
Limba gliglico (cu accent pe primul i)
Pot fi număraţi pe degete scriitorii care au creat, la un moment dat, în cărţile lor o limbă unică. Julio Cortázar a făcut-o în Rayuela, inventând limba gliglico (a se vedea capitolul 68, din a doua parte a romanului). Este o limbă alunecăcioasă, lichidă sau lichefiată, ca un tobogan, pe care cei care ar fi apţi să o vorbească s-ar rostologi împreună, zemoşi, unsuroşi (dar plăcut unsuroşi, nu dezgustător unsuroşi). Pe Cortázar, obsedat dintotdeauna de sonorităţi, l-a interesat muzicalitatea unei asemenea limbi: moale, pufoasă şi de neprins în insectar. Capitolul 68 este foarte scurt, are doar şapte fraze, unele destul de ample, ce-i drept. Singurul cuvânt „normal” din acest capitol este strigătul tipic al bacantelor din alaiurile dionisiace: Evohé!
Julio Cortázar a vrut să surpe, prin limba gliglico, raţionalitatea şi luciditatea limbilor normal vorbite, pentru a ajunge la rădăcinile orgiastice ale limbii în general. Despre spaniolă, Carol Cvintul spunea că este nici mai mult nici mai puţin decât limba vorbită de îngeri. Julio Cortázar a făcut, însă, ca, prin terapia gliglico, spaniola să ajungă dincolo de îngeri, dar nu în văzduhuri, ci în zemoasele pământuri ierboase şi tălăzuitoare, unde Dionysos ar fi putut să reînfrăgezească nu doar făpturile umane, ci şi anotimpurile, cuvintele şi legăturile dintre acestea. Intraductibilitatea idiomului gliglico ţine de faptul că este o limbă extrem interioară. Cred că ea nu poate fi vorbită decât între iubiţi sau între prieteni foarte speciali (care sunt aceştia? – cei pentru care prietenia poate avea intensităţile iubirii pătimaşe, probabil). Ştiu sigur, însă, că lui Lewis Carroll, dacă ar fi avut şansa să trăiască în a doua jumătate a secolului XX şi să-l întâlnească pe Julio Cortázar, i-ar fi plăcut să înveţe şi să vorbească limba gliglico. În ce mă priveşte, am încercat ca limba cu pricina să-mi fie transmisă (alchimic!) printr-un truc intenţionat şăgalnic la Buenos Aires. Dacă idiomul gliglico se şi poate transmite astfel, dintr-o făptură în alta, dintr-un scriitor în altul, apoi aceasta e cu totul altă poveste.
Rayuela
Capítulo 68
P.S:
Aviz amatorilor! Cei care nu ştiu limba spaniolă să nu încerce să caute în vreun dicţionar cuvintele din acest capitol, fiindcă nu au cum să le găsească…
februarie 6, 2008 la 7:22 am |
fotografia este tot de la Buenos Aires, in august 2006.
februarie 6, 2008 la 8:14 am |
imi place cum (si in cealalta poza, de asemenea) ati stabilit un fel de comunicare gestuala intre dumneavoastra si cortazar. cum se explica, indraznesc sa-ntreb, zambetul? (pentru ca n-am indraznit sa intreb ce era cu sobrietatea din cealalta parte.) 🙂
februarie 6, 2008 la 12:23 pm |
in fotografiile celelalte, incercasem un soi de truc imagistic (a se vedea pisica Flanelle, care parea ca iese din poza ca sa ma atinga pe chip sau mina uriasa a lui Cortazar care plana sau plonja pe umarul meu) si eram serioasa, pentru ca rivneam o comunicare aparte cu acest autor atit de special (nu doar prin Rayuela, ci si prin povestirile lui fantastice, ma gindesc, de pilda, la povestirea „Circe”). in fotografia de-acum, insa, eram zglobie si jucausa, intrucit prin miscarea degetelor am incercat sa imit gestul de a fuma din poza de deasupra mea a lui Cortazar (scriitorul era fumator inveterat), stiind ca acest gest nu imi va iesi (drept care am si spus atunci, in clipa facerii fotografiei, ca probabil voi semana cu… domnul Goe, eu nefiind fumatoare).
februarie 6, 2008 la 11:08 pm |
:))))…
februarie 6, 2008 la 11:53 pm |
degeaba imi raspundeti prin doua puncte si prin paranteze rotunde (va fi fiind vreun emoticon), intrucit nu se pricepe mare lucru pe computerul meu. banuiesc ca este vorba despre un soi de zimbet pisicher…
februarie 7, 2008 la 12:52 am |
Tocmai ca nu este pisicher, pentru ca de data asta m-am lasat pagubasa. Deci, bosumflata. Limba gliglico (cu accent pe primul i) este intraductibila for me. So, that’s it!
februarie 7, 2008 la 2:04 am |
dar varianta englezeasca nu exista? eu nu am citit-o nici pe cea in romana, intrucit am parcurs romanul doar in spaniola. banuiesc, insa, ca atit in engleza, cit si in romana traducerea micului capitol in limba gliglico trebuie ca suna… exotic!
februarie 7, 2008 la 2:40 am |
Scarcely he him amalaba the noema, to her him was crowding the clémiso and they were falling down in hidromurias, in savages ambonios, in sustalos exasperating. Whenever he was trying relamar the incopelusas, it was getting entangled in a complaining grimado and had that envulsionarse facing the nóvalo, feeling how little by little the arnillas espejunaban, were going away apeltronando, reduplimiendo, until remains stretch as the trimalciato of ergomanina to which a few fílulas of cariaconcia have been dropped.And nevertheless it was scarcely the beginning, because in a given moment she tordulaba the hurgalios, consenting in that he will bring his orfelunios near softly. Scarcely entreplumaban, a little as an ulucordio the encrestoriaba, the extrayuxtaba and paramovía, suddenly he was the clinón, the esterfurosa convulcante of the mátricas, the jadehollante embocapluvia of the orgumio, the esproemios of the merpaso in a sobrehumítica agopausa. Evohé! Evohé! Volposados in the comb of the murelio, was feeling balpamar, pearlies and márulos. The troc was trembling, the marioplumas were conquered, and quite resolviraba in a deep pínice, in niolamas of argutendidas gasas, in carinias almost cruel that the ordopenaban up to the limit of the gunfias.
Ce ziceti? *_* Un cunoscator de limba spaniola poate ca ar intelege, ceilalti deh!
Dar cum e? Cuvintele sunt inventate de Cortazar, melodioasa alature a sunetelor? Sau sunt cuvinte spaniolesti re/modelate intr-un mod stilistic (cum sa-i spun altfel?) intentionat? Vad ca sunt si verbe, si substantive, si adjective. Nu eu, ci intuitia mea de filolog (olog) vede.
februarie 7, 2008 la 2:41 am |
Ah, da! Se poate mai exotic decat atat?!
februarie 7, 2008 la 4:27 am |
foarte inteligent traducatorul englez si foarte abil. ar fi fost ingrozitor de dificil sa inventeze in engleza o limba gliglico, si atunci a gasit solutia amiabila de a combina cuvintele de legatura din engleza cu spaniola-gliglico a lui cortazar. nu a iesit o limba spanglish, nicidecum. traducatorul a respectat de fapt limba inventata de autor, i-a fost loial acesteia.
nu pot sa definesc exact limba gliglico a lui cortazar. ceea ce cred, totusi, ca a izbutit a fost o fluidizare a cuvintelor speculate inclusiv ludic. jucausenia este, insa, atit de cortazariana incit nu am cum sa o lamuresc intru totul. e geniul acestui autor si cu asta basta, nu stiu cum altfel sa limpezesc lucrurile. hmmm!
februarie 7, 2008 la 5:39 am |
Bine atunci. Dar, totusi, ce este acel ‘hidromurias’, ori ‘ambonios’, sau ‘sobrehumítica agopausa’?… Ne, ar fi bine sa pun mana pe carte si sa citesc… Macar in romana…
februarie 7, 2008 la 5:54 am |
tocmai! nici nu trebuie sa insemne ceva, este de-ajuns ca limbajul se lichefiaza jucaus si alunecacios.
da, macar in romana si tot merita citita rayuela, desi eu zic ca ar merita invatata spaniola… exclusiv pentru gliglico!
februarie 8, 2008 la 4:03 am |
Ma duce gandul la Nichita, doar apoi la Vautrin( essai philosophique, linguistique et littéraire sur l’argot, les filles et les voleurs ) si inca mai apoi la Francois Villon …nume la auzul carora me embocapluvia apenas amalabas las noemas 🙂
februarie 8, 2008 la 6:45 am |
poate ca Nichita S avea o forma „trimbulinda” vag inrudita cu limba gliglico (in tot cazul poezia lui este post-Cortazar), Villon, insa, in nici un caz nu este de gasit in Cortazar! fireste, nu pot jura ca este asa cum spun eu.
februarie 8, 2008 la 9:41 am |
In afara de a fi parizian si un bun creator de enigmistica, Villon chiar ar fi fost la locul lui aici. Numai ca … «… y están todos mirando los rumbos babilónicos, por expresarme así, y entonces… », la Maga veía nacer de las palabras un resplandeciente Deyrolles, un Bissière, pero ya Gregorovius hablaba de la inutilidad de una ontología empírica y de golpe era un Friedländer, un delicado Villon que reticulaba la penumbra y la hacía vibrar, ontología empírica, azules como de humo, rosas, empírica, un amarillo pálido, un hueco donde temblaban chispas blanquecinas.
februarie 8, 2008 la 9:50 am |
pai tocmai citatul mentioneaza lucruri ambigue precum „azules como de humo”, „chispas blanquecinas” si vor mai fi fiind. de aceea spun ca aflindu-ne in aceasta ceata londoneza a scriiturii lui Cortazar nu vreau sa dau un verdict exact. imi am, insa, propriile mele indoieli legate de vreo influenta villonesca. Una e sa iti placa Villon si sa il gusti, alta sa ii prelucrezi stilul inglobindu-l in alt stil foarte aparte individualizat (cel cortazarian sau cortazaresc, nu stiu cum este mai bine sa il numim). dar nefiind eu un tribunal al poporului de esteti, las pe altii sa judece!
februarie 8, 2008 la 10:42 am |
Ma inclin in fata argumentului … scanteietor. Pot doar adauga o adresa, pentru cei ce vor sa-l auda pe Cortazar insusi, citind intre altele si din Rayuela : http://www.juliocortazar.com.ar/suvoz.htm
februarie 9, 2008 la 1:36 am |
multumiri pentru adresa site-ului, intrucit atit capitolul 7, cit si capitolul 68 se afla acolo. a fost nesperat sa il aud pe Cortazar citind mai cu seama capitolul 7.fiindca are poticniri de graseiere si o timiditate aproape minunata.