Entry for May 06, 2008

Adicţie

Mi-au plăcut întotdeauna poveştile: fie că le aud într-o cafenea plină de fum şi zgomote (deşi nu mai rezist deloc la fum), fie că mă aflu într-un loc paşnic şi intim, între prieteni, fie de sărbători, fie de nesărbători, oriunde ar fi să fie şi oricum, bine este. Mă fascinează poveştile dintotdeauna: şi când sunt relatate în grabă, cu patimă, şi când sunt spuse cu lentoare ritualică şi cu parfum de epocă. Sunt atât de adictă la poveşti încât din pricina lor aş putea pierde trenuri, avioane, vapoare. Cred că mi-ar ţine şi de foame şi de sete; şi nu o spun doar metaforic.
Nu doar la români, ci la destule alte popoare, există un duh povestelnic, o aplecare specială spre naraţiune. O mâncărime de a vorbi cu tâlc şi de a rosti epic totul: nu oricum, ci aromat, picant uneori; sibilinic, mănăstireşte şi paremiologic, alteori. Comic şi grotesc, altădată.
Am încercat să desluşesc adicţia mea faţă de duhul epic chiar într-o carte: în Nebulon. Există aici destule povestiri pe care le-am scris cu voluptate de mozaicar, conştientă de plăcerea mea de a povesti şi eventual de a fi ascultată. Dar mai cu seamă există o povestire intitulată 12 cămile şi 3 vulpi: iar în această povestire am imaginat chiar un magistru povestitor (arab) care o pune la încercare epică pe autointitulata sa ucenică naratoare (europeancă). Zilele acestea am simţit că aş dori să rescriu povestirea cu pricina sau să mă întorc în timp, dinainte de a o fi scris! Ce va să însemne aceasta?