Entry for May 14, 2008


Minotaurul şi bacanta

biblioteca stranie (14)



Dacă i-am putea readuce la viaţă pe Sigmund Freud şi Carl Gustav Jung şi dacă am putea reface faimoasa lor plimbare vieneză de zece ore, în care au stocat împreună şi au mărunţit viitorul psihanalizei (şi al psihiatriei), am asista, poate, la o discuţie aplicată despre obsesiile libidinale (matriciale) ale celor două sexe: invidia de penis, la femei; invidia de vagin, la bărbaţi. Plus cele două spaime ancestrale ale aceloraşi două sexe: spaima de viol (în cazul sexului slab) şi spaima de castrare (în cazul sexului tare). Romanul Cucul şi Pupăza de Will Self (apărut anul trecut la Editura Polirom, în traducerea Cătălinei Necula) pare să sintetizeze şi în acelaşi timp să analizeze tocmai aceste două invidii şi spaime, cu aplicaţie pe două personaje: Carol şi Bull. Previn, însă, de la început: cartea aceasta nu este nici despre falocentrism, nici despre vaginocentrism, aşa încât îi va dezamăgi atât pe machos, cât şi pe feministe. Cucul şi Pupăza pune o problemă mult mai acută: cochetând cu chestiunea hermafroditismului şi a transexualităţii, mizează, de fapt, pe interşanjabilitatea organelor sexuale într-un trup omenesc. Avem de-a face, poate, cu o ucronie, cu lumea lui „dacă”. Şi atunci autorul are tot dreptul să se întrebe: cum ar fi fost dacă femeile s-ar fi născut dotate cu falus (şi nu cu vagin), iar bărbaţii, cu un vagin (şi nu cu falus). Cum ar fi fost dacă lucrurile ar fi stat invers din punctul de vedere al organelor sexuale acreditate în cadrul speciei umane? Răspunsul autorului este mozaicat: ar fi fost absurd şi grotesc, dar şi amuzant şi pitoresc.

De ce îi creşte lui Carol un polip care va deveni penis? Psihanalitic vorbind, Carol este nesatisfăcută de bărbaţi, or, în acest caz, singura soluţie compensatorie este să uzurpe chiar femeia rolul de bărbat dotat sexual. În culisele psihologice ale cărţii lui Will Self se găseşte, însă, şi altceva, o trimitere ancestrală: minotaurul ori bacanta care zace în fiecare din noi, dionisismul orgiastic refulat care izbucneşte la suprafaţă doar sub presiune şi în caz extrem. Nu ştim cine suntem, de fapt, şi cine zace în noi. De aceea, nu povestea readusă la zi a lui Gregor Samsa trebuie căutată în Cucul şi Pupăza, ci abilităţile corporale ale minţii omeneşti cu posibilităţi infinite de reconstrucţie. Din acest punct de vedere, romanul lui Will Self mi se pare în chip evident înrudit cu Schimbarea la trup, ciudatul roman al Mariei Darrieussecq, despre femeia metamorfozată în scroafă. Povestea lui Carol pare să fie aproape o replică la personajul scriitoarei franceze.

O altă idee care bântuie prin text este următoarea: atunci când există frustrări corporale, dar şi fantasme, din acestea două se iveşte, adesea, o somatizare a psihicului elucubrant. Iar elucubraţia lui Carol este bărbăţia ei posibilă, în comparaţie cu sexele inoperante şi fanate ale bărbaţilor. Penisul ei ivit pe nepusă masă este o somatizare a unei alienări sexuale şi mentale. Cum celor două personaje (Carol şi Bull) le cresc organe sexuale opuse, s-ar putea spune că, pe ici, pe colo, ciudăţenia scriiturii lui Will Self este legată de portretizarea liric-viscerală a fostelor organe şi a noilor organe, într-o reconstrucţie incitantă a anatomiei feminine şi masculine. Scriitorul este un soi de Frankenstein al zilelor noastre, care confecţionează „monştri umani” acceptabili, adică fezabili, totuşi, şi adaptaţi la frustrările, complexele, dar şi râvnele ori poftele lumii actuale, obsedată (şi fascinată) de corporalitatea ridicată fie la rang divin, fie terfelită, cu voluptate în ambele cazuri. Miza ironică a cărţii lui Will Self este aceea de a specula în cititor un „voyeurism psiho-empatic” (termenul îi aparţine chiar autorului, fiind pus în gura unuia dintre personajele secundare). Desigur, există destule dialoguri şi meditaţii „ginecologice” în acest roman, care livrează şi prelucrează idei dependente de această sferă. Penisul sau vaginul pot la fel de bine să fie doar metaforice ori simbolice (cucul şi pupăza) – autorul optează, însă, pentru o provocare făţişă, anume: să fie reale, fizice, concrete. Oricum, a avea penis nu înseamnă a fi neapărat bărbat şi, în oglindă, a avea vagin nu înseamnă neapărat a fi femeie. Ambele personaje sunt naturi duale, convocând anima şi animus într-un singur trup – poate că aceasta este miza benefică a cărţii lui Will Self.

„Cucul” cu care va fi dotată (printr-o păţanie genetică misterioasă) Carol este un organ floral, prin urmare nicio înrudire cu metamorfoza kafkiană, mai ales că femeii Carol nu îi dispare vaginul: ea rămâne femeie, dar devine şi bărbat, aşa încât voluptatea sexuală va fi dublă. Organul floral va fi, însă, unul violator şi ucigaş. Aş fi preferat ca prima parte a cărţii să se încheie cu această metamorfoză, fără să fie pusă în ramă comentarea preschimbării prin intermediul spovedaniei eroinei psihopate, deghizată în bărbat.

Invers decât în cazul lui Carol, povestea lui Bull este aceea a unui bărbat care, brusc, îşi descoperă un vagin în spatele genunchiului: partea a doua din Cucul şi Pupăza este mai ironic înrudită cu celebra nuvelă a lui Kafka. Vaginul este perceput iniţial ca un „intrus răuvoitor”, ca o rană străină şi dizgraţioasă, ca o „infecţie” (autorul inventariază aici toate cutumele de mentalitate ale societăţii patriarhale înfricoşate de miriadele de vagine cu sau fără dinţi!). Apoi Bull cel vaginizat devine partenerul sexual al doctorului Alan, un adict la pornografia fantasmatică (cei doi vor copula insolit, ajungând inclusiv la rezultatul procreaţiei). Bărbatul care va conţine în trupul lui şi o femeie ajunge să perceapă întreaga Londră ca pe o concentrare urbană de edificii-vagin! Partea a doua a romanului este intenţionat grotescă, drept care este necesară îndeajuns de multă ironie din partea cititorului ca textul să fie parcurs, pentru că există pasaje de-a dreptul hilare: noroc că autorul este, totuşi, zeflemitor. Deşi nu îi lipseşte nici gravitatea: dar este o gravitate la limită, întrucât sensul acestui roman este acela că orice nouă formă de sexualitate (fie ea chiar aberantă) adânceşte în sine făptura umană, întrucât are conţinuturi cathartice (descărcătoare) şi chiar „epifanice”. Să fie, oare, chiar aşa (nu mă pot abţine să nu fiu întrucâtva sceptică)?

Cucul şi Pupăza este un roman alert, stârnind o curiozitate relativ malignă de a-l citi până la capăt. Este o carte interesantă, un roman despre anomalii genitale care pervertesc şi alienează, dar nu mai mult de atât. Adevărat, este o carte ciudată factologic, ca temă, punând probleme la care vrând-nevrând trebuie să meditezi, indiferent că eşti femeie ori bărbat. Şi meditezi cu tendinţă, tocmai întrucât autorul manipulează fantasme şi complexe (dar nu despre Oedip sau Electra este vorba aici! nicidecum). Ca cititor genuin, dar şi ca cititor profesionist, mi-am pus şi eu întrebările lansate insidios, sub piele sau direct în cerebel, de autor. Şi un singur lucru pot să spun cu exactitate: nu mi-ar fi plăcut să fiu bărbat! Iar acum, iată citatul opţional din această carte: „Pe când trupul i se zvârcolea, mintea producea fantasme bizare – femei cu testicule în loc de ochi şi bărbaţi cu urechi în formă de vagin, discutând netulburaţi într-un bar cu un decor halucinant.” Dixit.

10 răspunsuri to “Entry for May 14, 2008”

  1. olga stefan Says:

    m-am bucurat sa vad ca mai exista pe piata din ro o carte a lui will self & din ce scrieti despre pare sa fie cel la fel de acida ca celalalt roman al lui pe care l-am citit cu mare, mare placere – „cum traiesc mortii” ii spune (a aparut la humanitas in 2007)

  2. filodroll Says:

    cea mai mare durere a vietzii mele. pe bune. cum e sa orgasmezi ca femeie. de nu crede nimeni venitzi si vedeti. e obsesie.

  3. Mesmeea Says:

    din fericire, romanul lui will self nu este vulgar, dar nici desavirsit nu este. meritul sau este „straniada” pe care o contine, precum si chestiunile psihologice imbirligate si reale (in ceea ce priveste barbatul si femeia) pe care le pune.
    mi s-a mai spus despre „cum traiesc mortii” ca este un roman incitant, drept care il voi citi de buna seama, dar mai incolo.

  4. Blanche Fleur Says:

    Nu stiu…nu ma atrage, sorry. Nu promit o viitoare lectura.Ufff, cati de „nu”!

  5. Michel Martin Says:

    Absolut pe gustul meu. Intrepatrunderea genurilor este cu siguranta una dintre culmile pe care le poate atinge un individ intr-ale cunoasterii.

  6. Mesmeea Says:

    solutia cea mai la indemina ar fi sa il intrebati cu totii (intrebaciosii de aici) pe Tiresias ce si cum, intrucit el a fost mai cu seama barbat, dar si femeie. in caz ca ii cunoasteti povestea, cu siguranta stiti ca a fost pedepsit de o vestita zeita sa fie, o vreme, femeie, ca sa vada cum este. dupa ce Tiresias a fost retransformat in barbat, ei, bine, informatia pe care a adus-o el nu a fost tocmai in favoarea barbatilor…

  7. eschimosss e Says:

    poate ca tot hermafroditi este optim sa fim! sau androgini?

  8. Mesmeea Says:

    musai androgini! nimic altceva. dixit. hiha!

  9. Artemis Says:

    Daca androgini, atunci numai cu numele Orlando. Salutare din sala de lectura BCU Cluj!

  10. Mesmeea Says:

    e complicat cu Orlando al Virginiei (deh, raspuns in coada de peshte)…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: