amazon


Alin F a fost pe Amazon si mi-a povestit prin mail cum a fost. Mi s-a parut indeajuns de captivant, drept care i-am propus sa-i afisez ravasul pe blogul mesmeic. In poza e, fireste, Alin amazonizatul.

Deci – cum a fost? Raspunsul cel mai simplu si mai cinstit e “nu stiu” – inca. Dupa cum imi mai spuneau cei din Iquitos cu experienta de jungla – e nevoie de cateva saptamani, luni sau ani pana ce jungla se “aseaza” cum se cuvine in tine (it sinks in). A fost incredibil de frumos, a fost incredibil de incredibil si nici acum inca nu-mi vine sa cred toate prin carele am trecut, incepand cu ghidul – un personaj care in sine merita un roman (Aukcoo, la vida loca! – adicatelea Aukcoo – asta-i porecla lui – viata nebuna). E o combinatie de Zorba de Amazon si un personaj de roman sud-american – inca ii caut echivalentul…

Din Iquitos am luat un vapor – un soi de echivalent al cursei Brad-Cluj sau al trenului sarma Timisoara – Iasi – varianta cu hamace, pana in Pevas, vreo 150 de km mai la vale pe Amazon. De acolo am urcat pe Ampyiacu – un afluent al Amazonului pana la un sat de indieni Boras si Huitotos (singurul sat mixt in termeni tribali), unde ne-am petrecut prima noapte in jungla, am invatat sa ne legam ca lumea hamacele, sa ne asezam plasa de tantari, etc… In fine, de acolo am inceput sa urcam pe Ampyiacu dimpreuna cu doua calauze indiene – un Bora si-un Huitoto, care intre timp au devenit trei (al treilea s-a rugat sa-l luam cu noi pe gratis – era tanar si vroia sa se afirme + sa castige experienta). Dintre ei, doar unul mai fusese in regiunea in care urma sa ajungem – la doua zile de mers cu piroga cu motor – Nota: printre primele ganduri a fost si acela ca pentru expeditii e nevoie de un cur bine batucit si rezistent.

(Aukcoo a incercat sa-mi propuna sa cautam plante si animale rare – serpi, mai ales, specialitatea lui, insa i-am taiat elanul spunandu-i ca, nefiind specialisti nici eu nici Florin – singura posibilitate e sa ne duca intr-un loc in care n-a mai fost nimeni – si ne-a dus.)

Pe drum am vazut si primii delfini (gri si roz) si, pana sa ma dezmeticesc bine, Aukcoo era deja in mijlocul raului invitandu-ne sa-l urmam. Repet, era prima zi pe rau, nu prea iti vine sa te arunci in ape despre care stii din carti si din filme ca sunt infestate cu piranhas, anaconda si alte bazdaganii… da’ am sarit (eu) – a fost un sentiment extrem de liberator, sa inoti printre delfini, in mijlocul junglei – si de atunci am facut zilnic baie chiar in locurile in care dimineata pescuiam piranhas de doua-trei palme (uriasi, dupa standarde locului).

Nu am acum timp sa le scriu pe toate – sunt prea multe de povestit si de aceea ma gandesc sa fac un blog in care sa pot povesti, posta fotografii, filme, etc…da’ tre; sa spun ca m-am simtit in jungla ca pestele-n apa si ziua si, mai ales, noaptea… Greu de spus de ce exact – cel mai simplu raspuns e ca te simti ca-nlauntrul unei femei (alta metafora mai apropiata nu gasesc pe moment). Singurele aspecte mai neplacute au fost umezeala – foarte rar prinzi o zi fara ploaie, chit ca era sezonul secetos si mancarea – relativ monotona: orez si banana prajite + pestele pe care-l prindeam si vanat (cand impuscau indienii – aveau niste pusti legate cu sarma de pe la 1700 toamna)…

Doua experiente mai mult decat interesante: tratamentul indienilor Matse si Mayoruna cu venin de broasca – mi-am facut sapte arsuri pe brat ceea ce mi-a atras in Iquitos fluieraturi admirative (de obicei oamenii isi fac 2-3) + experienta cu Ayahuasca – asta a fost ceva de necrezut si merita povestit pe indelete – oricum, nu credeam ca un om poate simti asa ceva – raiul si iadul, in acelasi timp, infinitul mare si cel mic, toate deodata, fara sa se anuleze reciproc catusi de putin… Si aici inca mai incerc sa imi gasesc cuvintele – metaforele cele mai potrivite pentru a descrie experienta… Am capatat un mare respect pentru felul in care oamenii astia se pricep la otravuri, vraji, plante, etc… si pentru indieni – incredibil de buni in jungla, capabili de performante care, aici, ar face prima pagina a ziarelor – acolo intra in banal….

No bine, destul deocamdata – voi incerca sa revin cu amanunte – sau sa scriu pe blogul ala, daca ma prind cum se fac postarile… pentru moment, am incalecat pe-o sa si ti-am spus (pe scurt) povestea amazoniana asa…

PS

Uitai: se pare ca regiunea in care am fost – si pe care m-au ajutat indienii s-o cartez nu apare deocamdata pe nici o harta – cel putin eu, inca, n-am reusit s-o aflu nici macar pe satelit…. Nu-i rau pentru un novice al expeditiilor in jungla, nu?

15 răspunsuri to “amazon”

  1. cruz.eschimos Says:

    trebuie oarece ticneala ca sa ajungi pe Amazon, verdad?

  2. Mesmeea Says:

    fireste ca e ticneala! dar poate ca-i vorba si de vocatie.
    eu am vocatia insulelor mediteraneene. alin o are pe cea cu amazonul. amindoua-s vocatii cu tilc.

  3. Cata Says:

    Eu nu cred ca-i ticneala:D Poate pt ca si eu m-as duce daca as avea ocazia fara sa ma gandesc de 2 ori:-p

  4. Artemis Says:

    Ticneala e ca traim in jungle de beton…

  5. Corina Says:

    „…cel mai simplu raspuns e ca te simti ca-nlauntrul unei femei.” olala, geniala sentinta. si posibil raspuns la intrebarea cu ticneala.

  6. dorudor Says:

    Dupa ce citesti „Povestasul” lui Vargas Llosa, Amazonul nu pare chiar asa departe …

  7. Mesmeea Says:

    e si ticneala, dar nu doar. de acord. povestasul? hmmm. numai ca noi nu am ajuns pe amazon, a ajuns alin f. nu-i geniala sentinta (cred ca destui vor fi avut o senzatie asemanatoare), dar e relativ strasnica.

    oare unde o fi disparut apple m? s-a reincarnat in deleate?

  8. Blanche Fleur Says:

    Si in poza-i domnul profesor? Wow. multe salutari de la o fosta studenta constiincioasa si rusinoasa.

  9. Blanche Fleur Says:

    O, cred ca am facut o greseala, dar salutarile raman valabile

  10. Mesmeea Says:

    didi nu desluseste bine pozele si vede aiurea.

    iar eu, aaaaa, am uitat un aaaa in plus, asa ca delete, delete!

  11. Apple M Says:

    apple a constatat ca nu mai stie parolele de acces (pesemne nu-i sade bine cu identitate ascunsa, alterata), ca atare trebuie sa-si faca timp pentru confectionarea unei noi pagini.pana atunci ramane iar o fantomita, cu scuzele de rigoare.

  12. Mesmeea Says:

    apple m sau doar m, pare-se ca vremurile carnavalesti pe care le traim ajung sa ne declanseze pierderi de memorie, parole etc. darmite daca ne pierdem si imaginea? atunci pierduti sintem (sau nu?). in sistemul blogurilor e ca si cum ne-am pierde umbra.

  13. Blanche Fleur Says:

    Scuze inca o data, ochelarii sunt de vina(si in poza si la mine, na!)m-am uitat rapid, fara sa fiu atenta, gata, imi pare rau!

  14. Apple M Says:

    incurcate sunt blogurile domnului!

  15. Mesmeea Says:

    sau incurcate sint caile umbrelor! (e amuzant noul look)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: