Entry for April 20, 2008


nights in black satin



în prima mea tinereţe am avut parte de poeţi blestemaţi şi iluminaţi

de bărbaţi ahtiaţi după sinele lor ca după o femeie fatală şi sinucigaşă

drept care adesea călătoream şi mă înfierbântam

după zgâlţâielile vieţii care mă zgândăreau în piele.

blestemaţii de odinioară erau bărbaţi trecuţi de treizeci de ani

alcoolici fumători chiar morfinomani

cu toate acestea nu miroseau urât

ci doar a altceva decât eram obişnuită

miroseau a moarte dorită şi parţial sfinţită

spre deosebire de poeţii de astăzi care miros

a trufie stătută ori chiar a rahat.

cititorule ai priceput deja

bărbaţii vizionari de odinioară erau pentru mine

nişte făpturi dostoievskiene care mă fascinau

creierul mi se desfăcea în petale de cuarţ

doar când îi auzeam vorbind despre poezie

ca despre o javră superbă şi trădătoare.

de dorit firesc aşa cum doreşte o femeie un bărbat

la asta nu mă pricepeam

eu îi iubeam doar pentru alienarea lor de jaguari

mi-erau un fel de taţi tineri

de care mă-nconjuram ca de nişte brăţări magice

iubeam şi femeile lor de plastiglas

frumoase urâte deştepte proaste

le iubeam fiindcă îi ajutau să mai trăiască un pic pe bărbaţii aceia

fiindcă-i spălau îi hrăneau îi pieptănau

şi chiar fiindcă deşi rar făceau dragoste cu ei

ca să-i mai îmblânzească şi să-i aducă la realitate

fiindcă le tăiau unghiile.

nu le iubeam atunci când le tăiau părul şi bărbile

şi asta fiindcă întotdeauna am fost vrăjită de părul bărbătesc.

părul lor era o plapumă stelară

în care îmi plăcea să mă-nvelesc la miezul nopţii

ca să-mi fie cald şi bine.

dar să mă întorc la călătoria spre Naiba.

aveam nouăsprezece ani când am pornit-o mai mulţi zurbagii

spre vestul imperiului

era un oraş se zvonea mai viu căruia nu-i căzuseră dinţii de tot

şi-odată ajunşi aici a început o rătăcire în noapte

de haimanale şi câini peregrini

nu eram singură ci cu încă doi de teapa mea tot poeţi şi ei

o fată pitică fără sâni care mai târziu

a ajuns în himalaya apoi s-a călugărit prin văgăuni

şi un lungan obsedat de zăpezile negre din munţii carpaţi

care mai apoi a ajuns beţivan de seamă

a vândut toate lucrurile din casă

ba chiar şi pe maică-sa a vândut-o pe o sticlă de vodcă.

amândoi aveau ceva rusesc şi tibetan în ei.

cât despre mine, să zicem că eram normala. suprema normală.

dar oare lucrurile chiar aşa au stat?

deja în amurg oraşul se preschimba într-o zonă

cu sufletul tăiat şi mărunţit ca ceapa pentru tocăniţă

vreau să spun că o ceaţă de hrubă

şi o singurătate aţoasă prindeau contur şi intrau în pori

lihnite şi cu limba scoasă

amuşinând orice şi pe oricine s-ar fi lăsat vânat.

eu ştiam însă că nu mi-era frică ori că nu mi-era scârbă

trupul mi se preschimba într-o târâtoare sublimă

într-un strălucitor melc uriaş cu care alunecam

pe şinele de tramvai uneori împiedicându-mă

din pricina bocancilor cu ţinte şi a be
retei gavroche

pe care nu le dădeam niciodată jos din picioare ori de pe cap.

oraşul era în acele vremuri când s-a petrecut călătoria mea la Naiba

un tărâm doldora de recidivişti

care scriau chestii în transă provocată

iar eu mă lingeam pe buze din pricina aceasta

şi îmi spuneam iată nişte indivizi care simt nemaivăzut şi nemaiauzit

iată cum creierul lor a devenit foiţă de biblie.

două nopţi la rând am rătăcit prin odăile unor alcoolici

care recitau cu un satâr în mână poeme despre crimă şi pedeapsă

sau care ascultau muzici bolborosind mantre

două nopţi am băut absint preparat clandestin şi coniac de casă

două nopţi am ingerat poezie până maţele mi-au pleznit de cuvinte noi

două zile şi nopţi nu m-am spălat ci am vrut să rămân

în pielea de vagaboandă cu gura lipicioasă de poftă sonoră

cu unghiile bine de tot înfipte în carne

ca să simt nemaivăzut şi nemaiauzit

precum bărbaţii dostoievskieni din acel oraş.

era între ei unul cu arsură în inimă

o dihanie cu putere lăuntrică de grizzli

ar fi putut să fie oricând un raskolnikov

ar fi putut oricând să aibă trupul şi sufletul prinse într-o carte celebră

al cărui nerv siberian el însuşi să fie.

nu îmi aduc aminte dacă am mâncat sau am vorbit în zilele acelea

am în nări doar un miros oarecare de icre sintetice

şi văd totul în mov de parcă aş fi un stânjenel bolnav.

peste ani noul raskolnikov a murit

a avut loc şi o revoluţie cu destui morţi în imperiu

iar poeţii de odinioară care recitau crime şi pedepse cu un satâr în mână

au prins cheag în altă parte ori au îmbătrânit definitiv.

au mai rămas aici doar şinele de tramvai

ca nişte schiuri fluorescente pe care încă mai călătoresc la Naiba

călare pe strălucitorul melc uriaş.

în craniul meu psihedelic pluteşte demenţa oraşului anno domini zero.

14 răspunsuri to “Entry for April 20, 2008”

  1. Mesmeea Says:

    Pentru Călugăriţă şi Alcoolic, n amintirea călătoriei noastre himerice, de odinioară, spre Naiba.

  2. Jazzo Says:

    foarte frumos

  3. DeScribor Says:

    Nu spun decat ca poemele sunt, asa cum le-am intalnit pana acum, din ce in ce mai intense, ca niste fapturi uriase, intr-un fel de padure, numai a lor. Ele respira acolo si au putere, cum imi place sa spun, incantatorie. Hai sa incerc si o micro-analiza: o retorica (era sa scriu rroeretica, apoi roterica…) luminiscenta, insotitoate a unei lumi ce incepe sau ce vine sau pleaca dupa si inainte de anno domini zero.

  4. Artemis Says:

    Am citit anul trecut acest poem in Orizont. 🙂 Ma bucur sa-l recitesc.

  5. Alpha Dracon Says:

    Ma bucur si eu, sa-l citesc acuma pentru prima data, chiar daca nu este poemul meu preferat al Mesmeei. In acest poem, care mi se pare mai ales o bucata de proza/poetica un fel de poveste versificata decat un poem propriu zis, te-ai apropiat, poate, mai mult de universul pe care il vom regasi curand in Coma decat de apele prenatale si luminescente ale burtii mamei, asa cel putin mi se pare mie… chiar daca niste imagini cum ar fi craniul desfacandu-se in petale de cuart, parul/plapuma stelara, schiuri fluorescente..tradeaza natura ta adevarata: „eminentemente” psihedelica… eh! ma bucur ca aici nu prea ai descarnat cu bisturiul… aici cadavru mai are carne suculenta…in timp ce tarandu-se prin cotloanele Comei saracii viermi nocturni, ca mine, poate nu vor gasi stranii picaturi de carne putrezita ca sa manance si ei un pic, dar vor muri iluminati pana la incandescenta de tibiile hipergalactice si cranii calcificate… eh! desi e frumos sa mori asa in apele osificate ale comei ruxandrian!!

  6. jeniact Says:

    ce ciudata e lipsa lui ruxces. adica mi-e ciuda ca lipseste, ca-mi lipseste. oare unde e?

  7. Alpha Dracon Says:

    si mie mi se pare ciudata… dar sa nu ne ingrijoram poate ca rux este plecata undeva pentru sarbatori de paste 🙂

  8. Mesmeea Says:

    va sa zica asa. iata ca intre timp m-am intors, vrind-nevrind, drept care va gratulez (cunoasteti verbul acesta?) pe cei care ati indraznit, pentru comentarii si ingrijorari (jazzo comenteaza rarisim, asa ca e de mirare prezenta-i pe-aici).

    poate ca este o retorica luminiscenta, cine stie? va fi stiind de-scribor ce graieste! mi-ar placea sa fie asa.

    da, poemul a fost publicat in orizont, in ianuarie 2007, dar aceasta de aici este varianta perfectata din „coma” (cea din revista orizont era bruta!).

    natura mea eminamente psihedelica, spune alpha! as tot vrea sa fiu psihedelica, dar nu-mi iese intotdeauna. aici, in black satin, a iesit indeajuns. cit despre substratul autobiografic, alpha a intuit corect – chiar am facut calatoria asta in 1982, iar orasul cu pricina exista de buna seama. poetii „dostoievskieni” din acel oras ascultau cu rivna albumul transylvania al phoenicsilor emigrati in occident.

    e bine ca jeniact s-a ingrijorat putintel, dar nu mai mult de atit. sint aici.

  9. eschimosss e Says:

    si daca black satin ar fi white satin, tot psihedelica ar fi mesmeea?

  10. Mesmeea Says:

    nights in white satin este un blues minunat de dragoste (poate cel mai minunat, din toate timpurile) si asa trebuie sa ramina. „psihedelica” de mine interactioneaza doar cu satinul negru…

  11. cruz.eschimos Says:

    dar daca satinul este rubiniu sau verzuliu sau galbui, atunci cum stau lucrurile?

  12. Mesmeea Says:

    eu sint specialista doar in satinul negru, ca sa zic asa. poate ca si celelalte culori arunca sageti dinspre lume spre si in creier ori dinspre creier catre lume, cine stie? poate.

  13. Alpha Dracon Says:

    mesmeea ai spus superfrumos… dar nimeni inca te a intrebat despre satinul violet… eh eh!

  14. Mesmeea Says:

    doar stim deja ca satinul violet este venetian, prin urmare se subintelegea ca doar in acest sens poate fi rostuit! dar e bine ca mi-ai adus aminte, uitasem, totusi, de el, sau il pastrasem ascuns intr-un buzunar de taina.

Lasă un răspuns la Mesmeea Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: