nights in black satin
(made in paris)
pe malurile senei am şezut am plâns şi am râs
glasul meu de cârciumăreasă ratată se-nălţase până la graniţe
trupul meu de călugăriţă ratată asuda ca un ied
în semilotus cu picioarele strânse lângă cloşarzi
la jumătatea vieţii ajunsesem cu o coroniţă de vâsc pe creştet
şi mărgele la gât
la jumătatea morţii încă nu ajunsesem dar nici mult nu mai era
beam vin rosé tremuram uşor ca o foarte femeie
şi vorbeam aspru ca un foarte bărbat
cu stângăcie şi fără nicio arvună ori adălmaş
le-am răspuns vestiţilor cloşarzi cine şi ce eram
eram femeie ÅŸi numai femeie
cu unghiile tunse scurt cu părul tăiat franţuzeşte
cu buze vopsite argintiu cu gene lungite cu forţa
eram femeie cu piei ţuguiate
rostind râvnite înţelepciuni şi nerâvnite spurcăciuni
norii-mi stăteau în gât ca nişte îngeri dezlânaţi
ploile vorbeau spurcat ca nişte cruciaţi
beam vin rosé pe malurile senei
arzând gunoaie noaptea la foc apos
cloşarzii cântau istorii de orfani şi nefericiţi
îi îngânam cu o chitară spartă ciupind-o ca pe-o cioară
fiindcă pe malurile senei îmi aflasem sălaşul de pseudomorfinomană
gâlgâiam vin rosé vin de damă rasată
cu mănuşi de dantelă şi perle la gât
dar cu fustă de ţigancă ori poate de indiancă
eram o damă răscitindu-l pe evanghelistul pocit
rimbaud îngerul sută la sută răspopit
cloÅŸarzii duhneau a caise macerate ÅŸi stridii salvate
cloşarzii făceau din întregul paris un vertij de maratonişti
şi-aveau pălării găurite de gemeni petrolişti
dar eu pe malurile senei zăceam ca o damă de odinioară
cu taior şi voaletă cu bijuterii de aristocrată
în picioarele goale cu tălpile negre
lucrul acesta mă trăda binişor
ÅŸi ridica la ceruri gustul meu acriÅŸor
eram o drogadictă simandicoasă
o parşivă intelectuală dantelăreasă
pe malurile senei bând vin rosé de una singură
şi închinând către corăbiile trecătoare
amin călătorilor înspre nicăieri şi niciunde
care mâncaţi doar fripturi decongelate la microunde
amin beau vin rosé în cinstea tuturor
a lumii sublumii ÅŸi supralumii
amin sunt o damă de nopţi albe cu lună
drept care viaţa-şi-moartea din mine fac furtună
pe malurile senei am şezut am plâns şi am râs
ca antimistică regină a jetoanelor.
Mesmeea Cuttita's Blog 
august 17, 2008 la 11:41 am |
si cu aceasta, la nivel de imagine, incepe etapa leonora carrington, cea de-a treia pictorita suprarealista teribila, alaturi de leonor fini (argentinianca) si remedios varo (spanioloaica), din care am ilustrat destule imagini pe blogul mesmeic. carrington (englezoaica, traitoare la maturitate in mexic) a fost inspirata o perioada de max ernst. stilul ei pictural cred ca ii va captiva macar pe pe alpha dracon si pe de-scribor.
august 17, 2008 la 12:08 pm |
Ei, da! Ce bine ca ai pus un poem si asa o imagine. Se vede ca Mesmeea e bine de tot. Asa sa fie mereu!
august 17, 2008 la 12:28 pm |
Vinul inseamna vraja, inseamna poveste pe care ne-o va spune Mesmeea odata(daca suntem cuminti).
august 17, 2008 la 2:01 pm |
Les clochardes et les clochards, les coquillards et autres apprentis sorciers, toute votre cour des miracles saluent le retour …
august 18, 2008 la 1:04 am |
incantatoare imagine…
august 18, 2008 la 6:22 am |
poem scris la paris intre rio si din nou paris (acu’ 2 luni). drept care in ce priveste binele, mai sint destule de umplut.
spun povesti si necumintilor, nu doar celor cuminti, asa ca…
ca tocmai recitesc povestea dintre horacio oliveira si closarda din rayuela…
care imagine e cum e? cea apartinatoare leonorei carrington sau magdalena penitenta?
august 18, 2008 la 11:00 pm |
olala…mais comme vous etes astuce…care( din cate)? pai toate(si fiecare la randul ei…iar cea din poem…chapeau).
august 18, 2008 la 11:22 pm |
animalutzele albe ale celei de-a doua leonora sint cam spooky, dar ce va veni este de-a dreptul taifunic (ca tot nu exista cuvintul acesta, dar avem dreptul sa il inventam).
august 19, 2008 la 12:40 pm |
Un pahar, trei, patru, de vin rosé in cinstea acestui foarte poem!
august 19, 2008 la 10:05 pm |
atunci sa zicem un strasnic „iamas!”, daca tot ma aflu in tinuturile grecesti
august 20, 2008 la 3:46 am |
Da, imi place mult de Leonora Carrington, ii cunoasteam deja opera, am descoperit-o cand am cautat informatii despre Leonor Fini si Remedios Varo, si chiar asteptam ca intr-o zi ne ai fi propus-o si pe ea.Poezia e excelenta ca de obicei, mi-au placut mult versurile: norii-mi stăteau în gât ca niÅŸte îngeri dezlânaÅ£i ploile vorbeau spurcat ca niÅŸte cruciaÅ£i…
Am citit inca o poezie din coma cu calugarita, si calugarita este prezenta si in alte poezii ale tale, deci ceva in tine ar vrea sa fie o calugarita? Mi-amintesc acuma versurile cutitului… ca te ai tuns parul in sfintele vremuri ale tineretii ca sa te calugaresti… dar poate ma insel si te referi la calugarita cea verde si seaca!eh eh!totusi din punctul meu de vedere calugaritele (cele care stau inchise la manastirire) sunt foarte triste si deprimante…ma linisteste faptul ca aici calugarita e ratata!
august 20, 2008 la 11:08 am |
tocmai am povestit putin, ieri, cu bogdan (bogdan) despre „calugarita ratata”. iti spun si tie, gio-alpha, ceea ce i-am spus si lui – ca e personaj-cheie in COMA
tunderea parului in sfintele vremuri ale tineretii e din poemul „cutitul” (oceanul schizoidian)
da, da, e ratata calugarita, asta-i norocul si nenorocul ei, s-ar putea spune!
amuzanta chestiunea cu deprimantele calugarite! in romanele gotice nu sint asa deprimante, ci chiar volubile!
august 20, 2008 la 3:14 pm |
Ador romanele gotice ;-)… Dar romane gotice in Italia nu prea am avut 😦 La noi calugarita era un personaj frecvent in poezia crepusculara la inceputul secolului XX …(Gozzano, Corazzini, Moretti s.a.m.d.) impreuna cu orfanii, copiii saraci care mor, muribunzii, muzicute si fanfare, si orase provinciale unde nu se intampla nimic si te destrama sub plictisul si ploaie…in timp ce canta un „organetto di Barberia”… o ce jale!! majoritatea poeziei crepusculare era prostuta si patetica! poate din acest motiv calugaritele pentru mine au ramas mereu deprimante intr-un sens negativ, ca exista si o depresie pozitiva…
august 20, 2008 la 10:30 pm |
dar mai erau si calugaritele vesele ale lui vivaldi, cintaretele la tot felul, profesionistele sonore (care nu erau imune nici la erotism intrucitva), adu-ti aminte de ele sau, daca nu iti aduci, citeste „concert baroc” de alejo carpentier!
calugarita mea, cum ziceam, e ratata, deci e altfel…
august 20, 2008 la 10:58 pm |
spooky, da (unmarsadictsprenicaierisiniciunde).
august 21, 2008 la 10:15 am |
ykoops, ad (ednuicinisireiacinerpstcidasramnu).
august 21, 2008 la 10:53 am |
hihihi! misto! sau ar trebui: !otsim !ihihih?
august 21, 2008 la 12:19 pm |
pai apple m a inceput hirjoana, nu yo. probabil ca leonora carrington ar fi folosit look-ul apple m in picturile ei, daca ar fi stiut de omuletz!
august 21, 2008 la 12:47 pm |
Jajajajaja!