Entry for June 23, 2008

(mormintul Bulgakovilor, la Moscova)

Minunata poveste a unei pasiuni fatale

(versiunea integrală)



Povestea pasiunii mele fatale pentru romanul Maestrul şi Margarita de Mihail Bulgakov începe în 1981, pe când aveam optsprezece ani şi eram studentă în anul I la Facultatea de Litere din Cluj, secţia română-spaniolă. Proaspăt ajunsă la facultate, m-am adaptat repejor şi cu frenezie la colegii mei causeuri şi năstruşnici (destui dintre ei), citiţi şi raisonneuri, şi făcând schimb de impresii de lectură unii cu alţii (care ce a citit şi de ce) am ajuns astfel să aflu (eu eram doldora de literatura sud-americană şi de poezie europeană) despre un rus numit Bulgakov şi capodopera sa ce trata istoria unui maestru nebun dar iluminat şi a unei vrăjitoare mântuitoare. Ah, da, era cât pe ce să uit, romanul povestea şi despre o trupă de ghiavoli hâtri care se scoborau în Moscova şi făceau o droaie de isprăvi şi farse faţă de muritorii atei ai capitalei sovietice. Şi mai era vorba şi despre o evanghelie ciudată. Susţinătorul înfocat al acestui roman era unul din colegii mei de la spaniolă, Corin Braga, cel care, peste trei ani avea, de altfel, să devină bărbatul şi partenerul meu de viaţă. Destul de înciudată că eu nu auzisem despre romanul cu pricina, l-am împrumutat (deşi nu imediat, ci mai târziu) chiar de la ultrafanul său bulgakovian şi am citit romanul nu pe nerăsuflate, ci cu o curiozitate şi voluptate pe îndelete, de devoratoare de poveşti şi de lumi magice. Dar Corin nu era singurul bulgakofil făţiş şi înminunat; unul din profesorii noştri extravaganţi (demn să facă parte tocmai din suita lui Woland – dar rolurile acestea le-am repartizat cu destul histrionism ceva mai târziu, după terminarea facultăţii) s-a dovedit el însuşi a fi un avocat al scriiturii bulgakoviene în general, chiar dacă proclama în Maestrul şi Margarita apogeul şi triumful literar al preţuitului şi iubitului nostru Mihail Afanasievici. Nu este greu de ghicit, cred, că acest dascăl exotic în Literele clujevite era Ion Vartic (el însuşi un histrion reputat). Prietenia mea, a lui Corin şi a lui Ion Vartic (căruia multă vreme i-am tot scris numele, în dedicaţiile pe carte, ca fiind messirele Johannes Waartik!) s-a şi bizuit mulţi ani de zile, de altfel, tocmai pe pasiunea în trei pentru capodopera bulgakoviană! Nu eram singurii.

Lectura mea empatică din studenţie a fost, însă, doar începutul. După terminarea facultăţii, căsătorită fiind deja, am luat repartiţia alături de Corin, într-o zonă obtuză şi birocratizată aflată în nordul ţării, în care nu prea aveai ce face, după regimul extenuant al orelor de română la gimnaziu şi liceu, decât să citeşti, să citeşti şi iar să citeşti. Televizor nu aveam (dar nici nu era ce să vizionezi, fiindcă trăiam în ultima etapă a ceauşismului), prieteni nu prea aveam, iar film sau teatru nu aveai unde să frecventezi decât ocazional; ascultam multă muzică simfonică şi muzică psihedelică, progresivă (şi aceasta doar fiindcă aveam o colecţie de discuri şi casete în maniera cu pricina). Aşa că în cei trei ani cât am fost profesori de română prin locurile acelea, am citit, cred, cât în zece, dublu ori chiar triplu faţă de facultate, pentru că nu aveam ce altceva să facem, ca să supravieţuim şi să nu ne blazăm ori chiar să ne pierdem minţile. Am citit enorm, deci, în acei trei ani (1985-1988), dar lectura mea ritualică şi preferată, singura care avea efect exorcizator, mântuitor şi iluminator a fost romanul Maestrul şi Margarita, care îmi devenise un soi de „biblie” adaptată mie, femeia, poeta şi prozatoarea (ba chiar şi chinuita profă de română care eram pe vremea aceea). Cred că am recitit în acei trei ani de aproape o sută de ori capodopera lui Bulgakov (ce-i drept, era vorba despre ediţia cenzurată din BPT, doar la aceea aveam acces, neştiind ruseşte): reciteam sau tot sau anumite pasaje, astfel încât ajunsesem la un moment dat să dialoghez cu Corin în replici din roman. Nu are rost să bemolez în vreun fel admiraţia mea teribilă pentru acest roman, nu are rost să-mi cenzurez fascinaţia pe care acest text a exercitat-o asupră-mi: în acei ani, Maestrul şi Margarita a fost romanul (singurul) care m-a ajutat să pot să trăiesc, să respir, să supravieţuiesc. Numai cine a trăit în comunism, intelectual fiind şi chinuit de tot soiul de cenzuri şi restricţii, poate pricepe acest lucru, cum de un astfel de roman poate avea efect exorcizator şi mântuitor.

După revoluţia din decembrie 1989, pasiunea mea pentru capodopera bulgakoviană nu a pierit, dar a rămas într-un con de umbră, datorită literaturii noi, necenzurate, proaspete care începuse să apară şi care mă stârnea. Am citit enorm din 1990 încoace, cărţi de tot felul; ştiam şi simţeam că Maestrul şi Margarita rămâne un text intrat deja în măruntaiele mele, aşa încât nu aveam cum să-l uit, fiindcă făcea parte din mine; dar lectura mea se îndreptase spre alte texte care mă provocau (şi era întru totul firesc să fie aşa), datorită vremurilor în schimbare.

După terminarea facultăţii (1985), unul din consensurile teatrale stabilite între Corin, Ion Vartic şi mine a fost acela că toţi trei (prin felul nostru histrionic de a fi) am putea încarna, metaforic vorbind, nişte „ghiavoli” din capodopera bulgakoviană. Iar rolurile erau repartizate astfel: Ion Vartic era Messirele, Corin era Behemoth, iar eu eram Hella (sau Hellandra, întrucât îi hibridasem numele cu numele meu real). Celelalte roluri nu aveau încă acoperire. Mai târziu când am descoperit şi pasiunea Martei Petreu pentru acelaşi roman, am decretat-o Hella 2 made in Kolosvar, stabilind de comun acord că rolul Margaritei şi cel al Maestrului nu ar putea fi ocupate de nimeni din realitatea noastră. Eram, însă, nemulţumiţi de faptul că nu găsisem cine să ocupe rolurile lui Azazello şi Koroviev (alţi doi năstruşnici, care ne erau cât se poate de simpatici)!

Recitirea intregrală a romanului Maestrul şi Margarita am făcut-o după publicarea la Editura Univers a ediţiei necenzurate, dar nu imediat după tipărirea acestei ediţii, ci prin 2004, cred. Deja cunoşteam foarte multe lucruri despre culisele romanului, eram fascinată de povestea de iubire şi prietenie dintre Mihail Afanasievici şi Elena Sergheevna (cea de-a treia soţie a scriitorului, prototipul Margaritei, muză, fan, secretară), apăruse şi cartea lui Ion Vartic (Bulgakov şi secretul lui Koroviev) care discuta multe elemente oculte din faimosul roman. Obsesia şi fascinaţia bulgakoviană nu pierise deloc: în 1999 scrisesem o povesti
re numită Zepelinul Ursulina (publicată mai târziu în volumul Nebulon), în care adunând la un loc diverse personaje din urbea clujevită, vorbeam, între alţii, despre messirele Johannes şi despre Martareta (nu era deloc greu de ghicit cine erau aceştia). Corin însuşi publicase în 1996 al doilea roman din tetralogia sa Noctambulii, este vorba de Hidra, în care capitolul VI se numea „După-amiază în Patriarşie Prudî, întreruptă de un pitic spânzurat” (în acest capitol, personajele-cheie erau Anir Hectorovici Marlioz şi Adela Bezdomnîi Vlaia, care hibridau numele mai mult sau mai puţin stâlcite ale unor personaje din tocmai Maestrul şi Margarita, fiind rescris în manieră delirantă începutul celebrului roman). Apoi, în 2005, s-a născut, ca un triumf al obsesiei mele, proiectul Bulgakoviada, în urma anchetei literare pe care am propus-o în revista Steaua: „Care este romanul-capodoperă al secolului XX” (din literatura străină). Cunoşteam care va fi răspunsul meu, al lui Corin, al lui Ion Vartic şi al Martei Petreu. Dar nu ştiam care vor fi răspunsurile celorlalţi patruzeci de scriitori clujeni care au acceptat să onoreze ancheta propusă de mine. Mărturisesc că nu am bănuit ultraizbânda: când, numărând voturile, am descoperit că, uimitor sau nu, cel mai pomenit roman de către repondenţi este Un veac de singurătate (ei, da, iată un paradox al anchetei mele ardeleneşti), că autorul cel mai des invocat ca romancier este Thomas Mann, că romanul care a obţinut cel mai mare punctaj (fiind adesea menţionat pe locurile doi, trei şi patru) este În căutarea timpului pierdut, nu am avut de unde să ştiu că Bulgakov al meu va avea, totuşi, şi el, un câştig de cauză. Dar apoi frenezia a fost nemăsurată descoperind că romanul care a fost cel mai des menţionat pe locul întâi este Maestrul şi Margarita (şapte voturi pentru locul întâi, din patruzeci şi patru).

Aşa s-a născut Bulgakoviada şi călătoria fabuloasă la Moscova, în iulie 2005, pe urmele personajelor din Maestrul şi Margarita (povestea cu pricina, jurnalele de bord, inclusiv fotografiile de la aşa-numitul apartament al Diavolului, toate se găsesc în Sadovaia 302 bis, carte publicată de bulgakofilii clujeviţi în 2005, în Biblioteca Apostrof). Ajunsesem la Moscova să vorbesc din nou în citate, alături de Corin, Marta Petreu şi Virgil Mihaiu. După experienţa Bulgakoviadei şi publicarea extravagantei Sadovaia 302 bis, am fost contactată şi de alţi bulgakofili risipiţi prin ţară, între aceştia de Vladimir Bulat. De la el am aflat că fermecătoarea Margareta este Margarita şi că pur şi simplu inclusiv o literă într-un nume poate poci acest nume şi mutila intenţia unui autor. Am verificat pe Internet în ediţiile străine: într-adevăr, numele eroinei este MARGARITA, şi nu Margareta. Aşa că am preluat corecţiunea explicată mie de către Vladimir Bulat, chiar dacă nu am mai putut schimba în Sadovaia 302 bis (întrucât cartea era deja publicată) numele greşit-consacrat al personajului. Dar am înţeles limpede că Margarita nu e totuna cu Margareta! Tot în 2005 am descoperit în Ovidiu Pecican (prieten echinoxist de-o viaţă, unul din cei care optaseră pentru romanul Maestrul şi Margarita ca fiind cel dintâi în secolul XX) un alt Behemoth, în Virgil Mihaiu, un Koroviev; Ion Vartic însuşi s-a dovedit a fi mai apropiat de ipostaza Koroviev, decât de aceea a Messirelui Woland. În rest ipostazele au rămas la fel: Corin – Behemoth, Marta şi cu mine – Helle; locul Margaritei şi al Maestrului, dar şi al lui Azazello, au rămas încă vacante, iar Woland, se pare, aşteaptă şi el un ocupant adecvat. Eram oameni mari (cum se spune), dar ne jucam pe rupte, omagiindu-l astfel pe scriitorul nostru favorit. Mi-aduc aminte bucuria şi exclamaţiile noastre când am descoperit la Moscova, în cimitirul Novodevicie, după oarecare căutare în gol, mormintele lui Mihail Afanasievici şi al Elenei Sergheevna! Mi-aduc aminte de felul în care am dat cu nasul şi am ratat, la o primă întâlnire, aşa-zisul apartament al Diavolului preschimbat în Muzeu Bulgakov. Sau cum am căutat cu ironie acută clădirea Massolitului (casa Griboedov), deşi ştiam că aceasta nu mai avea cum să existe. Am locuit în metropolă, pe lângă Mosfilm, exact în perioada când se încheiase de filmat, după multe peripeţii, serialul Maestrul şi Margarita, care a rulat şi în România în 2006 şi acum în 2008, din nou (în paranteză fie spus, una din utopiile lui Andrei Tarkovski fusese să regizeze, pe lângă Idiotul, Doctor Faustus, Crimă şi pedeapsă, Hamlet, ei, da, fusese să regizeze tocmai Maestrul şi Margarita!).

Lucrurile nu s-au sfârşit aici. În 2006 a apărut la Editura Polirom Jurnalul şi corespondenţa lui Bulgakov, care au pus pe tapet o serie de chestiuni legate de naşterea romanului Maestrul şi Margarita (Romanul despre diavol, cum îl numea autorul în 1930, când începe să lucreze la el, abandonat mai apoi şi reluat, scris masiv şi din greu în 1938, chiar dacă titlul se va schimba până în 1940, când romanul este încheiat şi Bulgakov însuşi moare).

Apoi, în 2007, tot în cinstea romanului meu favorit mi-am intitulat jucăuş rubrica din Suplimentul de cultură, care apare la Iaşi, Verba Woland! Rubrica mea nu îi este consacrată lui Bulgakov, chiar dacă numele ei constituie o formă de omagiu.

Aceasta este, până acum, minunata poveste a pasiunii mele fatale pentru romanul Maestrul şi Margarita şi pentru autorul ei gogolian şi molieresc, amator de şarade şi auto-bufon (nu suporta să se plictisească), mucalit, unic şi, fireşte, mai cu seamă genial.

(Acest text a fost publicat în revista Steaua, nr. 5-6, 2008, în grupajul dedicat lui Bulgakov)

Notă explicativă:

De ce numele eroinei este scris de mine ca fiind Margarita, şi nu Margareta, aşa cum publicul românesc este obişnuit? Explicaţia convingătoare am primit-o de la Vladimir Bulat, bulgakovfil şi bulgakovlog care a comparat toate ediţiile traduse în româneşte ale romanului, precum şi traducerile în alte limbi străine ale acestuia, având în mână ediţia critică integrală în limba rusă şi toate variantele aferente. Reiau chiar argumentele lui Vladimir Bulat. Este corect ca numele eroinei să fie Margarita întrucât: 1. Bulgakov a ales în mod intenţionat acest nume, Margarita, şi nu Margareta, în rusă existând ambele prenume; cine cunoaşte cât de cât opera lui Bulgakov, ştie cu câtă meticulozitate îşi cizela scriitorul personajele sale, de la nume la tipologie, descriere, caracter, astfel încât numele Margarita nu este nicidecum întâmplător; 2. în capitolul al XXII-lea din roman, Koroviev îi explică invitatei sale că exi
stă deja o tradiţie ca regina aleasă pentru balul Satanei să poarte numai şi numai numele Margarita. Koroviev precizează că eroina a fost aleasă din alte 121 de Margarite, câte existau în acel moment în Moscova; 3. în acelaşi capitol, Koroviev o numeşte pe Margarita şi o invocă astfel: „Ah, regină!”, explicându-i o nuanţă aparte, anume, că în secolul al XVI-lea a existat o regină, e vorba de Marguerite de Navarre (1492-1549), care ar fi fost mândră dacă ar fi ştiut că acum, el, Koroviev, o poartă pe actuala Margarita – o stră-stră-nepoată a ei, prin sălile balului care are loc la Moscova.

14 răspunsuri to “Entry for June 23, 2008”

  1. Artemis Says:

    Si pe mine m-a derutat numele Margareta-Margarita la inceput, mai tarziu am preluat varianta auzita la dvs., Margarita. Daca ne gandim la faptul ca acest nume a fost „tradus” in romana, adica pur si simplu i s-a dat echivalentul, unicul existent, in limba romana, Margareta, atunci lucrurile se explica de la sine. Or, numele Margarita exista in limba rusa, si in alte cateva limbi, ca nume de sine statator, prin urmare mi se pare si este corecta aceasta grafie, nu mai vorbesc de semantism, Margarita insemnand „perla”, perla fiind piatra pretioasa, cu puteri magice, (margaritarul romanesc, sa spunem), in timp ce Margareta suna (si asa si este) a Daisy, daisy-s floricele pe campii, iar Margarita lui Bulgakov tocmai daisy nu este. Probabil, numele Margarita are si alte semnificatii, pentru ca nu poate fi totul atat de simplu cand este vorba de Bulgakov…

    O problema aseamanatoare e si cu numele meu, Aliona, care este varianta ruseasca a numelui Elena. In ucraineana Elena e Olena, si ucrainenii fac greseala de a traduce in acte si alte hartzogarii importante Aliona in Olena… Nu-l iau ca pe un nume in sine numele Aliona, ci ca fiind traducerea ruseasca a numelui ucrainesc Olena… Deh, in astfel de cazuri nu mai stii cine esti si ce vrei! Au fost multe dispute pe marginea simplului nume Aliona, in special de cand limba ucraineana a devenit limba de stat si a inceput sa se ridice pe picioare proprii (ceea ce e bine). In alta ordine de idei, Aliona = Selene/Helene = Artemis… Wow! cu

    Pe mine ma intereseaza mai mult numele Behemoth, cum si era de asteptat!

  2. Mesmeea Says:

    cred ca voi publica in curind pe blogul meu si textul lui vladimir bulat, in care acesta explica mai multe legate de onomastica din roman. explica, exemplificind, si de ce traducerea actuala de la humanitas nu este prea grozava.

    as fi optat pentru blogul ALIONA, daca mi-ar fi fost cerut sfatul mesmeic…

    pentru behemoth si explicatiile legate de personaj exista cartea lui ion vartic pe care si eu o pomenesc in textul de mai sus.

  3. Artemis Says:

    Blogul ALIONA? Aliona e prea… luminos (in mare parte toate Alionele pe care le cunosc sunt blonde, ochi albastri), iar eu mi-s bruneta cu ochi caprui (si-mi place sa fiu asa), de aceea Artemis mi se pare ceva mai razboinic, mai aproape de feminism (desi, nu stiu cum arata zeita Artemis, poate ca era blonda). Pe deasupra, blogland-ul e un taram carnavalesc si numele e pe post de masca (dar ce mai vorbesc si eu! 😉 ). Un alt blog cu numele Aliona ar putea sa apara si n-ar avea legatura cu feminismul, da’ deloc.

    Am citit textul lui Vladimir Bulat online.
    Despre Behemoth am gasit ce cautam, ma refer la semnificatia numelui (saptamana trecuta am dat de cuvantul behemoth in dictionarul englez/roman si mare mi-a fost mirarea cand am vazut ce inseamna si am citit despre Behemoth pe net pentru clarificare), dar eu vorbeam asa mai mult jucandu-ma cand m-am referit la Behemoth (ca drag imi este!). Oare ar trebui pastrat Beghemot din rusa?? Ca si aici ar putea sa apara contradictii, dar poate nu.

  4. Mesmeea Says:

    da, beghemoth cred ca ar trebui pastrat astfel, suna autentic. si cu totii cautam, pare-se, autenticitatea!

  5. Artemis Says:

    Probabil…

    „Parul unei femei e o poveste intreaga, aproape pe viata si pe moarte.” -frumos, de unde e?

  6. Aplle M Says:

    …mai mult decat probabil…
    nu trebuie decat sa ma gandesc la al meu, crescut bezmetic…in volute…(lui artemis…va puteti face o imagine?…hihihi)
    si da, chiar ca m-am obisnuit sa acord o atentie crescanda citatelor…

  7. Artemis Says:

    Atasati o poza la profil, ca de la canicula asta nu-mi imaginez decat marea si nisipul… si muntii din Nepal… uf…

  8. Mesmeea Says:

    chiar nu stie artemis din cine e citatul? din cine ar putea fi decit din…

    vaz ca s-a incins un diablog de taina mai sus. da, si eu zic (bogdaproste) ca apple m sa isi puna o imagine ceva, un citat de imagine, ca sa stim si noi pre aici ce si cum si sa nu credem ca vorbim cu strigoii. desi am o banuiala, a propos de strigoi.

  9. Aplle M Says:

    nici nu am ragaz la citit postari din urma…desi, tare-mi place imaginea spectrala…voi mesteri curand…

  10. DeScribor Says:

    Povesteaa este splendida, intr-adevar. Si voiam sa-ti spun ceva, cu totul intamplator, e un tablou al lui Van Gogh, Dans in sala din Arles, e acolo o invalmaseala colorata, mi s-a parut pentru o secunda ca e aceeasi invalamaseala din teatrul acela in care a avut loc demonstratia de magie.

  11. Artemis Says:

    Apple M, that’s much better, spunem noi.

  12. Mesmeea Says:

    am fost la arles, asa ca am vazut van gogh-ul. ba chiar am fost si la podul lui, am mers vreo 5 kilometri in afara orasului, in pustietate, dar a meritat.

    chestia de strigoiala a lui apple M e indeajuns de incitanta. poate a avut cindva o sabie jedi care nu a considerat de cuviinta sa polemizeze cu societatea bondarilor! parca asa stateau lucrurile?! hiha.

  13. Aplle M Says:

    acum nu fac decat sa ma gandesc la respectiva bonzareala. asta da incitare…ati fost tare simpatice. am mosmondit eu la blog ceva, o dama cu fluturi si a iesit taman o strigoiala !

  14. Aliona Says:

    as vrea si eu sa cunosc mai multe informatii despre semnificatia numelui meu, Aliona. si de multe ori imi vine sami schimb numele din Aliona in Elena, dar toti deja ma cunosc dupa numele Aliona si chiar daca mias schimba numele nu voi avea nici o reactie poate cu trecerea timpului desigur………..Astept cu cea mai mare rabdare raspunsul dumneavoastra. Cu cele mai inalte consideratiuni prietena Aliona!
    Va multumesc anticipat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: