câinele alb
el avea gene gheară şi un câine alb
câinele era stafia unui baldachin cu marchizi
un paravan între oaie şi porc
un linţoliu rupt de picioruşele licuricilor
noi stăm acum şi mâncăm legende urbane
înghiţim spaghete rotunde alunecăm peste bube cu argint
genele gheară sunt ca mătasea de chilli
tămăduitoarea spune că genele sunt televizoare mici pentru ars la cuptor
tălmăcitoarea spune că genele sunt o bere brună în serile de chihlimbar
liturghia noastră a fost cu migdale şi miere
câinele alb e mussolini totul e adevărat în bucătărie
fumez un deget subţire cu genele gheară
ele fac striptease întunecate ca un colier pieptănat.
Mesmeea Cuttita's Blog 
decembrie 11, 2008 la 11:05 pm |
imagine de leonora carrington. poem dedicat lui giovanni, la padova, precum si celor doua surori r, care au asistat la facerea tarasheniei pohetice de mai sus.
decembrie 12, 2008 la 4:16 am |
ciinele acesta alb este/era cumva de la poli? nord, sud?
decembrie 12, 2008 la 4:21 am |
Multumesc pentru dedicatiune, nu stiu ce sa spun despre acest poem fiind si personajul din poem si prezent la facerea lui (so i am sentimentally involved in it), fireste niste asociatii le inteleg din plin pentru ca eram acolo… deci stiu de ce cainele este stafia unui baldachin cu marchizi, in timp ce unele imagini in stranietatea lor mi se par pur si simplu niste asociatii baroc-suprarealiste (à la Teodorescu), de pilda „un linÅ£oliu rupt de picioruÅŸele licuricilor”, „genele sunt televizoare mici pentru ars la cuptor” „genele sunt o bere brună în serile de chihlimbar”, „fumez un deget subÅ£ire cu genele gheară / ele fac striptease întunecate ca un colier pieptănat”. Aceste imagini sunt stapanite de o perspectiva „optica” (licurici, televizoare, chihlimbar…) ma intreb daca ele dezvaluie ceva sau sunt un simplu joc de-a-suprarealistilor… totusi mi se pare ca aici se realizeaza pe alocuri „asociatia toxicomana” despre care ai vorbit in Manifestul tau…dar aici pot sa marturisesc ca eroina, cocaina, morfina, mescalina, anfetamina s.a.m.d. ti-a fost cainele insusi, considerand si faptul ca ai schimbat titlul poemului focalizand atentia asupra cainelui r.
in blogul meu se gaseste un poem pereche al acestuia…
decembrie 12, 2008 la 5:02 am |
pentru eschimosss – ciinele alb era indeajuns de ET incit sa produca un mic atac de panica! (din moment ce 2 poeti (a se vedea comentariul lui alpha) au scris despre ciinele cu pricina, desi, in poemul meu, ciinele alb e doar un pretext)
pentru alpha – pentru mine e un poem in pura traditie suprarealista (si l-am scris intr-o joaca, de placere). cit despre ciinele alb, el a fost stimulul straniu, dar nu neaparat drogul poematic.
decembrie 12, 2008 la 5:24 am |
pentru eschimoss:cainele alb era un bull terrier… de aici metafora „un paravan intre porc si oaie”…
decembrie 12, 2008 la 7:36 am |
Cainele alb si insotitorul sau par mai degraba sa transforme poemul in povestea unui joc; joc in care prezentele de aici sunt pazitorii unui micro-cerc foarte aparte, cu tamaduitoarea, talmacitoarea si ceilalti; nu pot sa spun exact cum se numeste, dar are un ritual – al povestii care este consumatoare si consumata, dar si ingredientele sale, precum si un aer privilegiat; iar substantele translucide – mierea, berea, chihlimbarul insotesc regnul povestii fara sfarsit. Cam acestea (imi) fura zise de (poemul) „Cainele Alb” (la prima citire).
decembrie 12, 2008 la 12:45 pm |
oare ce-ar fi facut de-scribor in fata ciinelui alb (descris mai sus de alpha)? l-ar fi descintat? ar fi incercat sa-l vrajeasca? ar fi facut un cerc in care ciinele cu pricina sa nu intre? noi (alpha si cu mine) nu am facut cercul si de aici… pohemele.
decembrie 12, 2008 la 11:32 pm |
Oare nu cainele alb te introduce in lumea vrajilor?
decembrie 13, 2008 la 5:58 am |
Eu acuma ca tot a trecut ma mai gandesc uneori la cateaua alb al ralucai si cred din ce in ce ca ea este un fel de caine psihopomp nu doar din cauza culorii, nu doar din cauza aspectul sau extraterestru dar si pentru expresia ei visatoare si malinconica, poate din acest motiv am scris despre ea (eu mai am un poem pe care il voi afisa candva).
decembrie 13, 2008 la 10:24 am |
Cainele alb e precum acele fiinte care stau oarecum departe de tine si de oameni, ele insele pot fi oameni, dar si altceva, nu spun mai nimic, se uita o singura data la tine, peste umar si pleaca. Si spun tot, intelegi tot. Sau, dimpotriva, ramai cu nostalgia lor, sperand ca macar o data sa le vezi sau macar visezi. Nu stiu daca e o iluminare sau un teribil interzis. Eu am fost la un moment dat foarte apropiat de ideea lupului alb, asa, ca un Anubis exteriorizat, apoi am renuntat, fara sa imi dau seama, la proximitatea oricarui animal.
decembrie 13, 2008 la 11:37 am |
Poate e aproape de noi cainele alb…tocmai fiindca e alb.
decembrie 13, 2008 la 12:13 pm |
ciinele (fie ca-i alb sau negru), oricum introduce in zona magica (sau macar psihopompa, vorba lui alpha). de-scribor vorbeste frumos despre –
ce-i de facut, insa, atunci cind ciinele pare sa fie extraterestru?
decembrie 13, 2008 la 12:20 pm |
Daca a fost vazut, vazut ramane si vedem ce se va lega de el. Din poem in poem, poate va aparea ceva.