Entry for February 06, 2008

Limba gliglico (cu accent pe primul i)

Pot fi număraţi pe degete scriitorii care au creat, la un moment dat, în cărţile lor o limbă unică. Julio Cortázar a făcut-o în Rayuela, inventând limba gliglico (a se vedea capitolul 68, din a doua parte a romanului). Este o limbă alunecăcioasă, lichidă sau lichefiată, ca un tobogan, pe care cei care ar fi apţi să o vorbească s-ar rostologi împreună, zemoşi, unsuroşi (dar plăcut unsuroşi, nu dezgustător unsuroşi). Pe Cortázar, obsedat dintotdeauna de sonorităţi, l-a interesat muzicalitatea unei asemenea limbi: moale, pufoasă şi de neprins în insectar. Capitolul 68 este foarte scurt, are doar şapte fraze, unele destul de ample, ce-i drept. Singurul cuvânt „normal” din acest capitol este strigătul tipic al bacantelor din alaiurile dionisiace: Evohé!

Julio Cortázar a vrut să surpe, prin limba gliglico, raţionalitatea şi luciditatea limbilor normal vorbite, pentru a ajunge la rădăcinile orgiastice ale limbii în general. Despre spaniolă, Carol Cvintul spunea că este nici mai mult nici mai puţin decât limba vorbită de îngeri. Julio Cortázar a făcut, însă, ca, prin terapia gliglico, spaniola să ajungă dincolo de îngeri, dar nu în văzduhuri, ci în zemoasele pământuri ierboase şi tălăzuitoare, unde Dionysos ar fi putut să reînfrăgezească nu doar făpturile umane, ci şi anotimpurile, cuvintele şi legăturile dintre acestea. Intraductibilitatea idiomului gliglico ţine de faptul că este o limbă extrem interioară. Cred că ea nu poate fi vorbită decât între iubiţi sau între prieteni foarte speciali (care sunt aceştia? – cei pentru care prietenia poate avea intensităţile iubirii pătimaşe, probabil). Ştiu sigur, însă, că lui Lewis Carroll, dacă ar fi avut şansa să trăiască în a doua jumătate a secolului XX şi să-l întâlnească pe Julio Cortázar, i-ar fi plăcut să înveţe şi să vorbească limba gliglico. În ce mă priveşte, am încercat ca limba cu pricina să-mi fie transmisă (alchimic!) printr-un truc intenţionat şăgalnic la Buenos Aires. Dacă idiomul gliglico se şi poate transmite astfel, dintr-o făptură în alta, dintr-un scriitor în altul, apoi aceasta e cu totul altă poveste.

Rayuela

Capítulo 68

Apenas él le amalaba el noema, a ella se le agolpaba el clémiso y caían en hidromurias, en salvajes ambonios, en sustalos exasperantes. Cada vez que él procuraba relamar las incopelusas, se enredaba en un grimado quejumbroso y tenía que envulsionarse de cara al nóvalo, sintiendo cómo poco a poco las arnillas se espejunaban, se iban apeltronando, reduplimiendo, hasta quedar tendido como el trimalciato de ergomanina al que se le han dejado caer unas fílulas de cariaconcia. Y sin embargo era apenas el principio, porque en un momento dado ella se tordulaba los hurgalios, consintiendo en que él aproximara suavemente sus orfelunios. Apenas se entreplumaban, algo como un ulucordio los encrestoriaba, los extrayuxtaba y paramovía, de pronto era el clinón, la esterfurosa convulcante de las mátricas, la jadehollante embocapluvia del orgumio, los esproemios del merpaso en una sobrehumítica agopausa. ¡Evohé! ¡Evohé! Volposados en la cresta del murelio, se sentían balpamar, perlinos y márulos. Temblaba el troc, se vencían las marioplumas, y todo se resolviraba en un profundo pínice, en niolamas de argutendidas gasas, en carinias casi crueles que los ordopenaban hasta el límite de las gunfias.

P.S:
Aviz amatorilor! Cei care nu ştiu limba spaniolă să nu încerce să caute în vreun dicţionar cuvintele din acest capitol, fiindcă nu au cum să le găsească…