Entry for February 28, 2008

Piaţa U şi reveriile mele hipiote

Miercuri am adăstat în levantina noastră capitală ca să lansez la apă cartea lui Alin M (Maverick pe numele său de blogger, găsibil şi între musafirii mesmeici) despre reeducarea de la Piteşti: spre satisfacţia mea, Alin a avut un succes grozav, şi nu doar la bătrânii deţinuţi politici care veniseră din plin, ci şi la amicii săi de generaţie, fie ei rockeri sau nu (ştiu de ce spun ce spun acum!). Iar eu am primit plocon prăjituri cu cocos (cele cu frişcă nu au ieşit) făcute de fostul meu student ajuns astăzi tânăr cercetător migălos, cerebral şi cât se poate de omenesc. Cu prilejul acesta am întâlnit şi reîntâlnit tot soiul de amici, prieteni (mai mult sau mai puţin celebri), m-am plimbat şi prin Cişmigiu (ieşiseră puhoi florile clasice de primăvară, care erau atât de neclasic aranjate şi atât de indisciplinate, încât mi-a tihnit), dar mai ales, daaaa, mai ales, am stat în locul meu preferat, singurul loc unde mă simt împlinită şi regenerată în Bucureşti, adică în Piaţa U, cum îi zic eu cu tandreţe, la Universitate (chiar dacă soarele de mult nu mai răsare pentru mine la B). Am stat la veşnica fântână secată, acolo unde minerii aruncau în iunie 1990 corpurile studenţilor ciomăgiţi ca vai şi-amar. Un câine de pripas rodea de zor, lângă mine, o cărţulie pompoasă intitulată Arbitrajul comerţului românesc, în timp ce un homeless îl tachina în fel şi chip. Am vorbit şi eu puţintel cu murdăriciul de câine, dar mai ales am privit în jur. Era puhoi de lume la vânătoare de mărţişoare (lucruşoarele acestea mie nu îmi mai spun nimic, sunt vide, poate doar dacă ne-am putea reîntoarce fără festivism la originea lor păgână, poate doar atunci aş mai putea avea o reacţie empatică). Apoi, ca întotdeauna, zgomotul a dispărut, iar eu am plonjat ca sub un clopot, fără să mai văd şi să mai aud nimic. Aşa mi se întâmplă întotdeauna în Piaţa U, din 1990 încoace.
Există pe lumea aceasta magia poveştilor (poate că este prima pe care o gustăm), există apoi, cum altfel, magia dragostei, există magia călătoriilor şi atâtea altele. În Piaţa U, însă, altfel de magii se manifestă pentru mine: magia curajului şi apoi magia ori mai exact reveria flower-power. Întotdeauna când se face gol în jurul meu şi lumea dispare în Piaţa U (oricâtă forfotă ar fi şi oricât ar glăsui cu foşnete şi în frondă studenţii plimbăreţi de la Universitate, pe care îi privesc de obicei mustăcind), întotdeauna mă gândesc la ce va fi fost acolo în 21 decembrie 1989 şi apoi la singura perioadă de graţie din postcomunismul românesc, sfârşit de aprilie până la jumătatea lunii mai 1990 (chiar dacă mitingul maraton nu s-a încheiat, forţat şi violent, decât în 13 iunie 1990). Piaţa U, kilometrul zero, Golania. Inima mea bate mult mai tare acolo, în Piaţa U, şi ştiu foarte bine de ce. Şi niciodată nu sunt tristă în chip vădit, chiar dacă o melancolie senină e cu mine şi-n mine. Vorbeam despre o magie a curajului. Ştiu foarte exact că totul a depins, pentru bucăţica de Levant cu damfuri şi amoralitate funciară care este România, de după-amiaza aceea de 21 decembrie 1989. Magia curajului funcţionează, însă, şi pentru Piaţa U în zilele ei de glorie. Dar este o Piaţă U, unde în mintea mea se suprapune destul de puternic o reverie hipiotă. Piaţa U a fost atunci un soi de mişcare flower-power întârziată, oarecum retardată şi avortată, adaptată a la roumaine. Sensul de Anti-Establishment era la fel de consistent precum în cazul canonic flower-power american, dar orientarea ideologică era întru totul opusă: hipioţii occidentali au flirtat decisiv cu marxismul, în Piaţa U unanim a fost anticomunismul. Altfel, însă, cum să fie de mirare că majoritatea populaţiei băştinaşe nu i-a înţeles pe pletoşii, bărboşii în blue-jeans, pe vorbitorii liberi la megafon care se credeau în agora la disputat idei şi soluţii, pe cântăreţii de folk care post-bob.dylan-izau, pe bisericoşii întru non-violenţă reluându-l pe Gandhi într-o formă autohtonă, ortodoxistă! Ironia, voioşia, atmosfera (paradoxală) de falanster, greviştii foamei, parodia secerei şi a ciocanului, Piaţa Tien An Men II. Graffitti-ul acesta a dispărut de mult de pe zidurile Facultăţii de Arhitectură şi, totuşi, eu tot acolo îl văd mereu, de câte ori ajung în Piaţa U. Şi mă mai văd şi pe mine, prin 1981, întorcându-mă de la ultimul festival de rock progresiv de la Costineşti (îngăduit de autorităţile comuniste): cu părul împletit în vreo 20 de codiţe, cu un şnur de piele cu centime franţuzeşti aranjate ţigăneşte în cea mai lungă şuviţă, cu brăţară dintr-o furculiţă de aluminiu la glezna stângă, cu blugii strâmtaţi foarte, cu un tricou cu înscrisuri şi cu o cămaşă bărbătească de-a tatălui meu, împrumutată de bună voie, o fată de 19 ani sărată ca naiba de la Marea Neagră (era cât pe ce să mă dea jos din tren o doamnă elegantă şi înţepată). Ascultând în draci Pink Floyd, Van der Graaf, dar fredonând şi Kiss ori AC-DC. Nu ştiu cum aş fi fost eu la Monterey sau la Woodstock, dar mă gândesc uneori la cum ar fi putut să fie, chiar dacă nu vreau să fiu altceva decât exact ce sunt acum.

25 răspunsuri to “Entry for February 28, 2008”

  1. Mesmeea Says:

    microbuzul din imagine este, pare-se, hipiot. ei, bine, nu cred ca as fi putut trai in asa ceva mai mult de vreo 10 zile de tabara pe malul marii…
    desi, cine stie?

  2. MAVerick Says:

    Si de ce spuneati ca unii erau rockeri, altii nu? (Stiu, stupid comment la asa post profund, dar asta e…)

  3. MAVerick Says:

    Scuze, eram de pe alt id. Si inca o corectie: cele cu frisca au iesit, dar n-au rezistat…

  4. Mesmeea Says:

    fiindca erau si elevi acolo, in sala, care nu erau rockeri, de pilda cel care rivnise sa i se explice de ce e rau comunismul! dar in acelasi timp, baiatul acela parea destul de convins de cartea alinmuresana.
    in privinta prajiturilor cu frisca nu cred nimic pina nu voi fi imbiata sa gust!

  5. MAVerick Says:

    Adevarat, pe respectivul tanar l-am ratat, fiind pe hol. Cam antagonic individ hihi. Aveam si eu o invitata liceanca bine lamurita asupra comunismului si a cartii. Nici nu mai pomenesc de frisca pana cand nu voi putea sa va demonstrez cat de bun sunt!

  6. Mesmeea Says:

    cu prajiturile inainte marsh! intru buna degustare.

  7. jeniact Says:

    ce mult mi-a placut cum ati scris

  8. Mesmeea Says:

    ma bucur, jeniact, desi recitind ce am scris simt exact aceeasi melancolie senina care ma loveste in piata U. dar si mai mult m-as fi bucurat daca jeniact s-ar fi obstinat sa cistige concursul de ghicit la cartile magistrale…

  9. jeniact Says:

    eu m-as fi bucurat s-o zaresc pe R.C. la fantana, ha!

    pai ce sa mai incerce, ca nu stie. si-asa a incercat si i-a fost rusine. nu stie si trebuie sa i se spuna! da, trebuie sa i se spuna, ca sa stie

  10. Mesmeea Says:

    tocmai. jeniact ar fi zarit-o pe mesmeea (sau pe ruxces?) la fintina secata din piata U, daca ar fi incercat sa mai ghiceasca macar intuitiv (acesta ar fi fost premiul). hiha! zic si eu. premiul mare e pierdut oricum, prin urmare, dar mai exista, poate, un premiu mai mic.

  11. dorudor Says:

    Nu stiu daca se cuvine sa intervina aici unul pentru care fenomenul, atat cat a fost, inspirat mai mult de Sofia decat de Woodstock in ’90,s-a numit Piata Universatitatii si niciodata „U” ( care in mintea mea inseamna mai degraba fotbal si atunci e forever Cluj ), iar singurul Dylan de acolo se chema Vali si a plecat si el cam de prea multa vreme si prea e uitat acum…
    Ce stiu e ca nu departe, curata si neatinsa de uraciunile vremurilor ramane Gradina Cismegiului, si de ea vreau doar sa aduc aminte, o clipa, pentru ca acolo cred eu ca se afla samburele frumos al Bucurestiului.

  12. dorudor Says:

    Si scuze pentru hilara greseala tipar, Universitatii, desigur 🙂

  13. jeniact Says:

    nu e corect, of

    nu-mi mai arde de niciun hihi. ramanem in continuare suspendati, in lumea asta plina de economisti si programatori!!

    (…pe ruxces)

  14. Mesmeea Says:

    uf, multi suparaciosi pe ziua de azi (cu mine in frunte). jeniact sa nu se bosumfle, ca vor mai fi fiind premii (eu am tot imbiat-o sa ghiceasca lista de carti magistrale, dar ea s-a lasat pe tinjeala, nestiind, ce-i drept, care era premiul – daca ar fi stiut, poate s-ar fi mobilizat!). iar domnul dorud sa nu se bosumfle nici el fiindca mie imi place sa numesc Piata Universitatii – Piata U. ca doar nu vreti sa practicati vreo cenzura asupra-mi? asta ar mai lipsi. textul meu proustianiza cu tandrete despre ce s-a intimplat in Piata U in 1990, cum de s-a inteles gresit, nu imi dau seama!

  15. Mesmeea Says:

    si inca – nu are nicio conotatie fotbaliceasca pentru mine Piata U, ci defineste tocmai ideea de Zona cu totul speciala. of, ca-s satula de rastalmaciri! iar daca am fost sugubeata si usor ironica, doar fiindca se cuvine sa am macar o minima detasare fata de ceva care m-a tulburat atit de mult odinioara, ca si acum.

  16. jeniact Says:

    dar si cand o sa aflu numele cartii…ghicesc, pardon

  17. Mesmeea Says:

    chiar asa, chiar asa… ca sa ne intoarcem la hiha!

  18. dorudor Says:

    Si eu care credeam ca inca mi se mai zareste camasa inflorata, daca din pletele hipiote n-a mai ramas nimic! Oricat de selecta ar fi compania suparaciosilor, nu recunosc vreo urma de bosumflare, ba chiar,poftim, ca pedeapsa pentru ca am putut fi acuzat de o urma de cenzura, ma angajez sa ma gandesc o luna de zile la Piata U, zona speciala din Piata Universitatii.De comentat, am comentat numai/tocmai pentru ca mi-a placut foarte mult cum ati scris. Peace!

  19. Mesmeea Says:

    preabine, asa sa fie, si atunci sa zicem ca tocmai am fumat pipa pacii, ca sa ne intoarcem mult mai la radacini, dincolo de flower-power.

  20. Artemis Says:

    Am citit si mi-a placut. Mesmeea povestitoarea.

    Locul meu de reverii se afla tot la o universitate, mda. La cea din Timisoara. Oriunde in universitate, dar in special, in gradinile interioare. Si chiar in sala de lectura. I can say it’s my second home, numai de cand cu masteratul, cam rar dau pe acolo. Reveriile? Despre totul si toate ce mi s-au intamplat de cand am venit in Timisoara, mai bine zis, in Romania. Reverii despre schimbare/i.

    🙂

  21. Mesmeea Says:

    in textuletul de-acum am fost mai mult mesmeea care isi aminteste, decit cea care povesteste, dar se vede treaba ca nu le-am putut desparti radical pe cele doua (si poate nici nu este indicat sa le despart neaparat).

  22. Oda Says:

    oare romanii „levantini” au carnavalul in sange? sau mesmeea? chiar si fara tenta de flower power, prezentarea golanilor e tare pestritza si animata… pare un car alegoric al unei generatii, care a ajuns la cei de varsta mea sub forma genului acesta de rememorari. de`aici confuzia, sentimentul de reverie, un ciudat amestec de deja vu si jamais vu.

    o sa revin cu o noua lectura la o ora mai putzin turbata, poate percep altfel…

  23. Mesmeea Says:

    poate voi fi mai limpede peste doi ani cind am sa va proiectez la unul din cursuri filmul „piata universitatii. romania 1990”. promit sa desenez atunci pe tabla si harta bucurestiului, ca sa descilcesc sensurile. pina atunci, insa, da, riscul este acela de a infatisa un car alegoric al unei generatii semi-pierdute (good point, oda!).

  24. DeScribor Says:

    adevarul e ca locul acesta are ceva care, banuiesc, a determinat pana si evenimentele acelea din timpul in care eu aveam, se pare, 9 ani. sunt posibile aici si un fel de viziuni, zic eu, aterizat(?!) in Bucuresti si la fantana acum aproape zece ani. am fost aici de multe ori, acum cativa ani, la trei noaptea, cand nu e nimeni si se produc pe aici intalniri ciudate, intre oameni la fel. ceva m-a framantat mai mult timp, m-am intrebat ce ar fi fost cu mine atunci, acolo, la varsta aceasta. probabil ca generatia mea (zic si eu asa, desi nu am un asemenea sentiment prea clar), are sa se lupte uneori si cu asemenea ganduri…

  25. Mesmeea Says:

    noaptea nu am fost niciodata in piata U (in cele 2 zile cit am stat in mai 1990, am plecat la miezul noptii de acolo, cind piata se golea si oamenii se duceau la casele lor, raminind doar grevistii foamei si vreo suta de „golani” de saminta…). ca locul are ceva aparte este limpede. grevistii foamei, in mistica lor previzibila, spuneau ca Zona (piata U) este „pamint sfintit” si ca acela care moare acolo, moare in tihna. stiu si eu?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: