Entry for February 13, 2008

dolce far niente



purpurie lâncezesc pe blănuri

carnea ta e foarte departe

nici cu vreo cange nu te-aş putea apuca de pieliţe

inima ta e mai aproape

dar ea bate doar laolaltă cu surioara moarte

mereu purpurie mă gândesc la tine

ca la un animal jupuit

nu te-aş atinge decât cu pene de păun crescute în unghii

nu te-aş atinge decât cu mănuşi uleioase şi tropicale

întotdeauna purpurie am să doresc să fii blana mea

un osuar simplu de jaguar

doar cât să nu doară dragostea

sau dimpotrivă ea să doară până la sfâşiere şi dezastru.

23 răspunsuri to “Entry for February 13, 2008”

  1. Mesmeea Says:

    imaginea insotitoare ii apartine pictorului John William Godward, unul din prerafaelitii mei favoriti (caci imi plac indeajuns si acestia).

  2. DeScribor Says:

    Si mie imi plac prerafaelitii. Iar aici, legat de acest dolce far niente, gasesc o langoare pe care, din afara, o vad doar in prim plan ca pe un fel de natura statica ce are in centru vreo odalisca sau chiar baiadera in asteptare, caci apoi mi se pare a fi si configurarea unui spatiu privilegiat, strabatut de un spleen… pasional si regal si gradual in acelasi timp.

  3. dorudor Says:

    Cred ca, macar inconstient, a fost gandita in spaniola!

  4. Mesmeea Says:

    langoare este intr-adevar destula, dar femeia zacatoare nu este neaparat o odalisca. spleen, da, indeajuns este si din acesta.
    nici pomeneala sa fi gindit poemul in spaniola. poate in vreo limba prerafaelita, daca ar fi sa existe asa ceva!

  5. DeScribor Says:

    Da, poate ca se poate vorbi de limbi din acestea. Iar poemul, asa cum vad, e semnul unei atmosfere noi, pe care n-am gasit-o pana acum. Poate un teritoriu nou, nu stiu.

  6. Mesmeea Says:

    de fapt, daca ma gindesc bine, am putea incerca sa inventam noi limba aceasta prerafaelita. noi, delirionistii si fantasmistii si fantezistii, vreau sa spun. cam cum ar putea ea suna?

  7. Alpha Dracon Says:

    Textul mi-a placut foarte mult, are o atmosfera tropicala, „extenuée”, „majestic” si „imperial” cu culori tari, si se leaga perfect de pictura lui Godward… prerafaelitismul m-a obsedat mereu si pe mine, DeScribor stie asta, mai ales Rossetti, Burne Jones si Holman Hunt(carui ii apartine unul printre tablourile mele preferate minunatul The Lady of Shalott)… imi place si poezia prerafaelita (Dante Gabrile Rossetti mai ales)… ar fi frumoasa o directie prerafaelita a delirionismului sau o directie deliranta a prerafaelitismului… cu medievalisme, primitivismul, culori de zmalt si laudanum…

  8. DeScribor Says:

    Da, poate limba aceasta s-ar apropia, ca si chipurile din picturile lor, de androginie (asa, ca un cancan, mi se pare o coincidenta fericita ca poemul e pe blog aproape si de ziua aceasta, 14 februarie, asa de ingropata in sclipici si plasticoane). Da, e de discutat despre o astfel de limba…

  9. Mesmeea Says:

    eu vad limba prerafaelita ca pe un idiom floral-sumbru (partial demonic, dar numai in sens initiatic).
    Alpha are dreptate. cindva, nu stiu cind, cind vom avea o intilnire intre patru ochi (intre sase ochi, de fapt) despre poezie, ar trebui, poate, daca avem pofta si timp, sa ne gindim la o directie prerafaelita in delirionism (de ce nu, daca trioul nostru gusta prerafaelitismul?). ar putea fi o provocare incitanta. DeScribor ce crede despre asta?
    atmosfera tropicala exista mai degraba doar in felul in care este construit spleen-ul aici. in alta ordine de idei, cea care vorbeste in poem este femeia intinsa pe blanuri (din pictura lui Godward) si nu eu.
    nu mi-am dat seama ca am afisat poemul de zisa zi a indragostitilor (nu a fost intentionat, prin urmare, ci o coincidenta si atita tot).

  10. Blanche Fleur Says:

    am retinut cateva versuri superbe Ţinima ta e mai aproape

    dar ea bate doar laolaltă cu surioara moarte

    mereu purpurie mă gndesc la tine” ,nu te-aş atinge dect cu pene de păun crescute n unghii

    nu te-aş atinge dect cu mănuşi uleioase şi tropicale,
    doar ct să nu doară dragostea

    sau dimpotrivă ea să doară pnă la sfşiere şi dezastru.
    Mi se pare o declaratie de dragoste plina de pasiune, desprinsa dintr-un cantec vechi.Imi cer scuze pt felul cum am tastat, dar de cand am setat tastatura si pt franceza, se incurca tot timpul.

  11. Mesmeea Says:

    femeia bruna (si purpurie) din pictura lui Godward este languroasa si (vag) trista. totusi nu-i lipseste un aer zglobiu, in ciuda senzatiei acute de spleen care o domina. nu este, insa, nevoie de astfel de explicatii. odata poemul scris, auctorele nu prea are dreptul la „hermeneutici” autojustificatoare.

  12. Blanche Fleur Says:

    Eu am scris doar ce m-a impresionat

  13. jeniact Says:

    o mica fiara adormita in blana sa, hihi

  14. DeScribor Says:

    Cand am vazut prima data reprezentari ale picturilor prerafaelite, cred ca mi-a placut, si imi dau seama acum, faptul ca isi construiesc atmosferele pe niste stari indelung cautate (cautate in sensul adevarului, iar nu al ideii de constructie), ca au un spatiu propriu, care, desi contine uneori lucruri foarte cunoscute, cum sunt miturile, ramane cumva inaccesibil, desi este recognoscibil oriunde. Ce-i drept, pe prerafaeliti i-am lasat deoparte putin in ultima vreme. Cat despre o directie poetica de aceste fel, mie mi se pare ca exista deja in unele poeme (din nou e ceva despre care imi dau seama acum.

  15. Mesmeea Says:

    pentru toti – priviti cu atentie femeia lincezind pe blanuri din pictura lui Godward – ea este o (mare) lenesa ori o felina adormita, cum a spus jeniact. dar melancolia ei este senina. din trup nu i se zareste decit o bucata de brat, degetele de la picioare (altfel, piciorul este ascuns bine de tot in sanda) si chipul. prin urmare langoarea ei nu este una lasciva, ispititoare, ci una meditativa. nici ea nu stie ce asteapta sau pe cine si de ce. habar nu are. simte doar langoarea aceea care staruie in ea, ca o maladie cu care s-a obisnuit deja, care i-a intrat in singe. am scris poemul (care poarta exact titlul picturii lui Godward, adica dolce far niente) stirnita fiind de imaginea acestei femei frumoase zacind pe blanuri. dar intrebarea pe care mi-am pus-o a fost alta – oare ce ar putea sa o zgiltiie si sa o faca sa isi recapete pozitia verticala? oare ce ar putea sa o faca sa fie vie pina in carne si unghii?
    pentru Didi – dar nimeni nu v-a reprosat nimic, nu stiu cum de s-a inteles asa ceva!
    pentru DeScribor – repet, va trebui sa stam la taclale pe indelete, cindva (Flo, Gio si eu), despre atmosfera, prerafaeliti and Co, si poate vom decide ceva interesant!

  16. Alpha Dracon Says:

    Tot ce s-a spus pana acuma in comentariile astea mi s-a parut deosebit si entusiasmant, sau poate este numai pentru ca sunt nebun total dupa Prerafaelitii, as mai adauga la Rossetti, Burne-Jones si Holmann Hunt, alti doi pictori mai tarzii: John William Waterhouse si Sidney Meteyard…amindoi au pictat o Lady Shalott ca si Holmann Hunt… Sunt de acord despre faptul de a sta la taclale cu prerafaelitismul…dar…in Romania la vremea respectiva au fost si niste poeti influentati de Prerafaelitismul, de pilda Petica cu domnisoarele diafane si medievalismele sale si Anghel cu poezia lui florala care vireaza spre Liberty si Art Nouveau, stiu ca ii considerati poeti minori dar mie mi-au placut mereu intr-un fel deosebit.. ce zici sa trecem prin filtrul delirionist sfantele botticelliane ale lui Petica si cadanele parfumate de trandafiri ale lui Anghel??

  17. Mesmeea Says:

    eu zic, totusi, sa-l imitam la o adica pe Dante Gabriel Rosetti (daca este sa ne jucam, atunci sa o facem major), nu pe St. Petica si D. Anghel…
    apoi sa faci o bresa in delirionism cu un soi de prerafaelitism post-postmodern va fi foaaaarte dificil (sa nu isi inchipui cineva cumva ca va fi fiind floare la ureche!)

  18. Alpha Dracon Says:

    Da, si eu cred ca nu va fi fiind sigur floare la ureche… nu ne trebuie numai sa ne impodobim cu florile… intr-adevar am impresia ca prerafaelitismul in momentul de fata este privit ca ceva foarte desuet… :-(… sper ca nu ma vei considera baiat de prost gust pentru cel ce am scris despre Petica si Anghel… cand e vorba de decadenti nu sunt prea obiectiv… imi plac tot felul de poeti minori, nu doar poezia majora.

  19. Mesmeea Says:

    on verra… mai este destul timp de rumegat individual la tema, apoi de dezbatut si, intr-un final, de scris la o adica, daca vom decide ca ar putea iesi ceva aparte. nu este nicio graba.

  20. nica m Says:

    seara bună! de ce am văzut dincolo de picturalul de aici un klimt recompus nu aş şti. ţine probabil de o sponatneitate a analogiilor, legitimată la rndu-i de attea şi attea care ţin mai degrabă de lector dect de text. dar zic deja platitudini.
    am recitit ncercnd să las deoparte propriile acumulări suprarealist-organiciste (cumva riscante), uşor de reactivat n faţa unui text care plasează umanul n opoziţie, deasupra şi dincolo de combinatorica altor specii din regn. şi am reuşit, cred.
    aşa făcnd, mi-a plăcut ndeosebi finalul, care m-a scos din jocul impresie-expresie, senzorial – conceptual, eros – philia, prin sugestia lui a tinde (acel pnă la).
    acelaşi gen de impact pe care l-au avut dealtfel accentuările baroc-descriptive din anumite pasaje ale dorinţelor lichide.
    şi mi-am amintit de cum ar fi dacă peste un text s-ar scrie un altul, dacă peste un tablou s-ar picta un altul şi tot aşa pnă la epuizare sau suferinţă.

  21. Mesmeea Says:

    iata mai sus o analiza estetica in toata regula, asa incit multumiri. nu prea stiu ce sa raspund la interpretarea privindu-l pe „klimt recompus”, drept care pur si simplu voi spune altceva – femeia lui godward (si a mea, intrucit este si a mea din moment ce am scris despre ea, facind-o personaj de poem) este melancolica si lenesa, dar senina, in timp ce femeile lui klimt sint crude, au o violenta silentioasa, rece, si o cromatica sofisticata, foarte rafinata. diferenta dintre ele este evidenta. mie imi plac si unele si altele (ca personaje). poemul de fata, insa, a urmarit sa descrie in asa fel lenea femeii melancolice, frumoase si in asteptarea a nu stiu ce (sau a nu stiu cui), incit sa ii poata pricepe, la o adica, mecanismul care ar putea sa o faca sa devina „bipeda”. ultimele doua versuri, ei, da, le-am plasat acolo tocmai fiindca nimeni nu s-ar fi asteptat ca femeia purpurie sa mai si aiba simtaminte (dupa atita lene meditativa). si, da, cred ca exista oarecare inrudire intre acest poem si anumite secvente din „dorintele lichide”.

  22. nica m Says:

    da, de aceea uimirea faţă de venirea n minte a femeilor klimtiene. poate liantul a fost coperta zenobiei naumiene.
    iar contemplativul care naşte staza, liniştea, pregustarea şi intuiţia l regăsisem şi acolo, măcar incidental, n tipologia pe care zenobia o ţine n crcă şi o mpinge către lector.
    ce mai remarcai ntre timp e coloritul de apus suspendat care nconjoară atitudinea femeii. un ntre, aşadar, lipsit de ncrncenare, dar adulmecnd-o.
    ct despre nrudiri, cred că sunt legitimate prin simpla coerenţă cu sine a celui care scrie. personal nu cred n rotiri de dublu unghi drept, dect dacă autorul (ca autor, nu uman) are fond schizoid. or, aici nu tensiunea schizoidă e sursă, aş spune. ci un anume solar care şi mai aminteşte de valenţele saturniene. (un fel de ntre noapte şi zi woolfian, opoziţie animus – anima) dar cu diferenţa specifică, anume stilul.

  23. Mesmeea Says:

    noapte si zi in noi si-n ceilalti (prin contemplare), hmmm, frumos spus. cit despre schizoidie, aici, in femeia dolce far niente, nu exista, intr-adevar, dar in alte parti (literare de-ale mele) nu garantez ca nu exista macar pe sfert sau pe jumatate!

Lasă un răspuns la Alpha Dracon Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: