carne în introspecţie
carne în introspecţie
homuncul trimis în cele patru puncte cardinale
să plângă pentru sângele risipit în pustie
dumnezeu ca o pereche de foarfeci sau ca o umbrelă uzată
nu mai poate nici să taie
nici să apere de ploaie
dar eu spun că aici şi acum există altceva
o dantelă de smirnă şi ceaţă în care oasele noastre s-au înfăşurat
o iscusinţă de mătase care străbate moartea cea mică încă din viaţă
cu zgârciurile grimasele şi plonjările ei
în ţeastă am înfiptă o broşă de cuarţ prin care simt zbaterea
nici măcar nu mai ştiu dacă bucăţica de suflet pe care o caut
nu este cumva doar clor glorios.
Mesmeea Cuttita's Blog 
decembrie 12, 2007 la 3:23 pm |
de la expresia „flesh in introspection” (utilizata intr-una din jucariile-poeme in limba engleza postate relativ recent) la „carne in introspectie” din acest poem cit se poate de serios in limba romana a fost o cale nu foarte lunga.
decembrie 13, 2007 la 2:07 am |
e superb poemul!dupa ce-l termini de citit, you really have to take a deep breath
decembrie 13, 2007 la 3:12 am |
Este incredibil cum reusesti sa re-gandesti niste obsesii ale tale intr-un fel mereu original, niciodata ti se pare sa citesti acelasi poem chiar daca niste elemente imi trimit inevitabile la niste momente majore ale creatiei tale…dumnezeu ca o pereche de foarfeci m-am amintit de Cutitul, numai ca aici divinitatea s-a dedublat intr-o foarfeca… in timp ce rezonante „venetiene” (in opinia mea) dau acestui poem o tenta destul de decadenta dar sigur mai putin baroca decat in „venetia cu vene violete”…ma refer la imagini „o dantela de smirna si ceata in care oasele noastre s-au infasurat” (asta mi se pare ceva „neogotic” eh!), „in teasta am infipta o brosa de cuart prin care simt zbaterea”, giuvaier chinuitor, si „clor glorios”… ca la „venetia” hainele „mancate de clor”… dar ai putea sa explici sensul clorului? Acest element chimic m-a atras mereu atentie in poezia ta… trebuie considerat numai in esenta sa „verzuie” si „toxica” sau este un „semn” al altcuiva?
decembrie 13, 2007 la 3:17 am |
De remarcat, inafara de „carne in introspectie”, si „homuncul trimis in cele patru puncte cardinale”… asta ii da poemului un aer si mai ermetic… de fapt poemul mi se pare pe alocuri destul de nedescifrat si capata un aer misterios, chiar daca simt ca este un mesaj clar ascuns acolo, dar la prima citire fiind bombardat visiv de imagini nu reusesti sa-l deslusesti..inutil sa-ti spun ca poemul e extraordinar, si din punctul de vedere ritmic, si fonic.
decembrie 13, 2007 la 9:37 am |
ma bucur realmente de reactiile acestea, fiindca am vrut ca textul sa taie macar putin respiratia celui care citeste.
poate ca exista oarecare inrudire cu poemul „Cutitul” (una din artele mele poetice asumate), dar nu neaparat. nu am vrut sa fie nici decadent, nici baroc, nici neogotic acest poem. ci doar sa fie cu taish si atita tot. admit ca exista oarecare aer ermetic, precum si mister intentionat. initial in loc de „clor” era „sulf”. am preferat „clor”, intrucit se potriveste cu taishul textului si cu identitatea mea de „bisturiu visindu-si floarea”, dupa cum m-a descris cineva acum foarte multi ani ca as fi ca poeta.