Entry for January 19, 2008


Un tată, o broască, un cal şi doi fraţi

biblioteca stranie (1)

Doi fraţi minori îl descoperă într-o zi pe tatăl lor mort, sinucis, drept care lumea se încheie şi în acelaşi timp începe pentru cei doi adolescenţi care testează moartea tatălui în fel şi chip: fizic, psihic, metafizic, parapsihologic. Acesta este subiectul prescurtat al deliciosului roman Fetiţa care iubea prea mult chibriturile, de Gaétan Souci (apărut la Editura Polirom, în traducerea Anei Andreescu). Am catalogat dintr-un foc romanul a fi delicios, deşi el este în chip extravagant delicios, după cum se va vedea. Personajele minorilor sunt de la început neliniştitoare: unul din băieţi este întrucâtva retardat, iar celălalt este făţiş-precoce, fiind crescut cu etica lui Spinoza şi memoriile lui Saint-Simon, drept care, din astfel de pricini, cel de-al doilea raţionează ca un intelectual de elită. Jucăria lor predilectă este una singură: o broască vie, ţinută într-un borcan. Martorul mut al adolescenţei lor este tot unul singur: un cal bătrân, mai degrabă câine!

Figura tatălui apare schiţată şi concentrată ca fiind a unui „căpcăun” dictatorial şi „canibal”. Dar, în tinereţea lui, acest tată fusese un preot frumos, fascinat de poveşti cu sfinţi, mucenici şi asceţi. Ce a dus la metamorfoza lui malefică vom afla, când şi când, pe parcursul romanului. Până la clipa revelaţiei finale a cititorului, însă, cei doi adolescenţi nu şi-au limpezit cum şi unde să-l înmormânteze pe tatăl saturnian. Cadavrul tatălui devine, la rându-i, o jucărie extravagantă, percepută ironic inclusiv din punct de vedere sexual. Acesta este momentul în care aflăm că fratele mai mare a fost castrat, cândva, de către tată, din motive confuze; şi tot acesta este momentul în care aflăm că s-ar putea să existe, camuflată insidios (nu se ştie unde şi de ce) chiar şi o soră a celor doi adolescenţi. Prin intermediul morţii tatălui (trebuind să-i găsească sicriu pe măsură în împrejurimi), cel mai mare dintre fraţi învaţă alfabetul vieţii şi descoperă (sceptic şi cinic, iar nu paradisiac) cum se desfăşoară relaţiile dintre oameni. Percepţia lui este malformată din pricina alienării: femeile, de pildă, nu pot fi decât „sfinte fecioare” ori „curve”. A doua surpriză a cărţii este pusă doar acum pe tapet: vocea narativă, a fratelui mai mare, este de fapt a unei adolescente, a unei fete (Alice), pe care decedatul tată a ţinut morţiş să o decreteze a fi băiat şi să o crească spartan, ca atare.

Romanul este scris parţial ininteligibil (dar, fireşte, este o ininteligibilitate sensibilă şi foarte rafinată), pentru că vocea narativă îi aparţine, s-a înţeles deja, unui copil sălbatic, unei fete care nu ştie că este fată şi nici nu vrea să fie fată, crezând că este băiat doar fiindcă aşa a dorit şi a legiuit tatăl ei. Sălbăticia ei este inclusiv sexuală: ce scenă teribilă şi profundă, atunci când ea linge chipul unui bărbat de care se îndrăgosteşte, doar fiindcă aşa poate fi conceput un sărut în gestica ei primitivă! Povestea este ininteligibil-inteligibilă şi întrucât ea este scrisă de o adolescentă (Alice) care a învăţat să vorbească numai din mormanele de cărţi citite şi impuse (pe care le consideră a fi exclusiv dicţionare !). Este vorba, de fapt, despre o sminteală sfântă asemenea celei a lui Don Quijote, care înnebunise citind romane cavalereşti şi ajunsese să fantasmeze în sensul acestora.

În cele din urmă, finalul romanului lămureşte destule lucruri abominabile: moartea de odinioară a mamei într-un incendiu provocat de geamăna povestitoarei Alice (numită Ariane), mumifierea mamei arse şi păstrate în hambar (ca talisman, icoană şi totem), încătuşarea sorei gemene reduse la stadiul subuman de trup fără chip şi glas; dar şi violul incestuos comis de fratele mai mic asupra lui Alice. Povestea este mult mai încâlcită decât o spun eu acum, simplificând, dar frumuseţea ei este tulburătoare nu atât datorită temelor tratate cu o cruzime oarecum barbară, cât fineţii scriiturii dantelărite precum într-un suflu astral.

Am decis ca fiecare astfel de prezentare de carte din cadrul rubricii „Biblioteca stranie” să se încheie cu citarea celei mai frumoase, exotice ori tulburătoare fraze din textul luat în vizor. În cazul romanului Fetiţa care nu iubea chibriturile, iată opţiunea mea: „Corpul este o gaură, totul este noapte neagră pe dinăuntru.” Dixit.

13 răspunsuri to “Entry for January 19, 2008”

  1. monaxya Says:

    Ma bucur ca ati inceput acest proiect. O sa va pandesc post-urile cu mare interes desi, probabil, o sa sufar cumplit sa nu fi citit/sa nu pot citi cartile despre care scrieti.

  2. Mesmeea Says:

    poate veti putea citi cartile cu pricina in vacanta de vara, intrucit este mai lunga (decit celelalte) si mai prielnica pentru epica!

  3. Blanche Fleur Says:

    Va suparati daca va intreb de unde aveti predilectia pt teme stranii?Pe mine aceste teme ma sperie un pic

  4. Mesmeea Says:

    nu ma supar deloc, Didi. probabil ca sint eu insami indeajuns de extravaganta… dar lasind la o parte acest lucru, romanele despre voi scrie pentru biblioteca S sint chiar foarte bune. altfel nu as scrie despre ele, ar fi pierdere de timp.
    si mai este ceva. toate aceste romane „stranii” (din biblioteca propusa de mine) chiar imi improspateaza si aerisesc perspectiva asupra prozei contemporane. cum de la sfirsitul lui februarie 2008 voi scrie eu insami din greu la un roman (fresca) despre comunismul si postcomunismul romanesc, lecturile acestea ma ajuta, intr-un fel, oferindu-mi variate stiluri de scriitura, ca sa vad si eu cum mai stau lucrurile prin lumea prozatorilor. ca sa vad cine sint si cum sint contemporanii mei. stilistic si tematic vorbind.

  5. DeScribor Says:

    Probabil ca, uneori, e nevoie si de aceste tratamente tari asupra creierului si altor organe sau organisme cu care acesta se inrudeste mai mult sau mai putin pe tacute. Ma gandesc si ca de la viziuna luminata (din corpul intunecat si bolnav) a lui Blecher, pana la noaptea din corp din aceasta carte (trecand, desigur, cam brut peste niste diferente de mai multe tipuri)e o limita care se pulverizeaza destul de usor. Cartile din biblioteca stranie sunt si niste semnale, pare-se. Vom vedea pana unde ne vor duce.

  6. Mesmeea Says:

    aproximativ asa vad si eu aceste carti, Flo, ca pe niste licurici in noapte. sau ca pe niste noctiluci (acestia bintuie prin mare, eu i-am zarit odinioara, la miezul noptii, la Vama Veche). romanele acestea sint niste alge fluorescente – unele sint crude (majoritatea), altele, mingiiecioase. si dintr-unele, si dintr-altele se poate invata indeajuns (pentru mine, insa, nu morala sau atitudinea este interesanta intr-insele, ci strict scriitura si iscusinta acesteia).
    de pilda, romanul lui Gaetan Souci e chiar scris ciudat si inovator (iti trebuie curaj pentru asa ceva). cit m-am bucurat ca am gasit ceva nou, ceva altfel! sint satula de platitudini si de neorealism provocator la moda.

  7. DeScribor Says:

    Noctilucile si altele de acest fel imi sunt si mie dragi. Dar asta e alta discutie, desi… Am sa incep si eu investigarea/cautarea. Pentru cineva care a citit total dezorganizat, fara vreo noima, e numai bine.

  8. Mesmeea Says:

    de-abia acum am izbutit (din pricina computerului stricat) sa afisez imaginea dorita de mine (aceasta fiind pictura favorita din Leonor Fini) ca ilustratie la primul text din biblioteca S.

  9. DeScribor Says:

    Interesante straturile acestea cu, sa zicem asa, pisici, dar si mai interesant e ca pe fiecare strat, printre spiritele felino-pisicesti, se afla si un spirit feminin. Parul lor seamana cu parul personajelor din Brauner si Perahim. Poate asa e si in mintea oamenilor. Am descoperit si eu niste pictorite din Cehia, Eva Droppova, Cecilie Markova si Anna Zemankova. Mi-au placut si m-am gandit acum la ele.

  10. Mesmeea Says:

    si eu am perceput acut exact hibridarea stratificata dintre pisicile si fetitele tolanite!

  11. olga stefan Says:

    nu am citit romanul acesta, deşi titlul mi-a atras atenţia de foarte multe ori.
    mi place mult imaginea, şi eu am folosit-o pe post de ilustraţie a unui entry de blog mai vechi, dar nu pe yahoo, ci pe wordpress:)

  12. Mesmeea Says:

    adevarul este ca imaginea aceasta ar fi un minunat afis de pus intr-o chilie de hibernat!

  13. olga stefan Says:

    da, dar sa fie in marime naturala, in asa fel incat sa dea senzatia ca tot ansamblul e aievea, ca (si) pisicile si fetitele „pietrificate” populeaza camera:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: