Entry for November 15, 2008


Verbiajul Palahniuk

biblioteca stranie – 24


Chuck Palahniuk îşi alege subiectele în forţă picantă, întrucât este conştient că picanteria face supa bună a zilelor noastre de cititori (şi autori). Bântuiţii, un roman de poveşti (tradus de Rareş Moldovan, la Editura Polirom, 2007) intenţionează în mod explicit să fie aşa ceva, narând istoria unei tabere de scriitori în formare (cu porecle ludice sau caustice), adunaţi de un creier păpuşar cu abilităţi manipulatoare performante (Whittier). Participanţii sunt următorii (miraţi-vă, fiindcă aveţi de ce): Sfântul Fără-Maţe, Mama Natură, Miss America, Lady Zdreanţă, Contele Calomniei, Ducele Vandalilor, Directoarea Tăgadă, Reverendul Fără Dumnezeu, Sora Justiţiară, Bucătarul Asasin, Tovarăşa Lătrău, Agentul Ciripel, Veriga Lipsă, Contesa Clarviziune, Baroneasa Degerătură, Domnişoara Hapciu. Plus doamna Clark, asistenta lui Whittier. Este vorba despre un atelier prelungit şi concentrat de creative writing în proză (dar conceput ca loterie mozaicată), justificat ca o ceremonie mântuitoare: participanţii trebuie să scrie capodopera prin care să se poată justifica autobiografic în faţa lumii, fiindcă toţi au abandonat ceva în realitatea cotidiană (familii, slujbe, poziţii), toţi sunt excentrici şi relativ marginali şi de aceea speră într-o revelaţie măcar minimă a unui paradis creator autentic! Atâta doar că râvnitul paradis creator este găzduit într-un spaţiu sumbru şi obstrucţionant, condiţia participanţilor fiind mai degrabă aceea a unor ostatici-cobai cărora Whittier le livrează o teorie anti-tabu: claustraţi în subterana igrasioasă, într-un regim sado-maso, eroii se vor elibera de prejudecăţi şi de propria lor viaţă netrăită, fiind siliţi să scrie întru mântuire artistică şi existenţială! Dacă râvnitele capodopere vor fi scrise în răstimpul de trei luni de zile, cobaii vor revedea lumina zilei cu brio, ca învingători. În caz invers, însă, nu este limpede care ar fi soarta celor pe care Whittier experimentează şi care, până la urmă, acceptă ei înşişi să se supună convenţiei de laborator experimental. Eminenţa cenuşie a acestui show de subterană îşi înscenează moartea, de la un punct, pentru a putea fi spectatorul predilect al automutilării, ereziei şi hybris-ului cobailor săi umani. Fireşte, el reînvie, în final, întrucât misia sa demonică a fost împlinită cu aplomb.

Colonia scriitoricească sechestrată se doreşte a fi un echivalent pestriţ şi strident al faimosului cvintet de odinioară de la Villa Diodati (Byron, Shelley, Mary Shelley, plus încă două personaje), iar aţâţarea epică este de a comite istorii monstruoase (este invocat şi ritualul din 1001 de nopţi, însă doar formal). Patronul Whittier explică logica taberei exclusiv prin intermediul violenţei şi a foamei de violenţă. Ceea ce interesează, ca motivaţie, stimul şi efect (artistic) este atrocitatea, abominabilul, oroarea, întrucât artele poetice se cuvin să fie predominant şi programatic agresive. Este exclus riscul ca tonele de agresivitate să fie săţioase şi să plictisească, Whittier considerând că agresivitatea cu tendinţă (în sensul artei cu tendinţă) este singurul motor care poate schimba lumea. Este promovată, de altfel, o teorie justificativă legată de sado-masochismul coloniei de scriitori în formare: oroarea individuală şi colectivă ţine de contextul mai larg al vremurilor şi de o cultură a violenţei care este pe buzele tuturor şi se manifestă în gesturile tuturor. Nu este de mirare, de aceea, că povestirile scrise de autorii-cobai au toate subiecte extreme: masturbare, masaj orgasmatic, ipocrizie high-life, falsitate mass-media, perversităţi, crime, manipulare sexuală, automutilare, voyeurism, păpuşi gonflabile, transsexualitate, canibalism etc. Lumea descrisă de Palahniuk este demonstrativ dezabuzată, iar acest lucru este un viciu tematic de construcţie, întrucât dezabuzarea programatică şi continuă devine fadă în cele din urmă. Cititorul se satură, e ghiftuit la maximum, drept care nu-i mai rămâne decât să facă diaree ori să vomeze!

În experienţa mea de cititor selectiv şi clasificator pentru o Bibliotecă stranie, romanul lui Palahniuk a fost dificil de parcurs, întrucât, deşi incitant ca subiect, este scris adesea pompieristic şi cu riscul unei pălăvrăgeli şocante. Prea de multe ori subiectul pulverizat se confundă cu stilul extrem pulverizat, autorul fiind adeptul exagerat al literaturii făcută din verbe, după cum singur mărturiseşte. Deşi interesant şi alert, Bântuiţii mi se pare a fi mai degrabă un avorton al filmului Gothic de Ken Russell şi un relativ avorton al Prânzului dezgolit de William Burroughs (nu ştiu dacă Palahniuk a avut în vedere, fie omagial, fie caustic-ironic, aceste două modele). Pompierismul stilistic al autorului, oricât de inteligent, mi-a lăsat gustul a ceva nu îndeajuns digerat, mai degrabă scuipat spumos în gura cititorului. Cred că Palahniuk are succes în principal pentru subiectele pe care şi le alege cu iscusinţă şi ingeniozitate, de altfel, dar stilul său ultra-făcăcios este iritant şi sufocant. Rămâi în gât cu un soi de flegmă narativă (îngăduinţă, vrednici cititori, pentru percepţia mea dură!).

În ce priveşte opţiunea mea pentru un citat, nu a fost greu de ales şi găsit, totul la Palahniuk fiind, tematic vorbind, sângeros sau provocator în acest roman: „Ne vom crea propria noastră orgie incestuoasă cu oameni şi animale, despre care să bârfească lumea.” Dixit.

11 răspunsuri to “Entry for November 15, 2008”

  1. Mesmeea Says:

    my leonor fini care nu se prea potriveste cu palahniuk!

  2. cruz.eschimos Says:

    mie imi place palahniuk. desi, ce-i drept, vorbeste cam mult. are falci de rechin-buldog.

  3. Mesmeea Says:

    barbare falci, cruz, jur! nu as da vreo bulgakoviada, cortazariada, rushdiada ori celiniada pe vreo palahniukiada…

  4. cruz.eschimos Says:

    si fight club? sa nu spuna mesmeea ca nu merita, fiindca atunci e rau de tot.

  5. Mesmeea Says:

    oh, cruz, iata-mi calcaiiul ahileean! cum sa nu sucomb in fata sharmului pittian si nortian (seducatori cu tendinta fiind ei)? doar femeie sint. fireste ca fight club e un film de multe carate, iar subiectul lui palahniuk e ingenios si captivant. dar de carte nu m-am apucat si nici nu ma voi apuca. am eu capriciul de a nu citi cartile dupa care s-au facut filme celebre (vezi pacientul englez, trainspotting, fight club, pianista), din temerea ca scriitura cu pricina sa nu fie sub nivelul filmului sau din ultratemerea ca scriitura sa nu fie doar bula de sapun! prefer sa suflu astfel de bule in aer, dar sa nu le citesc.

  6. cruz.eschimos Says:

    ce-ar fi sa facem si noi o mini-colonie scriitoriceasca si sa producem ceva, nu stiu ce!

  7. Mesmeea Says:

    n-as prea avea pofta! mi-ajunge cit scriu cu studentii mei literati (si literatori) la experimentul 1001 zile si nopti in fiecare simbata. povestile inmiresmate de-acolo sint indeajuns (de pitoresti, aromate etc.).
    dar poate intereseaza pe altcineva, who knows?

  8. DeScribor Says:

    Mie imi place tonul pe care e scris textul, cred ca unele carti au nevoie si de asa ceva, adica de o privire taios-prietenoasa; criticii de azi nu au asa ceva si ar face bine sa imprumute de la poeti. Autorul acesta, dincolo de orice, pare sa aiba o proza care e la fel de rasucita ca si numele lui.

  9. Mesmeea Says:

    palahniuk nu e de lepadat, daca ar renunta la monotonia violentei si a dorintei de a soca oricum, oricind. de-scribor a intuit asta, cu siguranta. subiectele lui chuck p sint intotdeauna interesante (in sensul cel mai provocator cu putinta). viciul sau este excesul si stilul verbos prea confectionat.

    acest autor ar putea fi, insa, un bun pretext pentru a investiga macar minimal mentalitatea cititorului si a receptorului de la noi, fie acest cititor oarecare (dar cit de cit profesionist), fie critic literar specializat. daca o femeie ar fi fost autoarea romanului „bintuitii”, ea ar fi fost (sint convinsa suta la suta) lapidata de catre critica romaneasca, ar fi fost pusa la zid si spurcata. ar fi fost facuta cu ou si cu otet. dar atita vreme cit palahniuk este strain si barbat, totul e ok, nu-i asa?

  10. DeScribor Says:

    Ca bine zici, caci asa se si intampla. Incet, incet insa, sunt sigur, poetele si povestitoarele de azi, desi rare, ii vor face pe critici sa ramana doar cu greutatea unor judecati grabite, false, glamouroase si cu o rautaciosenie inexplicabila pentru secolul XXI. Si cei care ii vor trage de urechile cam lungi, asa, ca ale lui Pinocchio, nu vor fi Povestitoarele si nici zana cea buna, ci o serie de cititori tineri si puternici si, cred si asta, critica straina.

  11. Mesmeea Says:

    cine stie? poate se va naste si pre aceste meleaguri vreo palahniuka (o she) insolenta si provocatoare! si atunci sa vedem cum limba artagoasa a criticilor pudibonzi se va repezi asupra-i ca s-o faca ferfenita sau, dimpotriva, aceeasi limba va clefai cu frustrare de ratati zisa scriitura infernala…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: