florăreasa
cred că eşti moartea ce va veni în formă de bărbat
pentru că moartea nu poate fi decât un bărbat
singur zgribulit ÅŸi beat
în nici un caz moartea nu este femeie
nici măcar suprafemeie cu trupul perfect ascuţit ondulat
doar bărbat poate fi bărbat matur cu sexul mat
florăreasa de mine nu îl aşteaptă să-i cadă la pat
etc. etc. etc.
Mesmeea Cuttita's Blog 
mai 8, 2008 la 2:08 pm |
din „coma”.
bonus pe linga proaspata mea pagina de poezie din romania literara.
mai 9, 2008 la 2:49 am |
deci, moartea nu maie celebra doamna cu coasa. poate e un travestit
mai 9, 2008 la 7:12 am |
Un poem! E un semn de linistire a unor ape, de suprafata sau subterane, nu?
mai 9, 2008 la 7:13 am |
E un text superb, „delirant” si mai ales foarte enigmatic, versurile mele preferate sunt: „descolăcesc părul în ÅŸuviÅ£e de ÅŸopârlă ca să-l clocesc până va fi fluture cap de mort în uterul meu de iasomie-n saramură stă bărbatul care e moartea ÅŸi bea tequila îl zăresc de departe îi fac semn de rămas bun cu năframa el coboară pe scara rulantă spre mine apoi aprinde un licurici ÅŸi-mi arde părul tăiat părul ars pentru el pentru moartea mea bărbătească de bărbat”, e halucinat si halucinant, se pare un ciob fierbinte cazut in apele comei direct din oceanul schizoidian… turcismele tale se imbogatesc cu adjectivul „mahmur” (nu stiu daca e folosit si in limba romana vorbita actual, dar mie imi suna straniu, magic si evocativ)… romana „cesareana” are mereu ceva exotic, levantin, „abracadabrant”, asa cum am remarcat de mai multe ori… chiar acest piment oriental se pierde din pacate in traducerea… 😦
mai 9, 2008 la 7:59 am |
in POEZIA MEA moartea e o femeie fatala cu care fac sex uneori. deci, femeie sau barbat?
mai 9, 2008 la 8:32 am |
moarte nu-i nici femeie nici barbat… moartea este androginica si uneori capata aspect de femeie alteori de barbat…
mai 9, 2008 la 10:17 am |
nu prea stiu ce doriti sa va spun exact? sa va povestesc sensul meu (d)in acest poem?
va voi spune atunci ca este un poem scris acum aproape 2 ani, daca este sa indic o cronologie a textului. sensul tare, simt eu (atit cit pot sa simt si sa rationez, intrucit alpha a intuit corect, este un poem-delir, destul de des intilnit ca tipologie in „coma”), zace in imaginea barbatului-moarte salasluit in uter.
moartea poae fi si femeie, si barbat…
mai 9, 2008 la 10:20 am |
Ma bucura cel ce spui: de fapt este imaginea barbatului salsluit in uter se afla chiar in centrul versurilor citate de mine, ca o cheie ascunsa… am „simtit” ca sensul ascuns era acolo. Ma bucura faptul ca si in coma vom intalni des aceasta tipologie…
mai 9, 2008 la 11:02 am |
moartea nu apare ca travestit in textele mele (este o imagine intru totul cliseizata), poate dumnezeu… din cite imi aduc aminte! – pentru didi
este un poem de subterana – pentru de-scribor
sexul mortii nu e asa important – pentru marius
moartea e si fetus – pentru alpha
mai 9, 2008 la 12:06 pm |
Incantator poem. Eu nu cred in moarte, desi imi petrec mai mult de 50% din viata gandindu-ma la ea. Si de vreme ce nu cred, ar putea fi o femeie lunga, cu tigara lunga, cu o isterie lunga innegrindu-mi viitorul les.
mai 9, 2008 la 12:17 pm |
o femeie lunguiata, cu porttigaret – nu e o imagine de cabaret? atunci sa fie de la inceput de secol XX, cu rochie art nouveau, manusi lungi pina la cot si paiete si margele de sticla neagra sau de cristal pina la talpi!
cit despre innegrirea viitorului les, acesta-i deja vers.
mai 9, 2008 la 12:59 pm |
Intradevar, nu se poate vorbi de un gen al mortii, totusi exista aceasta relatie amanta, aproape incestuoasa intre individ si ea. Reincorporarea uterina, imaginea fatala a unui iubit/ iubite care se apropie cu acea tandrete sfasietoare, specifica finitudinii, amestecul sexelor, feminizare si masculinizare intru asimilarea completa a speciei in care te-ai savarsit.
Intre individ/artist si moarte se petrece intodeauna o poveste de dragoste personalizata, taram prielnic pentru tristete, deznadejde si adevar.
mai 9, 2008 la 1:02 pm |
Si da, a mea este de cabaret inspre vulgar, imposibil de trista, stralucitoare, postludica.
mai 9, 2008 la 1:06 pm |
ce va sa zica moartea postludica?
si nu ajunge doar tristetea pur si simplu, este nevoie si de tristetea imposibila?
cabaretul este un spatiu al raguselii. este „moartea” lui m o femeie ragusita?
incestul cu moartea? hmmm, poate.
mai 9, 2008 la 1:14 pm |
Ma gandeam la noul blast al blog-ului si la poemul acesta totodata. Si fara nici o legatura, la femeia aceea pe care Blanche o aude intr-un ”tramvai numit dorinta”, strigand ”Flores, flores para muertos!” Dar asta e alta poveste… ceea ce ziceam mai sus e ca imi pare bine ca a mai aparut un poem aici.
mai 9, 2008 la 1:24 pm |
blastul de-acum este o potriveala suta la suta pe care am gasit-o zilele trecute in „cartea neagra” a lui orhan pamuk. am zimbit cu tilc citind cele 3 propozitii (fiindca tocmai voiam sa afisez poemul „florareasa”). se potriveau ca manusa.
alta coincidenta este aceea ca exact observatia ta, cu florareasa mortii, a mai facut-o cineva acum o luna, citind poemul acesta in particular.
mai 9, 2008 la 10:29 pm |
nu m-am referit la toate textele, ci doar la acesta.e tulburator poemul, dar prea trist
mai 9, 2008 la 10:39 pm |
tristetea-i un dat omenesc absolut comun. cine n-o simte, nu e om.
daca efectul unui poem este tulburarea, atunci este in regula.
prin urmare, sa ne tulburam, sa ne tulburam!
nu tristetea este motorul „floraresei”, ci cunoasterea, izbitura cognitiva!
mai 9, 2008 la 11:03 pm |
izbitura cu…moartea? ma rog, si asta vine odata, dar mi-e greu sa ma gandesc acuma.
mai 10, 2008 la 5:23 am |
Irina zice:Florareasa alba danseaza macar o data în viata acel… tango, aparent la distanta. Si chiar daca scoica va ramane inchisa, in apa sarata,o data cu timpul (fantastic) e deja sidefie. Iar arderea a fost, oricum, de tot. De aici inainte, vant bun la prora!
mai 10, 2008 la 9:28 am |
izbitura cognitiva sau lupta corp la corp cu moartea (trinta cu ea, din timp muncita)…
irina zice bine, iar florareasa alba va dansa, de buna seama, un tango pe cinste, cindva!
mai 10, 2008 la 1:14 pm |
ma simt total in ce ati descris.