Entry for October 10, 2008


Vise şi bolboroseli în somn


La douăzeci şi doi de ani am început să-mi scriu visele ca un fel de contrajurnal. Erau, de fapt, nu neapărat vise, cât bolboroseli în somn, urmate mai apoi de o hermeneutică mai mult sau mai puţin abilă, uneori chiar prefăcută. În sipetele somnului meu se aflau vise care puteau fi scrise, apoi vise pe care aş fi dorit să nu le am niciodată şi, în sfârşit, vise pe care pur şi simplu refuzam să mi le amintesc. Deschideam lădiţele somnului, scârţâind din balamale mentale, bătrâne de veacuri, întrezărind ceea ce se afla înăuntru cu destulă spaimă, căci visele mă întorceau pe dos ca o mănuşă şi mă arătau aşa cum nu aş fi vrut să fiu arătată niciodată. Aşa cum rugăciunea este un gest intim, la fel sunt şi visele, tot un fel de rugăciuni, dar în imagini, nu în vorbe sau gânduri.

Aflasem, însă, un lucru pe care nu îl ştiusem până la douăzeci şi doi de ani, deşi el era la mintea cocoşului: că toate visele sunt vii şi că mortificarea lor are loc doar prin uitarea sau dispariţia lor de mai târziu. Că nu există vis mort din pornire; sau, dacă este mort, înseamnă că şi visătorul este asemenea. Mă bucuram, prin urmare, că eram o visătoare vie (nu doar în carne şi oase sau cu sângele curgând iute prin vene), dar bucuria mea nu a ţinut mult: în perioada în care am scris prima mea carte nu am mai putut visa deloc, fiindcă mi se tociseră calităţile de visător, devenisem stearpă. Dihania din mine nu mai voia să viseze. Inventasem atât de multe coşmaruri şi deliruri în cartea la care scriam (Călătorie prin oglinzi, un microroman oniric), încât, iată, pedeapsa venise de la sine: făptura mea reală nu mai putea să viseze, epuizată fiind de ficţiunile plăsmuite în roman. Ca să mă oblig să fiu visătoare vie am început atunci să îmi provoc visele, inventându-le şi forţându-mă să le visez, apoi să le narativizez în viaţa de zi cu zi. Ca şi cum le-aş fi visat în chip natural, din beciurile nopţii. Era ciudat, dar amintirea mea în faţa acestor vise scornite şi mai apoi programate spre a fi visate era aceeaşi cu a viselor visate cu adevărat, de la sine. Visele acestea erau nişte surori vitrege, dar adiau în urma lor aceeaşi mireasmă ameţitoare a întâmplărilor de nepătruns. Minciunile mele onirice lăsau urme luminoase în amintire, ceea ce mă năucea, căci ştiam că, la început, ele fuseseră confecţionate din plastilina moale, bezmetică, a dorinţelor mele lichide. Eram, am fost dintotdeauna, o onirofilă (şi cvasi-oniromantă) cu vârtej.

P.S.

Cred că opusul cuvântului bezmetic ar trebuie să fie dezmetic (de la a se/te/ne dezmetici).

7 răspunsuri to “Entry for October 10, 2008”

  1. Mesmeea Says:

    in imagine, o pictura atipica a leonorei fini, ca si visele mele scornite si in cele din urma visate cu adevarat.

  2. Artemis Says:

    Daca functioneaza provocarea viselor, atunci voi incerca si eu, voi incerca si eu…

  3. DeScribor Says:

    Da, visul este viu. Si e un ritm al corpului, adica al corpului viselor; el isi are fericirile lui, plictiselile lui, bolile lui, desi, cred, in corpul visului ele sunt niste miscari firesti, necesare, caci corpul acesta pare sa aiba o piele mult mai sensibila si organe pentru orice stare, pentru orice dimensiune.

  4. cruz.eschimos Says:

    chestia cu visele scornite e super si riscanta! pai atunci putem sa scornim cu totii pe nepusa masa in somn? care sint formulele pentru a visa scornit?

  5. Mesmeea Says:

    artemisiaca e musai sa incerce, da!

    bolile visului? ca de obicei de-scribor glasuieste cu folos. bolile si fericirile si plictiselile viselor. dar pielea visului suna cel mai captivant. ce este aceasta?

    nu exista o formula anume pentru a scorni vise, fiecare se adapteaza cum poate propriului sistem…

  6. Alpha Dracon Says:

    De Scribor are dreptate, dar aici nu este numai vorba de o boala a visului dar de o moartea visului pentru ca iti epuizasesi rezervorul natural, mie mi se-ntampla des contrariul adica cand incerc sa-mi construiesc lumii onirice in timpul zilei sau in timpul veghei capacitatea mea de a visa sporeste la cub.

  7. Mesmeea Says:

    alpha e un recidivist si stahanovist oniric – cred ca e singurul caz cind stahanovismul este de invidiat! vreau si eu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: