Entry for March 25, 2008


Cartea beţivului raisonneur
biblioteca stranie 10


Greu de catalogat şi fişat un roman (experimental şi buf, în tradiţie gogoliană şi bulgakoviană măcar vagă) precum Moscova-Petuşki, semnat de Venedikt Erofeev (în limba română există excelenta traducere a lui Emil Iordache, apărută la Editura Cartier): inspirat, traducătorul deja pomenit vorbeşte despre „votcaliteratură” şi înrudeşte, parţial, bizareria literară comisă de Erofeev cu un alt bizar şarmant, anume Andrei Platonov şi capodopera sa Cevengur (şi eu sunt fană a acestui acum invocat roman, dificil, totuşi, de citit, datorită stufoşeniei şi încâlcelii sale). O carte scrisă prin 1970 şi care încă este percepută la aproape patruzeci de ani de la redactarea ei ca un soi de biblie-samizdat a unei generaţii de anticomunişti preferând bufoneria, sarcasmul şi ironia, unei dizidenţe exacte şi tranşante.
Beţivii au fost utilizaţi, de altfel, şi de un alt romancier bine cotat acum două decenii, Alexandr Zinoviev (în Anticamera paradisului), ca personaje etice pentru a face din cârciumă un spaţiu de causerie întru dizidenţă, răzmeriţă şi nonconformism faţă de spiritul totalitar sovietic. Zinoviev a mizat chiar pe ideea de confrerie anticomunistă, pentru a pune pe tapet dialogurile subversive din cârciumă (alcoolul fiind atât o soluţie de a suporta şi depăşi decăderea, cât şi de a dobândi statutul de raisonneur inefabil al cotidianului). „Beţivii” din romanul lui Zinoviev sunt nişte disidenţi ludici, dar cu simţ moral şi chiar religios, iar cârciuma este o „biserică” şi un „tribunal” burlesc. Felul de a fi al acestor disidenţi boemi şi nonconformişti se potriveşte cu „Evanghelia după Ivan”, pamflet conceput ca ghid mobil al liberilor-cugetători, demitizare versificată a utopiei comuniste.

Erofeev, însă, nu mizează pe spaţiul crâşmei, ci pe prestaţia iniţiatică a unui alcoolic dotat cu umor negru şi cu o cultură autohtonă asumată până în sânge, plus o vocaţie simili-filosofică existenţialistă, cel puţin pentru a notifica deruta unui destin de marginal în „mândra lume nouă” care a fost URSS.

Înconjurat de alţi băutori de ocazie, ori chiar de îngeri, de reprezentanţi ai autorităţilor ori de Diavol, Venicika, personajul-cheie al lui Erofeev, face şi o recapitulare bufă a literaturii ruse, Moscova-Petuşki fiind o carte ritualic livrescă, încărcată de citate, parafraze şi de replici parodice la citate celebre. Textul este plin de veşnica pomenire a lui Tolstoi, Gogol, Cehov, Turgheniev, Puşkin, Goncearov, Ostrovski, Blok, Bunin, Tiutcev, Esenin şi în chip vădit Dostoievski; plin şi de aluzii la personaje istorice, precum Petru cel Mare, Boris Godunov sau Lenin însuşi (pamfletat cu voluptate ca lider politic şi bărbat!), dar şi de personaje mucalite precum Ilia Muromeţ. Nu lipsesc referinţele la „eroii” sovietici (Miciurin, Stahanov), dar şi informaţii politice răstălmăcite parodic şi legate de mersul Europei la jumătatea secolului XX, când autorul migăleşte la cartea sa. O singură nedumerire am: nu găsesc nicio justificare pentru nepomenirea în acest op sucit şi întru totul fulminant a unuia dintre posibilii maeştri ai lui Erofeev, Mihail Bulgakov, de care autorul cu siguranţă avea ştiinţă!

În drumul său cu trenul (dinspre Moscova spre Petuşki) spre o iubită lascivă şi, pe de altă parte, spre copilul pe care l-a abandonat, Venicika ingurgitează alcooluri variate, întru presupusa sa maturizare şi suportare a realităţii: este un descensus ad inferos decojit de duritatea sa şi asumat hâtru, chiar dacă riscant şi fatal, după cum se va vedea. Personajul previne, însă, că dincolo de limita beţiei vesele aşteaptă la colţ nebunia şi porceala (termenii îi aparţin). E recomandată beţia programatică şi progresivă, precum şi împuţinarea hranei, acest lucru fiind acul de cojoc al trufiei şi al necredinţei. Dar nici la o metafizică terapeutică nu este prea uşor de ajuns prin alcooluri! Spre deliciul cititorului, cartea burlescă a lui Erofeev cuprinde inclusiv o listă de cocteiluri improvizate de beţivii cronici ai Rusiei Sovietice, cocteiluri alcătuite din asemenea ingrediente încât doar nişte stomace din fier forjat le-ar putea ingurgita (vin, vodcă, bere, loţiune împotriva transpiraţiei picioarelor, lavandă, ojă pentru unghii, şampon, spray, adeziv, lichid de frână, insecticid etc.). Dar aceste cocteiluri sunt gândite strategic: unele produc tânjeală sufletească şi deşertăciune, altele induc zacerea metafizică, altele impun vulgaritatea, iar altele coagulează ideea că omul nu poate fi dirijat decât de către forţe oculte (iar autorul, mucalit fiind, hohoteşte pe rupte în spatele textului său). Aceste cocteiluri se numesc după cum urmează: Balsamul Canaanului, Lacrima comsomolistei, Spiritul Genevei, Măruntaiele căţelei, Sărutul tuşei Klava, Şuvoaiele Iordanului etc.

Venicika este şi un povestitor, atunci când are ocazie: ascultă de obicei istorisiri, sau le rosteşte el însuşi atunci când i se pretinde acest lucru. Ca blatist pe trenul Moscova-Petuşki, el este chiar poreclit la un moment dat Şeherezada, rostind poveşti la cerere despre Lucreţia violată de fiul regelui Romei, Hipatia, Indira Ghandi şi destui alţii. De altfel, vocaţia acestui personaj este tocmai narativitatea, pe care o poate obţine din aproape orice fapt de viaţă, inclusiv din beţie şi pasivitate. Una din scenele antologice ale cărţii este parodia la celebra întâlnire dintre Ivan Karamazov şi Diavol: Venicika îl întâlneşte, la rându-i, pe Satana, în tren, dar acesta e un diavol care nu are nicio putere asupră-i, mai mult chiar, este un diavol pamfletat, ironizat, alungat. O altă scenă care parodiază râvna de (auto)cunoaştere a personajului este întâlnirea (tot în tren) cu Sfinxul, fără însă ca Venicika să fie altceva decât un Oedip ratat. Şi, totuşi, în nălucirile şi halucinaţiile sale, Venicika (atins de febră şi frisoane, alienat în chip alcoolic) ajunge într-un infern măcar simulacru, bântuit de fel de fel de făpturi, unele, semiumane, altele, cvasi-erinii, pe fondul prăbuşirii sale sufleteşti, dar nu şi mentale. Călătoria cu trenul se preschimbă apoi într-o fugă dementă prin Moscova unde, în apropierea Kremlinului (niciodată dorit), personajul este executat de patru emisari ai autorităţilor sau, poate, infractori de drept comun: execuţia este înrudită cu aceea a lui Josef K. din Procesul de Kafka. Nu este clar, însă, dacă genialul beţiv Venicika este mântuit prin mucenicia sa şi dacă infernul a fost străbătut în zadar (pentru sufletul lui Erofeev, nădăjduiesc, însă, că lucrurile au şi o coloratură cât de cât mis
tică). Romanul lui Venedikt Erofeev este foarte delicios pentru gurmeţi şi, în acelaşi timp, este un pansament pentru cititorii doritori de parabole, alegorii etc. Este şi o scriere foarte rusească. Satisface destule categorii de cititori, pe care, însă, îi provoacă la a practica livrescul ca antrenament şi formă de întreţinere mentală. Iar acum, ca de obicei, citatul meu preferat (cu greu ales, din puzderia de fraze memorabile şi atingătoare ale cărţii): „Eu sunt în toate minţile, iar ei nu sunt – sau poate dimpotrivă? ei sunt în toate minţile, iar eu nu sunt? De pe fundul sufletului, neliniştea se tot ridica şi se ridica.” Dixit.

P.S.

Aş fi vrut ca Alex Portnoy (al lui Philip Roth) să fi avut şansa să se întâlnească cu Venicika al lui Erofeev (nu i-au despărţit decât vreo zece ani de taclale)! Ar fi ieşit o cozerie existenţială şi un dialog socratic de zile mari, care ne-ar fi înminunat pe noi, cititorii!

Reclame

3 răspunsuri to “Entry for March 25, 2008”

  1. Mesmeea Says:

    pictura insotitoare ii apartine lui Remedios Varo.
    la prima lectura, romanul lui Erofeev mi s-a parut bun si atit. la a doua lectura, mi s-a parut grozav!

  2. Andrei C Says:

    pt sectia de betivani celebrii sugerez „Under the Volcano” de Malcolm Lowry, contrapunct exact la romanul lui Yerofeev, tradus in engleza ca „Moscow Circles.”

  3. Mesmeea Says:

    asta-i coincidenta pe tipsie, co-pilotule submarinic! fiindca exact la acest lucru m-am gindit azi dimineata (inainte sa scrii tu aici) – ca ar trebui sa clasez si minunatul roman al lui lowry alaturi de erofeev. intrucit e un deliciu, ca scriitura si viziune si tot ce vrei, romanul „sub vulcan” (sau „la poalele vulcanului”, cum s-a mai tradus la noi). de trei ori DA, lowry va fi perechea arhetipala a lui erofeev si va figura in cele 100 de volume din biblioteca mea stranie.
    si ma bucur teribil ca macar tu l-ai citit pe erofeev, fiindca in rest e mutenie absoluta la comentatul acestui roman, semn ca lumea nu prea are habar…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: