Entry for September 23, 2008


Jurnal cu Elada moartã şi vie (VIII)

Din nou pe o corabie a nebunilor. Oprim puţin în insula Naxos: cu greu se desluşeşte în marginea stângã templul Ariadnei (cea pãrãsitã de Tezeu aici şi luatã de soaţã, spre norocu-i, de Dionysos), în schimb construcţiile veneţiene din centru sunt luminate perfect. Atmosferã de tavernã încinsã şi un concurs de dans în port, în timp ce pe vapor nişte greci zãngãnesc la chitarã tot felul, de la Sinead O’Connor la Pink Floyd. Naxos, insula cea grasã, e mai frumoasã ca Paros. Mi s-a fãcut iar poftã sã pun la cale proiectul Rescuing Ullysses. Ce-ar fi sã izbândesc în vreo trei ani? Loca. Loca. Loca.
Oprim apoi pe insula Donoussa. Nici nu am auzit de ea pânã acum. Piticã, un port ca de jucãrie şi o plajã de sãmânţã. Poate cã aici ar fi locul colibei mele de scris. O luãm apoi spre insula Amorgos, dar nu mai ajungem la Aigali la ceasul sorocit, pentru cã ne împotmolim ca sã-i despotmolim pe alţii. O corabie de croazierã pluteşte în derivã, pare pustie, în jurul ei se agitã vaporaşul Poliţiei Maritime şi încã unul, al Salvamarilor. Pânã la urmã nişte bãrbaţi se ivesc şi leagã cu chiu cu vai frânghiile care le sunt aruncate. Uriaşul nostru vapor s-a oprit, ca sã împiedice vântul sã rãstoarne ambarcaţiunea în impas şi sã lumineze operaţiunea de salvare. E ora unu noaptea. Întârziem aproape un ceas, lumea bombãne cãtre vaporaşul în derivã, care se cheamã Elisabeth. Pânã la urmã ajungem în Aigali ca salvatori, iar şoferul de taxi ne aşteaptã înfofolit în noapte. Trebuie sã strãbatem insula Amorgos aproape de la un capãt la altul. Cu noi urcã şi o franţuzoaicã ţicnitã. Îmi vine sã ameţesc când mã trezesc în vârful insulei, pe serpentine, la peste o mie de metri. Spre deosebire de Paros sau Kos, Amorgos e o insulã austerã şi muntoasã, cu stânci abrupte. La douã noaptea gonim pe vârful insulei. Noroc cã franţuzoaica turuie, fiindcã şoferul nu prea vorbeşte, e ursuz şi ascuns. Povârnişurile sunt lipite de şosea, iar eu am mutra cam schimonositã: sã nu mã mai plâng cã nu am parte de aventuri în cãlãtoriile mele. Cobra vrea sã fredoneze In a Death Car, dar eu râvnesc sã trecem de Amorgos şi de întuneric. Să scăpăm de aici. Dupã acest drum valvârtej, ajungem la Katapola, celãlalt port al insulei, dar mai avem trei ore pânã sã plece vaporul spre insula Kos. Adãstãm la singura tavernã din port, care este încã deschisã şi unde lumea zumzãie nedormitoare. Sunt numai bãrbaţi la mese. Cobra cumpãrã plãcinte şi îmi aratã amuzat numele tavernei alãturate: Gorgona. Nu cred cã vom mai ajunge vreodatã în Amorgos, pãţaniile din acest an mi-au ajuns. Nu sunt o împãtimitã a insulelor stâncoase, vreau plaje solitare şi mare la îndemânã. Zãcem amorţiţi şi somnoroşi în tavernã, iar eu scriu aici. În port, personajele de serviciu sunt douã gâşte, una şchioapã, precum şi caprele de pe marginea drumului. La patru şi jumãtate, în zori, vin localnicii la taclale şi cafea. Mã uit la ei ca la nişte strigoi. Fac politicã şi discutã despre turişti. În fiecare zi la fel. La patru şi jumãtate dimineaţa. Oamenii vorbesc enorm aici, nu se mai saturã. Pânã la urmã soseşte şi vaporul nostru, mânca-l-ar raiul.
La ora opt dimineaţa – oare de ce nu m-am mirat deloc? – stewartul de pe vapor a anunţat oprirea în insula Patmos. Am ajuns, deci, pentru a treia oarã aici, aşa încât nu mai pot sã mã fac cã nu e un semn la mijloc.
Dar împotriva cãrei nebunii trebuie sã port bãtãlia? Insula e tot strãlucitoare şi cuminte. Patmu, cum o alint eu.
Apoi a venit la rând Leros. În Paros mi s-a spus cã în Leros se aflã cei mai mulţi nebuni din Elada. Am râs cu poftã. Aici îi vãzusem dãnţuind de Sfânta Marie pe acei petrecãreţi admiraţi cu nesaţ de pe vaporul spre insula Syros.
Apoi din nou în portul Kos. Cãutãm hotel, cãutãm vin de Samos şi gãsim de toate. Ultima scaldã şi ultima hoinãrealã. Suntem morţi de obosealã dupã the final gyros, fiindcã la greci mãnânci ca la greci. Apoi aflãm o patiserie pe cinste, unde Cobra ingurgiteazã o baclava uriaşã, iar eu, cel mai straşnic galactobureko de treisprezece ani încoace. Eladã a dulcegarilor maniaci, numele tãu e galactobureko! În zori, începem drumul invers şi Grecia piere pentru încă un an de zile. Cât despre Kore, ea va fi din nou Persefona, nu are incotro.

4 răspunsuri to “Entry for September 23, 2008”

  1. Apple M Says:

    coliba Mesmeei?(intrebare boanta si iscoditoare..hihi)

  2. Mesmeea Says:

    de o coliba are nevoie tot omul, chiar si presupusele farmazoane, de ce nu? pina cind si ele simt nevoia sa se retraga din lume, din cind in cind.

    intuitia imi spune ca apple m si-ar fi facut (sau si-ar fi cautat), la o adica, o coliba pe insula leros…

    si am uitat sa spun – imaginea de mai sus infatiseaza insula patmos, asa cum se vede din virf, de la manastirea inchinata teologului apocaliptic.

  3. Apple M Says:

    intuitia mesmeica nu-i deloc de lepadat. iar din randul celor ne-buni pt. asta lume votez, dintotdeauna(!), cu cei atipici.

  4. Mesmeea Says:

    punct tzintit, apple m. ochit si tzintit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: