care nu iubeşte? Atunci e un sfânt pervers. Un pervers hieratic. Oliveira descrie sărutul ca pe o stază de viaţămoarte, în care opuşii sunt dizolvaţi. Cât despre femeie, aceasta nu mai e o femeie anume (deşi ea rămâne şi aşa ceva, identitatea ei nu piere), ci o entitate cosmică, luna în apă. Simplă şi mântuitoare: imaginea ar putea fi la fel de bine prezentă în poezia lui Lorca. Doar hispanicii pot simţi astfel.

(În paranteză fie spus, a doua scrisoare minunată de dragoste din topul meu personal, după cea rostită lăuntric de Horacio Oliveira în romanul Şotron, am găsit-o în romanul unui scriitor turc, premiatul cu Nobel – Orhan Pamuk, respectiv în Cartea neagră – scris la câteva zeci de ani după Şotron. Ea sună aşa: Draga mea, frumoasa mea, întristata mea, s-a abătut vremea restriştei asupra noastră, vino, de oriunde te-ai afla, vino, căci s-a împlinit timpul.)

7 răspunsuri to “Entry for December 14, 2008”

  1. Mesmeea Says:

    leonora carrington.

  2. DeScribor Says:

    Mi se pare ca ceea ce scrie aici se potriveste cu blast-ul, iar cei care simt astfel e posibil sa fie de fapt indragostiti; atunci imaginile devin revelatoare, iar certitudinile cu adevarat „eruptive”. In asemenea clipe, omul isi converteste lumile in adevarul sau personal si salvator; atunci Paris probabil ca devine Buenos Aires, asa cum spuneai intr-o emisiune despre locul acela inalt din Cluj care ar putea fi centrul lumii.

  3. Mesmeea Says:

    ce ciudat este ceea ce spui tu, de-scribor? mereu ai un simt ciudat, neobisnuit, de parca ai avea aripi de libelul!

  4. DeScribor Says:

    Ar fi bine sa existe acele aripi irizate, precum si vederea cu multi ochi si zborul ametitor al libelulelor; mi se mai pare interesant si cum poetii de la noi, rareori, deocamdata, isi gasesc perechi de gandire la poeti de departe, nu neaparat ca spatiu geografic, ci ca spatiu al gandirii;

  5. Mesmeea Says:

    vederea cu multi ochi! hmmm, da, ar fi bine sa o putem folosi performant.

  6. cruz.eschimos Says:

    as dori o lamurire la blastul actual – de ce copiii excesului si maturii indurerati si-au pierdut maretia? si ce legatura are acest blast cu textul postat despre julio cortazar?

  7. Mesmeea Says:

    blastul cu pricina nu are nicio legatura cu oliveira, maga sau cortazar.
    copiii excesului si maturii indurerati nu au nici ei legatura unii cu altii. mai degraba au vieti paralele, intersectate fiind ele doar din greseala.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: