Entry for April 12, 2008

Cărţile, analfabeţii şi cititorii pătimaşi


biblioteca stranie (12)


Închipuiţi-vă nişte figuri rustice şi analfabete, înminunate de un concert de vioară, într-o Chină maoistă în timpul reeducării culturale din anii şaptezeci ai secolului trecut: aşa începe microromanul lui Dai Sijie, Balzac şi Micuţa Croitoreasă chineză (traducere de Daniela Boriceanu, cartea fiind publicată de Editura Polirom, acum câţiva ani). Doi adolescenţi provenind din familii de intelectuali sunt trimişi spre a fi reeducaţi într-un sat pierdut, numit Muntele Fenixului Ceresc, locuit de analfabeţi. Cei doi sunt nişte creiere tinere care au refuzat tacit brainwashing-ul: nu izbutiseră să citească prea multe cărţi la viaţa lor, dar reuşiseră să nu îşi lase gândirea contaminată de comunişti. După miracolul concertului de vioară, al doilea element inedit este ceasul deşteptător, într-un spaţiu unde ţăranii se călăuzesc după soare. Cum aceştia nu înţeleg nimic din maşinăria cu pricina, rebelii adolescenţi modifică orele ceasului, după pofta şi dorinţa lor de odihnă (ei fiind cărători de excremente, plugari şi mineri), până când şirul exact temporal este rătăcit, încurcat. Personajele au fiecare un har: unul (Luo) este un mag-povestitor care îl farmecă inclusiv pe primarul satului, celălalt (naratorul) este un muzician, vioara fiind limba sa, efemeră, însă, întrucât ambii adolescenţi vor deveni Şeherezade improvizate ale satului retardat (şi ale unor sate învecinate), fiind trimişi inclusiv la oraş spre a viziona filme, pe care mai apoi să le relateze public, sub formă de spectacol narativ. Un singur aliat pe viaţă şi pe moarte îşi fac: se împrietenesc cu o croitoreasă rustică, relativ alfabetizată şi empatică la anti-Establishmentul lor, care deprinde gustul poveştilor. Ritualul narativ al personajelor depinde de descoperirea în geamantanul dosit al unui alt fiu de intelectual sortit reeducării (Ochelaristul) al unei mici biblioteci de literatură străină. Acesta este momentul în care Luo îşi aduce aminte că o mătuşă îi citise cândva dintr-o carte numită Don Quijote. Şi, de aici, microromanul lui Dai Sijie devine cu totul altceva. Treptat, cărţile din geamantanul ascuns devin surse de supravieţuire (pâine, apă, aer), iar cititorii lor clandestini, nişte devoratori: primul devorat fiind Balzac. Unul dintre cititori copiază textul cărţii pe pielea cojocului său, celălalt o seduce pe croitoreasa rustică, povestindu-l pe Balzac în aşa fel încât să o determine şi pe ea să îl citească.

Microromanul lui Dai Sijie ar trebui predat la liceu, ca mostră în faţa elevilor despre capacitatea de mântuire a cititului, atunci când bibliotecile şi cărţile sunt interzise (dar nu numai atunci). Balzac şi Micuţa Croitoreasă chineză este o carte stranie despre funcţia charismatică a cărţilor; este un text despre rafinament şi brutalitate, despre aristocraţie spirituală şi primitivitate, despre contraste şi opoziţii (în acest sens a se vedea şi scena de vrăjitorie şamanică în scop exorcizator, în care femeile-şaman sunt dotate cu arcuri şi săgeţi magice). După ce geamantanul cu opuri interzise este furat de personajele noastre, posesoare fericite ale micii biblioteci, microromanul lui Sijie devine un mic manual de hermeneutică a lecturii, pe marginea lui Balzac, Flaubert, Romain Rolland şi alţi autori francezi, dar şi ruşi, englezi etc. Cărţile interzise sunt pur şi simplu mângâiate şi iubite, nu doar citite: dar ceremoniile de lectură sunt depăşite de ceremoniile narative. Cea mai frumoasă scenă a cărţii este aceea în care naratorul este provocat să îi istorisească unui croitor, vreme de nouă nopţi (!), deprinzând toate cutumele epice, Contele de Monte Cristo de Alexandre Dumas! Hermeneutica povstirii înseamnă, astfel, precizie, ghem narativ concentrat logic, dar şi cochetărie stilistică, fantezie etc. Cea asupra căreia au efect formator rafinat ritualurile narative este, însă, mai cu seamă micuţa croitoreasă. Microromanul lui Dai Sijie este şi o cărţulie minunată despre dragoste în vremuri de restrişte, cu puseuri de pasionalitate şi delicateţe. Dar mai ales este o carte despre cum textele şi poveştile pot salva, mitui, alina, înminuna, metamorfoza.

Mica bibliotecă de cărţi interzise va fi incendiată în cele din urmă de către chiar degustătorii ei pătimaşi (iar scena este la fel de sfâşietoare precum incendierea bibliotecii din Alexandria – dar mai există şi alte bibiloteci arse, în literatura universală!), în timp ce personajele din tomuri sunt carbonizate printr-o alchimie silită. Luo, cititorul şi povestitorul predilect, arde, de fapt, o femeie, tocmai croitoreasa, atunci când incendiază cărţile, acestea fiind substitutul ei, trupul şi mintea ei. Pygmalion o arde pe Galateea, creatorul a fost înfrânt şi părăsit de creaţia lui. Este ceva pirandellian aici: creaţia care se independentizează de demiurgul său, pentru că a ajuns la o conştiinţă de sine în care nu mai are nevoie de un demiurg. Livrescul a avut efect de reeducare balzaciană asupra micii croitorese! Lovitura de teatru din final rotunjeşte şi împlineşte microromanul lui Dai Sijie. Drept care aviz cititorilor: cărţile pervertesc!

Citatul pentru care am optat din această carte este următorul: „Tatăl meu spunea mereu, înainte de a fi întemniţat, că nu-i poţi învăţa pe alţii să danseze. Avea dreptate: la fel e şi cu salturile mortale sau cu alcătuirea poemelor – trebuie să le descoperi singur.” Dixit.

5 răspunsuri to “Entry for April 12, 2008”

  1. Mesmeea Says:

    imaginea ii apartine lui Remedios Varo.

  2. cruz.eschimos Says:

    vasazica asa. mesmeea vrea sa citim, sa citim si sa tot citim. dar cind sa mai si traim?

  3. Mesmeea Says:

    mesmeea vrea si una, si alta – si sa cititi, si sa traiti.

  4. cruz.eschimos Says:

    nu prea sint posibile amindoua.

  5. Mesmeea Says:

    ba da, sint. trebuie doar timp, pofta si minte pentru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: