în sfârşit am încheiat volumul coma, pe care l-am predat la editura vinea, după ce am lucrat pe brânci la şlefuit vreo şase săptămâni, zi şi noapte, în care am chinuit puţintel pe destui din jur, cu ritmurile şi orarul meu nefireşti. aşa că-s sfârşită, dar împăcată, dând frâu liber unui text din carte. cred că este ceea ce s-ar putea numi un poem aproape clasic de dragoste. doar aproape clasic, nu întru totul.
tristeţile
transparentă ca o foiţă de biblie pe care nu scrie nimic
tristeţea ta e o piele rece şi iute
o mângâi cu periuţa de dinţi
ori cu unghiile tăiate în carne
şi dacă uneori sărut ochii tăi de la depărtare
o fac doar pentru a nu lăsa un sinucigaş să aibă parte de înălţare
absenţa ta peste a mea e o dragoste apăsată lovită
insectele fac şi ele la fel aripă peste aripă
şi păsările fac la fel pe acoperişuri
tu eşti o lance a tristeţii care taie chiar şi cămaşa mea de oţel
respir greoi când mă uit la tine de departe
îmi trebuie o mască de oxigen sau măcar tifon cu eter
ca să trăiesc ca să nu mai trăiesc
de parcă nu ar fi acelaşi lucru
nimic nu e mai dureros ca ochii tăi pierduţi într-un ţinut al nimănui
atunci nu ştiu ce să mai fac
şi cum să nu rămân la mila orişicui
(ceea ce am scris eu acum ar putea oricine să scrie despre oricine)
corp la corp
suflet cu suflet
e ceva aici care nu mai funcţionează omeneşte.
martie 23, 2008 la 3:12 am |
S-ar putea ca o vreme sa o inlocuiesc pe Leonor Fini cu Remedios Varo, o pictorita suprarealista dintre razboaie si de dupa cel de-al doilea razboi mondial. Spanioloaica traind si murind in Mexic. A facut parte din grupul Fridei Kahlo.
martie 23, 2008 la 3:16 am |
imi cer scuze ca ma repet: slava domnului ca exista oameni ca dumneavoastra care au harul sa puna in cuvinte ce simt uneori si nemernicii ca mine, dar nu stiu cum sa spuna. sa fie primita COMA!
martie 23, 2008 la 3:30 am |
en horabuena, parca asa se zice pe aici. minunat!
martie 23, 2008 la 3:52 am |
numai nemernica nu s-ar putea spune ca este corinaki, ci doar mult prea simtitoare. bucuroasa-s de receptarea empatica a comei. asijderea, gracias lui bogdan k.
martie 23, 2008 la 4:27 am |
Ma bucur, cititor al Dumneavoastra fiind, cand respiratia cea de toate zilele devine grea, ori de inaltime, ori tocmai de eteruri.Succes comei!
martie 23, 2008 la 6:07 am |
pai e greu si la inaltime (daca esti alpinist), si in strafunduri (daca esti aproape diavol). e rau oricum. sau e bine!? multumiri.
martie 23, 2008 la 11:16 am |
— Singur, singur, sînt totdeauna singur, răspunse profe¬sorul cu amărăciune – parca, in film, ar vrea si Basilashvili sa sublinieze greutatile pomenite mai sus, cred …
martie 23, 2008 la 11:24 am |
si uite-asa, vrind-nevrind, tot la maestrul si margarita ajungem! parca-i un facut sa fie astfel.
numai ca atunci cind vorbeam mai sus despre strafunduri si diavoli eu ma gindeam la sarmanele patimiri ale sufletului cu bucluc amoros!
martie 23, 2008 la 1:11 pm |
cant wait to get into coma! hm, nu prea e safe asa
practic vorbind, de-abia astept sa cumpar coma! in alte feluri, o presimt deja
martie 23, 2008 la 1:26 pm |
la vara, jeniact, la vara va fi pe piata coma, poate la tirgul de carte va fi gata (ca e un volum de 200 de pagini). daca nu, in toamna. pina una alta in 6 iunie s-ar putea sa aiba loc, dupa-amiaza, la carturesti o lectura partiala din submarinul iertat, cu cei doi auctori de fatza! on verra.
martie 23, 2008 la 11:02 pm |
Poezia e superba, descrie chiar stari pe c are „ar putea sa le scrie oricine despre oricine”, dar cu magia cuvintelor, desigur. Succes cu volumul, o sa il cumpar sigur, apoi vin la Cluj si sper ca imi veti da un autograf.Felicitari!
martie 24, 2008 la 9:02 am |
Pour une fois, la asa ceva ma gandeam si eu, chiar daca nu ca la un bucluc, ci mai Wagnerian (de ce oare aÅŸ vrea să înghit singurătatea ta ca pe o carne crudă ! alamuri !) … Parca toate sunt acolo in cuvintele din urma ale Margaritei ( … Åži n-ai să mă mai poÅ£i alunga. Somnului tău voi sta eu de veghe …) Daca e bine sau rau nu stiu, cred ca ajunge daca e.
martie 24, 2008 la 10:33 am |
draga mea, tocmai te vad la Tv, cu fetele si cu Doru, voiam sa fiu prima care sa te felicite! la mai multe din astea… poeme.
martie 24, 2008 la 11:15 pm |
multumiri tuturor.
si pomenirea margaritei suna adecvat. dar „de ce oare as vrea sa inghit singuratatea ta ca pe o carne cruda” este din alt poem, nu dintr-acesta de sus, poate insa ca va fi existind, intr-adevar, o „rudenie” intre textele mele.
martie 25, 2008 la 12:59 pm |
Da, sunt lucruri care ar putea fi spuse de oricine, oricand, dar numai rareori ele declanseaza legaturi, certitudini, cum spunea cineva, eruptive, numai rareori ele provoaca luminiscente. Tristetile sunt niste stari speciale, ca niste stagnari vii, in masura in care cineva poate crede ca stagnarea e vie, o vitalitate din familia somnului, a hipnagogiei, visarii, comei (?), poate un nume aparent obisnuit pentru un sentiment din alta lume… E bine ca s-a incheiat volumul. E bine si cand el intra pe un drum, ca si Submarinul.
martie 25, 2008 la 1:06 pm |
o vitalitate din familia somnului? suna deja a imagine dintr-un text de-scriboric de sine statator. dar este si comentariu la fix. tristetile ca stagnari de viu? da.
martie 25, 2008 la 1:26 pm |
Probabil ca acel corp al tristetii va fi explorat in continuare, iar ultimele versuri de aici bine s-ar fi potrivit ca motto la Splendor (intalnirea ca patrundere si poate, chiar, asediu, intalnirea ca miscare lenta si completa, asa cum e in dans – caci asa percep eu ultimele versuri…).
martie 25, 2008 la 1:45 pm |
compliment grozav e acesta.
martie 25, 2008 la 9:25 pm |
Imaginea cu foita de Biblie e interesanta+ nu mai scrie nimic, adica s+a pierdut totul_ E ceva pierdut in afara constiintei_ A normelor_ A vietii- A Timpului_
martie 25, 2008 la 9:26 pm |
Acolo trebuiau sa fie semne de intrebare, dar tastatura mea face f des figuri.
martie 25, 2008 la 10:37 pm |
nu s-a pierdut chiar tot, dar s-a pierdut indeajuns de mult. foita de biblie exista, totusi, ca o enluminura in sine, chiar daca pe ea nu mai scrie nimic. e goala.