Archive for noiembrie 2007

Entry for November 02, 2007

noiembrie 1, 2007

(colaj de Alexandru Pecican)

Ceasornicăria (II)



Nu reneg niciuna din ipostazele mele, chiar dacă ştiu că sunt (şi simt că sunt) mai ales poetă şi prozatoare. Dar în lumea noastră scriitoricească există tendinţa de a parţializa percepţia asupra unui autor care se manifestă în mai multe chipuri. Gura slobodă a lumii are tendinţa de a spune: cutare nu poate fi şi poet, şi prozator, nu poate fi decât una sau alta, ori poet, ori prozator, ori altceva. Acesta este un fel ciuntit de a percepe imaginea şi conţinutul unui autor, schizofrenizându-l.

Actualmente mă simt mai ales o născocitoare de poveşti (fie că este vorba de proză sau de poezie, a se vedea Submarinul iertat, scris împreună cu Andrei Codrescu, dar şi seria de poeme superrealiste la care tocmai lucrez) sau, poate, o scormonitoare de poveşti. Aceasta este o ipostază de povestaş. Lumea noastră de aici şi acum şi dintotdeauna este făcută din poveşti: iar acestea aşteaptă să fie revizitate sau pur şi simplu găsite şi rostite, uneori manufacturate, confecţionate. Esenţial pentru autorul care se doreşte a fi un născocitor sau scormonitor de poveşti este ca el să aibă o dotare narativă epidermică, astfel încât poveştile să se sălăşluiască în el ca într-un marsupiu sănătos şi hrănitor. Recunosc că percep adesea oamenii în funcţie de dotarea lor narativă: că sunt sedusă ca făptură de cei care ştiu să spună poveşti aromate, că urechile şi chiar pielea mea devin în timpul ceremoniei poveştilor un fel de pergamente aspirante, că sorb inclusiv prin pori poveştile. Că sunt, de fapt, un fel de toxicomană a ascultării poveştilor. Dar la fel de mult îmi place şi ca eu însămi să fac poveşti, să le născocesc: probabil că trupul şi creierul meu în aceeaşi măsură sunt umpluţi cu narativitate, fiindcă adesea poveştile ies din mine fără nici un efort, de parcă aş respira pur şi simplu.

La atâta epicitate râvnită, un medium adecvat este histrionismul şi teatralitatea pe care le am în sânge. Poate ar fi trebuit să fiu actriţă, măcar vreo câţiva ani, aşa glumesc uneori (ori chiar mi se spune), mai ales că predau, la facultate, teatru universal (de la tragedia greacă la teatrul existenţialist şi absurd din secolul XX), de mai bine de zece ani. Îmi place să folosesc, în textele mele, măşti de personaje: femeia-cruciat, Marijuana, Niniloh, Tristana, curtezanele (veneţiene) La Malcontenta şi La Cesarina, Kore-Persefona şamd. Pentru că aş fi vrut să trăiesc în perioada Belle-Époque (la Paris sau Viena) sau prin secolul al XVIII-lea, la Veneţia, sau în secolul XX, în perioada hippy. Dar mi-e bine şi acum, iar vremurile noastre poate că mi se potrivesc întru totul. Nu ştiu cum şi ce aş fi fost în alte timpuri, dar ştiu cine şi ce sunt acum.

Reclame