Entry for December 01, 2008

Unchiul Julio şi condeiera (1)


Îmi place cea dintâi lumină a Parisului, aşa cum o înfăţişează Cortázar în Rayuela (Şotron): de culoarea scrumului şi a măslinei; ea se zăreşte astfel doar peste fluviul Sena şi dintr-odată cartea aceasta primeşte un sens crepuscular, neliniştitor. E limpede că o dragoste nefericită se va potrivi cu aceste culori ale timpului de după ardere şi de după coacere. În opoziţie cu ele, chipul femeii Maga este transparent şi delicat. Şi, pornind de la acest chip, Horacio Oliveira caută o femeie pe care a iubit-o, pe care încă o iubeşte şi pe care a părăsit-o. Cam aşa se petrec lucrurile întotdeauna, din pricină că oamenii vor mai degrabă să fie nefericiţi, ca să poată tânji după fericire, decât fericiţi, ca să nu mai poată tânji după nimic! Dar povestea dintre Horacio şi Maga (numele ei adevărat este Lucia) este şi povestea unui oraş, a unui spaţiu melcoid, plin de poduri, care îi fac să se găsească pe cei doi iubiţi, deşi căutarea lor reciprocă este întortocheată şi deloc lineară: Umblam fără să ne căutăm, dar ştiind că umblam ca să ne găsim. Şi nu e deloc de mirare că dragostea este definită prin nedefiniţie ori prin gesturi simple dar misterioase, întretăiate de varii nuanţe ale abandonului. Explică Oliveira: şi ceea ce noi am numit dragoste n-a fost poate nimic altceva decât atât, eu stând în picioare în faţa ta, cu o floare galbenă în mână, şi tu ţinând două lumânări verzi, iar timpul ne sufla pe chip o ploaie molcomă de renunţări şi despărţiri şi bilete de metrou. N-a fost poate nimic altceva decât atât. Cuvântul atât este cel neliniştitor aici. Decât atât. Ce fel de atât, cât de atât? Atât.

Oliveira introduce de la început o hartă personală a Parisului prin care rătăceşte şi ne rătăceşte (acesta-i jocul lui principal cu cititorul, să-l încâlcească pe străzi): străzile sunt nuclee proustiene pentru contactul lui cu proiecţia femeii Maga. Dar chiar numele femeii este înzestrat cu o lumină tulbure şi misterioasă, adecvată pentru străzile de rătăcire prin Paris: Maga adică Magiciană, Vrăjitoare? Nu vom afla exact niciodată. Poate că numele femeii este prea explicit. Madame Léonie îi face portretul succint şi tainic. Ascultaţi-l: Ea stă şi suferă pe undeva. Întotdeauna a suferit. E foarte veselă, adoră galbenul, pasărea ei e mierla, ceasul ei noaptea, podul ei Pont des Arts. Ce este de căutat aici? Felul în care Maga este dintru început o făptură neliniştită şi neliniştitoare, creatoare a unor stări de aşteptare a ceva neclar, neştiut. Nocturnă şi boemă. Ah, şi adoră galbenul! Numai că povestea aceasta de dragoste este din start imposibilă sau măcar întretăiată de obstacole: Şi iată că abia ne cunoşteam şi viaţa şi începuse să urzească tot ce trebuie pentru a ne despărţi. Dar tocmai aici stă provocarea: iubirea, dacă e imposibilă, măcar te face să încerci să încalci imposibilul. Horacio Oliveira şi Maga au, însă, de la început ceva în comun: sunt patafizicieni (amatori) şi înţeleg excepţiile din viaţa lor ca pe un lucru firesc. Pentru ei nu există un pattern, un canon, o matrice, un borcan cu clor: sunt specializaţi în a atrage magnetic excentricul, extravaganţa, fantasticul din realitatea cotidiană. Nocturn ca şi Maga, Horacio mai are în comun cu iubita sa lipsa de scop, gratuitatea; spre deosebire de Maga, însă, el este un buscador, un căutător: Îmi dădusem seama încă de pe atunci că semnul meu este căutarea, emblema celor care ies în tăcerea nopţii fără vreun ţel anume, raţiunea distrugătorilor de busole. Un individ anti-sistem care, datorită instinctului său de căutător aparte, se ciocneşte de fantasticul camuflat în real, care irumpe doar pentru el.

9 răspunsuri to “Entry for December 01, 2008”

  1. Mesmeea Says:

    leonora carrington.

  2. DeScribor Says:

    Strazile din Paris sunt exact asa, mai ales pe marginea Senei, era un cer de parca te pandea din apa o aparitie ciudata si uriasa; de peste tot, era innora, pandea un fel de furtuna care nu a venit in nici o zi insa. Zilele din Paris au fost de inspiratie, furie, liniste, spleen, stralucire, descoperire, toate in varianta maxima. Nu stiu cum si de ce, acolo am avut impresia de, cu adevarat si prima oara, deja-vu. Spatiul melcoid? Oare ce se intampla in lume, caci in ultima vreme tot intalnim imaginile melcului, destul de frecvent. Poate Mesmeea va avea vreme sa se uite pe rarele postari de pe blogul numit Melculauroid, e si acolo ceva special. Cuplul acesta este special, iar Maga e un nume cu sonoritati tribale, dar si oceanice. Ar fi interesant si de cautat cat de anti-sistem sunt indivizii care se numesc ei insisi asa.

  3. Apple M Says:

    cum se mai joaca cei ce scriu:).zici ca-s fara inima. si-atat. si cu ce voluptate strecoara neliniste..

  4. Andrada F Says:

    Foarte interesanta Leonora Carrington. M-ati facut curioasa, asa ca am cautat si alte imagini. Am gasit una care imi place mult: „Queria ser pajaro”.

  5. Blanche Fleur Says:

    Cei care scriu se joaca , dar au cea mai multa inima si si-o pun in joc, o impart, daruind-o tuturor

  6. DeScribor Says:

    Tocmai am gasit undeva cum Victor Brauner spunea ceva despre Benjamin Peret si Remedios Varo. Artistele acestea trei, despre care vorbesti, Fini,Carrington si Varo, spun ceva foarte important despre cealaltă componentă a suprarealismului, de sufletul magiei-hazard, care face un univers al ei, vibrant si matricial, un spațiu al surselor, al conurilor de vulcani, al substratului miscător, al zonei vii. Ele erau niste Maga, cu siguranta.

  7. Mesmeea Says:

    stiam de melculauroid, m-am mai uitat cind si cind. da, se potriveste. cu sau fara melcoid.

    maga e o pagina cu charisma, in ciuda naivitatii ei ignorante,adesea.

    se joaca jucausii, dar nu sint fara inima. nu sint deloc fara inima.

    todos queriamos ser pajaros.

    magia-hazard este de dezvoltat intr-un posibil eseu describoric!

  8. DeScribor Says:

    Da, se pare ca scrisul acesta pe aici si prin alte locuri creaza inspiratie din cea buna si adevarata. Welcome back!

  9. DeScribor Says:

    Creeaza, adica… Creaza nu stiu de unde vine, probabil de la un verb inexistent.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: