Entry for February 16, 2008


Săritura de pe fix

biblioteca stranie (6)



Există cărţi care par că sar de pe o trambulină de la mare înălţime într-un gol complicat, fără să mai ajungă vreodată la capăt, să se zdrobească. Dar cititorul are tot timpul senzaţia că respectivele cărţi îşi vor frânge gâtul în aer, în timpul căderii lor spectaculoase, care cădere este, de fapt, o reuşită nemaivăzută, dezvăluită tocmai prin rotunjime şi circularitate (acest lucru nu este perceput, însă, decât la final, la începuturi pare să fie vorba despre un avorton şi rebut – deh, aparenţa noastră cea de toate zilele!). Astfel de cărţi sunt întru totul sărite de pe fix, ca să zic aşa, folosind eu acum în mod intenţionat o expresie neacademică, dar foarte specifică în copilăria mea, pe când eram şcolăriţă cu uniformă şi cordeluţă. O astfel de carte adorabilă este Lamentaţia lui Portnoy de Philip Roth (sau, eventual, Plângerea lui Portnoy, titlul în original fiind Portno
y’s Complaint), tradusă în limba română, însă, sub titlul Complexul lui Portnoy (şi apărută acum zece ani la Editura Univers, în traducerea profesionistă a lui George Volceanov). Probabil unul din romanele cele mai adecvate şi sofisticate pentru biblioteca mea stranie (dar despre autorul acesta complicat şi bizar voi mai scrie şi cu altă ocazie, fiindcă a mai comis şi alte scrieri atipice, pe gustul meu)!

Titlul vine tocmai de la numele personajului titular, Alexander Portnoy. Cititorii fără umor şi fără aplecare spre ironie vor percepe destul de repede romanul acesta al lui Roth ca fiind spovedania unui pervers; cititorii cu simţul umorului şi cu aplecare spre fineţurile inclusiv (auto)parodice ale psihanalizei, au, însă, la dispoziţie un regal şi un corn al abundenţei: romanul este spovedania unui mucalit genial! Cartea este o recapitulare a vieţii (pe teme: mama, tatăl, sexul insuficient ori, dimpotrivă, debordant, chestiunea evreiască) de către un matur suprainteligent, dar cu oarecari cusururi şi vicii de intelectual excesiv axat pe o atitudine de selfindulging, de autocompătimire. Iar acest lamento este hiperbolizat şi reluat contrapunctic, dar cu o miză intenţionat ironică, problema esenţială fiind fantasmele corporale, id est incestul, componenta oedipiană, nesăţiosul sexual faţă de dimensiunea feminină (ne)ofertantă. Toate acestea combinate cu aşa-zisele imperfecţiuni fiziologice ale lui Alex Portnoy (nasul borcănat, corpolenţa, priapismul instinctual) obţin în eprubetă un soi de satiricon anti-burghez, anti-establishment, anti-pudoare, anti-mironoseală, anti-tot. Romanul acesta scutură destule tabu-uri şi zgâlţâie destule piei de şarpe şi cuirase, astfel încât acestea să fie lepădate sau măcar persiflate. Iar cititorului avizat nu-i rămâne decât să se zguduie de râs la deliciile narative şi stilistice propuse de Mr. Philip Roth acum mai bine de patruzeci de ani (pentru că aceasta este vârsta romanului Portnoy’s Complaint – în altă ordine de idei, ştiu că miza Bibliotecii stranii este mai cu seamă să vorbească despre romane proaspete, actuale, dar această scriere a lui Roth este febleţea mea de buzunar ascuns, psihanalitic şi psihanalizabil!). Aşezat pe canapeaua doftorului său de suflet şi creier (bolnave ambele entităţi, se presupune, după prestaţia personajului auto-incriminatoriu), Alex Portnoy îşi dezbate la nesfârşit declamata imperfecţiune de bărbat şi făptură care este, în ciuda inteligenţei sale speciale. Problema sa este nonconformismul şi lăcomia: Portnoy este un nesăţios mai ales în ce priveşte sexualitatea, iar viespăria dorinţei sale de investigaţie pe propria-i piele îl duce adesea la experienţe ratate, castratoare simbolic şi inhibitorii (din adolescenţă până la maturitate). Care este leacul pentru un bărbat îngrozitor de deştept, dar cu marcaje fantasmale simili-patologice (construite într-un crescendo libidinal care duce adesea la paroxism)? Personajul îşi întreabă specialistul în suflet şi creier, dar de fapt se întreabă pe sine: cum să facă să alieze senzualitatea neostoită cu dragostea (fiindcă nu sunt totuna, o graniţă nu doar conceptuală le desparte – iar lucrul acesta îl ştim de când lumea)? Mr. Roth o spune, însă, mai specializat şi mai adaptat la secolul XX: „Să se fi lovit alegerea mea obiectuală de o restricţie chiar atât de jalnică? E adevărat că sentimentul senzual se poate manifesta liber numai dacă obiectul sexual îndeplineşte condiţia degradării mele?” Portnoy dezbate la nesfârşit, pentru că este redundant şi narcisiac, dar şi pentru că mai crede (sau se preface doar?) în ideea şi practica tămăduirii. La liman, însă, nu va ieşi: oare spectacolul său de circ psihanalitic performant ar putea să conţină tocmai exorcizarea, dar eroul nu pare să priceapă acest lucru? Well, dear Alex (iată o adresare abruptă de la cetitoriu către personagiu!), regret eşecul cu pricina, dar lamentaţia ta fenomenală a dat roade într-un roman cu totul ieşit din ţâţâni.

Şi acum fraza mea preferată (cum altfel, decât aleasă pe sprânceană, adică ironică, în acest caz): „Tiranul ăsta, supraeul meu, ar trebui strunit, nemernicul ăsta ar trebui spânzurat de bocancii lui de front, să crape naibii!” Dixit.

13 răspunsuri to “Entry for February 16, 2008”

  1. Mesmeea Says:

    ca de obicei de o vreme incoace, pictura ii apartine Leonorei Fini – sa zicem, insa, ca una dintre femei sint eu-cititorul, iar cealalta este Alex Portnoy deghizat in femeie … doar asa ca sa plusez pe (auto)ironie.

  2. jeniact Says:

    primul lucru de mi-a venit sa-l zic despre carte: umorul; unul practicat de genul de personaje foarte constiente de sine, care pastreaza tonul sarcastic ca sa spuna clar si raspicat ca stiu foarte bine care e treaba cu sine; bineinteles ca m-am gandit ca doctorul acela nu exista, dar ca portnoy face referire la el ca si cum ar spune: eh! mai e ceva de intors pe toate partile sexuale sau nu, la mine?! poti tu doctore, sa solutionezi mai multe la mine decat ma strofoc eu aici in monologul asta al meu luuuung? adica normal, cand pui la cale un monolog lung chiar iti vine sa-l legitimezi in interiorul celor patru pereti ai unui cabinet de psihanaliza; dar, pana la urma, strofocarea lui, agitatia, stilul sardonic, dar de fapt patimas par a fi trasaturi de evreu; te gandesti ca el e fiu de parinti evrei, guralivi si deci e normal ca atitudinea lui sa fie una mereu distractiva, la misto, sa compenseze, zic io. e o agitatie in toata cartea, eu m-am gandit ca e una evreiasca, sau ma rog, una ardeleneasca, hihi
    pana la urma eu m-am gandit la portnoy ca la un om foarte normal, ofcrs, smart si self aware; omul vorbeste pret de pagini bune, pret de toate paginile despre familie, despre copilarie, despre ce altceva sa vorbim cand vrem sa intelegem ceea ce suntem azi, la 33 de ani cand nu avem femeie buna si blanda sa ne puna masa calda, copii sa ascultam emisiuni la radio, hm?

    mi-a placut intalnirea cu dovlacelul evreiesc, Naomi cea cu sort kaki si coapse de tauroaica- si m-am gandit, eu cititorul, ca pana la urma si ei, Evreii sunt diferiti intre ei, conteaza ce parinti i-au crescut, conteaza daca i-au crescut intr-un kibut sau intr-o casa din newark cu jaluzele la geamuri, daca au mancat cand erau mici cu cutitul la gat sau nu, conteaza multe lucruri inainte sa conteze cele vechi, stramosesti. iti dai seama ca astia sunt ei, cei din newark, baietii cu mame cusurgioaice, care vor sa stie tot, care nu spun nimic o singura data, totul se mai spune o data, de doua ori, mama energice care totusi isi tin copiii in pijamale curate, in sosete negaurite, mame care ii asteapta cu laptic cald sau cu suc de ghimbir si asa mai departe; mame prezente in adevarul sens al cuvantul, adica in sensul simplu al cuvantului, posesive si obositoare, te invata sa spui multumesc

    apoi nemarginitul anti-tu care poate reduce vointa si planurile ce ti le pregatesti la puterea unor vasle de barca de jucarie;

    m-am gandit ca numele cartii e deformare profesionala; domnul nostru portnoy lucreaza la comisia pentru drepturi umane; la cate plangeri si petitii a inregistrat si luat la cunostinta, pentru tot felul de atrocitati sau nu…rosteste si el una, unaaa lunga!; sau poate cartea e un aaaaah lunh (sau unul scurt, fulgerator, in interiorul unor minute), a noise…portnoise

    (am scris randurile astea intr-o sambata dupa ce am citit cartea, una din cele de pe listutza; am citit-o usor si repede, poate am inteles-o aiurea; dar mi-a placut mult)

  3. Mesmeea Says:

    jeniact a inteles mult prea bine o gramada de lucruri despre alex portnoy, adorabil si repulsiv, in acelasi timp. si mi-a placut ideea ca romanul acesta ar putea, la o adica, sa ironizeze si o atmosfera ardeleneasca de familie (hiha). mi-ar placea sa existe un astfel de roman „anti-romanesc” (romanesc este scris cu diacritice, ca sa intelegeti exact ce vreau sa spun) in stil (auto)satiricon. poate il voi scrie eu cindva, daca am sa imi cultiv ironia cu sirg si am sa renunt la halucinatiile si fantezia no man’s land (e o promisiune parsiva, nu sint sigura ca am sa mi-o tin). iscusita este si interpretarea titlului romanului de catre jeniact.
    ma bucur ca jeni citeste lista mea. dar bulgakov pe cind? (nu m-am putut abtine sa nu fiu intrebacioasa)

  4. jeniact Says:

    am ras (cu voce tare) la „hiha”, mi-a aparut neasteptat in fata

    e comandata, deci o astept, in cartierul meu de no book’s land! (da’ mi-e frica de ea, asta nu stiu de ce…)

  5. Mesmeea Says:

    comandata sa fie cartea mea preferata, dar sper ca nu este editia actuala de la humanitas, fiindca aceea este catastrofala (asa spun cunoscatorii de limba rusa si unii bulgakovfili pe care eu ii cred, pentru ca mi-au dovedit ca sint bulgakovfili cu virf si indesat si fapturi cu acribie in traducerea limbii ruse). cea mai buna editie este aceea de la editura univers.
    portnoy’s complaint este cu totul altceva decit maestrul si margarita. primul op este un apogeu al ironiei si al spiritului buf anti-tot, al doilea op este apogeul lui faust hibridat cu evangheliile, don quijote, tristan si isolda si cam toata cultura evropeneasca…

  6. jeniact Says:

    mda, Humanitas scrie pe mine si comanda mea…ce urat…nu prea aparea optiune de editura Univers la variante de comanda online…deci nu stiu ce sa fac, decat sa mai caut

  7. Mesmeea Says:

    si mai zic iar ceva, de ce cartile acestea doua sint opuse – daca portnoy’s complaint este o carte despre disparitia definitiva a sacrului si instaurarea decisiva a regatului ironiei si parodiei, maestrul si margarita este exact pe dos, o carte despre scoborirea sacrului, dar nu prin mijloacele sale canonice si propagandistic-misionare, cum s-ar spune, ci pidosnic, prin mijloacele sale ghiduse si atipice – o cohorta de ghiavoli hitri vor pleda pentru cauza adevarului din evanghelii in fata moscovitilor atei, pedepsindu-i atunci cind acestia, in ipostaza lor de creiere spalate, nu vor sa creada!
    o singura carte egala intr-o astfel de scoborire parodica a sacrului mai exista pre lumea aceasta, zic eu. cine o va ghici, va primi un premiu special! unei singure carti ii mai acord statut egal cu maestrul si margarita.
    p.s. de citit, totusi, doar editia de la univers, daca este posibil.

  8. Blanche Fleur Says:

    eu va citesc in continuare cu placere blogul si o sa imi fac o lista cu cartile despre care vorbiti. Sigur ca voi reciti Bulgakov, poate voi avea o alta opinie decat acum 16 ani, ca am mai crescut. Numai bine!

  9. Mesmeea Says:

    Didi, nu garantez o schimbare de opinie, dar incercarea moarte n-are!

  10. jeniact Says:

    dar n-a ghicit nimeni; trebuie sa spuneti cealalta carte

  11. Mesmeea Says:

    nu trebuie sa numesc cealalta carte atita timp cit nimeni nu incearca sa o ghiceasca. asa e regula jocului, hiha! in plus, am promis si un premiu, prin urmare mai intii trebuie incercate niste titluri si-apoi vom vedea…

  12. jeniact Says:

    nestiutorii (curiosi) sa se perpeleasca!

    idiotul lui dostoievski; portretul lui dorian gray; A rebours

    (nu fortez ghicitul, m-am gandit la ele sincer; mi-e rusine ca poate nu au legatura, dar le scriu)

  13. Mesmeea Says:

    dar cine a spus ca ma refer doar la secolele 19 si 20?
    cred ca vreau ca jeniact sa cistige si sa primeasca premiul promis, tocmai fiindca este singura care a si avut curajul sa incerce!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: