Entry for April 10, 2008


Diferiţii

Până la urmă, romanul acesta al lui Salman Rushdie, Pământul de sub tălpile ei, se dovedeşte a fi aproape un soi de carte de înţelepciune, din care înveţi o grămadă de lucruri, de la cum să scrii la cum să nu scrii, plus o istorie antidogmatică a muzicii rock şi pop. Deja de o săptâmână migălesc în minte la frazele lui Rushdie, le răsucesc, le chiar rescriu, le mângâi, le lovesc şi, nu în ultimul rând, vorbesc cu ele. Am găsit înăuntrul romanului o adecvată tipologie a diferitului, a omului altfel, pe care Rushdie nu se sfieşte să îl includă în seria alienatului existenţial, cu nuanţele din lista care urmează aici şi acum şi care este ramificată: „omul separat, divorţatul de societate, elevul eliminat, funcţionarul concediat, înstrăinatul legal, nomadul dezrădăcinat, cel care pierde pasul şi calcă în afara liniei, rebelul, transgresorul, proscrisul, gânditorul anatemizat, revoluţionarul crucificat, sufletul pierdut”. Zic că lista rămâne deschisă pentru destule alte categorii (creatorul linşat public, apostatul lăuntric, boemul automarginalizat, sinucigaşul virtual din motive cvasi-metafizice, şi ar mai fi), drept care le dedic tuturor diferiţilor care se sălăşluiesc pre această lume piesa Killer de pe albumul H to He Who Am The Only One (1971) al trupei Van Der Graaf Generator. Aceasta întrucât, în urmă cu 25 de ani, mi-am făcut intrarea conştientă în lumea diferiţilor şi în muzichia Van Der Graaf tocmai prin piesa cu pricina pe care astăzi am reascultat-o de vreo douăzeci de ori, cred!

18 răspunsuri to “Entry for April 10, 2008”

  1. Mesmeea Says:

    imaginea ii apartine lui Remedios Varo.

  2. Artemis Says:

    Sunt unul dintre diferiti (sau diferita dintre diferite). Din diferite puncte de vedere si in diferite situatii. De aeea ma bucur de aceasta muzica, Killer. Diferita si ea.

  3. Mesmeea Says:

    atunci „killeri” din toata lumea, uniti-va (ca si chemarea vetusta „proletari din toata…”)! sa lansez chemarea?

  4. Artemis Says:

    Dare!

  5. Mesmeea Says:

    chestiunea este ca exista diferiti care vor sa fie perceputi ca diferiti (si care isi asuma acest lucru, in pofida a orice), si altii care vor sa fie lasati in pace, tocmai fiindca sint diferiti. cum ar putea fi strinsi cu totii pe acelasi podium de premianti fara coronita?

  6. Artemis Says:

    Nu stiu, dar nu e bine ca exista doua categorii diferite de diferiti?

  7. Mesmeea Says:

    exista mult mai multe nuante de diferiti (a se vedea lista lui rushdie, la care am adaugat si eu citeva propuneri). toata chestiunea este urmatoarea – cum sa ii aduni pe toti la un loc? fiindca exista si diferiti care, sau nu vor sa fie diferiti, sau nu vor sa fie laolalta cu alti diferiti! cum s-ar zice, exista si diferiti care tinjesc sa fie si sa se miste si sa traiasca numai si numai printre nediferiti…

  8. Artemis Says:

    Intrebarea mea e alta: de ce ar trebui adunati la un loc?

    Poate ar trebui inventata o tara? Tara Diferitilor.

  9. Mesmeea Says:

    o tzara-i prea mult, ajunge un judetz sau macar un woodstock!
    si apoi depinde si de diferitii acestia daca vor sa fie recunoscuti ca atare, sau prefera sa ramina incognito. vor fi fiind si sfiosi printre ei!

  10. Artemis Says:

    Mda.

  11. Artemis Says:

    Parca mai mult imi plac cei incognito. Daca ii depistez, ce-i drept.

  12. Malintzi Says:

    „so you live in the bottom of the sea”…eu le-as dedica si Refugees, o alta piesa minunata, de pe alt album. a „omului altfel” si care-i omul standard? enfin, nu mai conteaza. au vorbit altii destul despre asta. am inteles ce si cum e cu diferitii lui Rushdie, nu prea am inteles ce e cu functionarul concediat (adica somerul? sunt foarte multi). multi mai sunt si in alte categorii mentionate de Rushdie. daca va luati dupa Rushdie, o tara e prea putin…si lumea-i plina de .

  13. Oda Says:

    imi place „killer”. da mi se pare ca seamana tare bine cu aqualung (jethro).

  14. Mesmeea Says:

    pai despre omul standard sa vorbeasca oamenii standard!
    functionarul concediat este, intr-adevar, atipic in lista lui rushdie. cred ca se referea la somerul alienat si ginditor (vezi ginditorul lui michelangelo, sic!)
    zic sa nu facem chiar un imperiu al diferitilor, ca sa nu si-o ia (sa nu ne-o luam) in cap!

    killer nu are nimic de-a face cu aqualung! oda, oda! sint stiluri diferite. vdgf si jethro tull (sau peter hammill si ian anderson) nu sint nici siamezi, nici vitregi, chiar daca fac parte intru totul din categoria diferitilor…

  15. dorudor Says:

    Nu stiu daca varianta VdGG live in 2005 se numara intre cele 20 de auditii susmentionate, oricum se afla si aici : http://www.youtube.com/watch?v=FbcZIzpanaw impreuna cu
    http://www.youtube.com/watch?v=eaPTXK94UBA si inca altele. Mi-am celebrat si eu apartenenta la multimea diferitilor cu bunul USA Anthem al lui Jimi in ultima dimineata a Woodstockului, intr-o versiune mixata alb/negru -color care mi-a reamintit de diferita ecranizare al diferitului roman al lui Mihail Afanasievici. O duminica minunat de diferita deci, pentru care va multumesc.

  16. Mesmeea Says:

    va sa zica asa, domnul dorudor este empatic de diferit cu diferitii! atunci empatizatei mesmee nu-i ramine decit sa multumeasca pentru diferEntza… sau diferAntza (ar spune derrida, cam stilcit)!
    vdgf si bulgakov! hmmm, nu se potrivesc deloc, dar, adevarat, ei sint pina in maduva oaselor inclusi intre printzii sau regii sau imparatii diferitilor.

  17. dorudor Says:

    Litera A fiind,sigur, cea mai dintai intre litere, daca ar fi sa credem in alfabet si cele de el legate, nu ? Asemenea fie pomeniti intru empatie generatorii de diferAntze pe care fiecare generatie si-i naste si de multe ori pana la urma ii si cam devora …

  18. Mesmeea Says:

    asa sa fie… amin!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: