Entry for April 29, 2008

3 Hristoşi

La finalul Săptămânii Mari am revăzut trei filme celebre despre Hristos: Jesus of Nazareth (făcut de Franco Zeffirelli în 1977), Last Temptation of Christ (făcut de Martin Scorsese între 1987-1988) şi Passion of Christ (făcut de Mel Gibson în 2004). Am lăsat intenţionat deoparte filmul consacrat al lui Pier Paolo Pasolini, Evanghelia după Matei (făcut în 1964), în principal fiindcă este prăfuit, tehnic vorbind, oricât gust eu geniul regizoral al lui Pasolini (a se vedea şi eseul meu despre Pier Paolo, publicat pe blogul mesmeic acum vreun an de zile) şi oricât m-au încântat odinioară artificiile speciale ale lui Pasolini (de pildă, faptul că rolul Mariei îndurerate este jucat în film chiar de mama lui Pasolini, iar unul din apostoli este interpretat de filozoful Giorgio Agamben, un alt tip deştept foc şi probabil homosexual, din anturajul fascinatoriu al lui Pasolini, la vremea aceea). Admit că am revăzut filmele cu un ochi non-teologic şi excesiv estetic, iar comparaţia mea a fost oarecum pervertită de estetism. Am văzut Jesus of Nazareth de vreo 7 ori în total (în vremea comunismului era o adevărată mângâiere să poţi vedea filmul acesta în taină şi pe îndelete), Last Temptation de vreo 4 ori, iar Passion of Christ de vreo 3 ori. Acum le-am revăzut unul după altul, ca într-un şirag de mătănii de cuarţ. Ei, bine, după cum toată lumea ştie, Iisusul lui Zeffirelli este cel mai clasic, inclusiv prin interpretarea mimetic gândită după canon a lui Robert Powell. Atât de clasic şi canonic, încât pictorii amatori români, cel puţin cei din Cluj şi din zonă, au reuşit să amplaseze în bisericile noi de după căderea comunismului, imaginea lui Powell din scena Ecce Homo (în loc de icoane, acesta fiind un kitsch specific al noilor biserici)! Un Iisus clasic, deci, gândit ca având conştiinţa exactă a tăriei sale. Un film ca un tablou panoramic ingurgitabil din aproape toate punctele de vedere (are, totuşi, oarecare patetism amendabil, pe ici, pe colo). Iisusul lui Scorsese este excentric nu doar fiindcă regizorul preia o idee polemică din romanul lui Nikos Kazantzakis, ci şi fiindcă actorul titular este unul din favoriţii mei, un atipic şi extravagant, Willem Dafoe. Iar acest Iisus este gândit ca având o evoluţie interioară şi o dobândire a conştiinţei sale de sine. Scenele ispitelor sunt excelent realizate, de altfel. Iisus al lui Gibson, cel mai contestat, este un atlet făcut anume să reziste la tortura programatică şi obstinată; este cel mai vânos şi bine făcut Iisus. Jim Caviezel este un actor bun, dar în hiperbola sa excesivă Gibson l-a preschimbat, pe alocuri, în caricatură. Totuşi, nu mi-a displăcut filmul deloc. Pentru ceea ce şi-a propus Gibson, pentru lecţia de anatomie legată de patimile lui Hristos (şi atâta tot), filmul este ilustrativ în sensul picturii flamande, fiindcă doar acolo apare trupul atât de chinuit, infectat şi maltratat tendenţios. În paranteză fie spus, Gibson este destul de influenţat pe alocuri de Scorsese (chiar dacă acest lucru nu devine vizibil decât la vizionarea celor două filme unul după altul). Şi perspectiva asupra lui Iuda este diferită la cei trei regizori: la Zeffirelli avem de-a face cu un Iuda doritor ca învăţătorul său de duh să aibă şanse să îşi explice mistica în faţa Sinedriului; la Scorsese, Iuda este ucenicul predilect al lui Iisus, căruia chiar magistrul îi cere să fie trădat, spre a-şi împlini soarta. La Gibson, avem de-a face cu ipostaza exagerată a lui Iuda, bântuit de demoni, bubos, repugnant (oricum, rateul absolut al filmului constă în prestaţia frumoasei Monica Bellucci, ca nuca-n perete). Lucrul care a fost întru totul izbutit în cele trei filme este atmosfera de epocă şi toate ingredientele acesteia (de la peisajele marocane şi tunisiene, la veşminte, coafuri, banchete fastuoase sau smerite etc.). Merită să fie revăzute filmele cele trei unul după altul.

11 răspunsuri to “Entry for April 29, 2008”

  1. Mesmeea Says:

    in imagine, Willem Dafoe in Last Temptation of Christ.

  2. DeScribor Says:

    Teribile mi se par atmosfera si decorul din palatul lui Pilat, in ultimul dintre filme. Si unele momente scurte, dar teribile si ele, prin substanta lor: legatura invizibila dintre Maria si Iisus, acel vorbit prin zid, de pilda, interventia divinatorie a sotiei lui Pilat, aparitia androgin(oida) a diavolului si alte cateva. Cat despre Iisus, eu cred ca va fi facut candva un film si mai si, poate nu atat de direct cu unele lucruri, ele se inteleg oricum. Sunt multe de spus, despre terapeutica aceasta divina, stralucitoare, innascuta, de exemplu.

  3. Mesmeea Says:

    eu zic ca inceputul e cel mai izbutit (excelent, chiar) in filmul lui mel gibson. mi s-a parut cea mai buna rezolvare regizorala si actoriceasca a „rabufnirii” din ghetsemani.

    in filmele lui scorsese si zeffirelli exista, insa, mult mai multe momente izbutite, chiar revelatorii. pe buna dreptate. gibson a facut filmul ca un apucat, patimas. ceilalti doi au rumegat pe indelete.

  4. Diana Says:

    am vazut cele trei filme, nu unul dupa altul ce-i drept, dar oricum ar fi, il prefer totusi pe Ť Iisus traditional ť cu toata postmodernitatea in care traim…imi plac filmele inspirate din romane sau biografii, imi plac si mai mult cand vad ca regizorul si-a adus si el contributia, nu a preluat textul tel quel, ele raman tot fictiune, dar parca atunci cand vine vorba de texte precum Biblia, pe care nu o consider deloc fictiune, nu prea mi se par inspirate devierile astea care mai mult seamana dezgust, infiorare, necredinta, relativitate in randul celor care le vizioneaza, putini sunt cei care raman obiectivi pana la capat ;

  5. Mesmeea Says:

    fundamentalismele de orice fel nu ma conving, asa ca tot mai bine este ca un film (cu miza religioasa) sa te provoace si sa te stimuleze la meditat, chiar daca exista alte riscuri…

  6. dorudor Says:

    Fie si doar asa, ca desert, as adauga J.C.Superstar;daca nu neaparat pentru Neeley, macar pentru cel mai memorabil Iuda(pentru mine celputin ),Carl Anderson.Si as mai pune si acel Jeshua din M&M, pentru acel naucitor ” dobry tchelovek – om bun ” care il inspaimanta, prin forta, pe ” heghemonul ” Pillat …

  7. Mesmeea Says:

    gind la gind, chiar voiam sa pomenesc ceva de Jesus Christ Superstar, dar nu atit de film, cit despre opera rock in sine, care e excelenta. partitura din Maestrul si Margarita a cuplului Yeshua-Pillat a fost buna, dar nu atit de cu impact precit aceea a suitei de diavoli sau a Margaritei. vorba ceea, diavolii si diavolitele sint intotdeauna mai spectaculosi, vrind-nevrind…

  8. dorudor Says:

    Ma duce gandul la antagonismul Ioan Paul II – Brejnev,Cernenko,Andropov cu sateliti cu tot, unde partea diavoliceasca prin definitie era atat de searbada,terna,fada si plicticoasa incat iti pierea orice chef de votki,guleai si alte bunatati de ei inchipuite. Drept e si ca fostul Papa era …diabolic de destept!

  9. Mesmeea Says:

    amuzant, intr-adevar. trebuie sa il chemam la judecata si pe Ivan Turbinca, ca sa spuna el ce si cum!

  10. Blanche Fleur Says:

    Bine, eu cred ca sunt interesante toate ecranizarile despre care ati spus, dar eu as ramane fidela celei a lui Zefirelli, fara sa fiu considerata fundamentalista.

  11. Mesmeea Says:

    tot ce pot sa garantez este ca nimeni nu ii va da lui didi cu liniarul peste degete! voi sta de paza sa nu se intimple asa ceva, pe cuvint de pionier.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: