Entry for November 26, 2007

(colaj de Alexandru Pecican)


Ceasornicăria (V)
talmeş-balmeş

Dragostea cu toate ale ei (nu doar erosul) este o temă literară şi o miză la fel de importantă precum credinţa ori moartea. Fiindcă mai degrabă prin dragoste ne putem mântui. Nu mă limitez, însă, doar la cuvântul eros, întrucât termenul dragoste ori iubire mi se pare mult mai încăpător, mai larg şi binefăcător. Dar dacă este să mă raportez strict la eros, nu văd nimic rău în a scrie despre acesta. Este o temă doar accidental la modă (este la modă de când lumea, ca să spun aşa), care obsedează şi fascinează. Şi este firesc ca lucrurile să stea astfel. Chiar dacă pe lumea noastră nu există doar eros, ci şi multe alte lucruri minunate.

Sunt hipnotizată într-o anumită măsură de romanele şamanice ale lui Carlos Castaneda (căci despre romane este vorba, iar nu despre studii de antropologie, textele respective necuvenindu-se a fi analizate ştiinţific şi creditate ca atare, ci trebuind a fi luate doar ca literatură şi ficţiune). Or, şamanismul discutat de Castaneda în romanele sale este unul postmodern (termenul ar putea provoca alergie, dar aşa stau lucrurile). Într-una din prozele mele publicate în volumul Purgatoriile (este vorba despre microromanul Ucenica) şi în ultima parte a volumului Nebulon (cea intitulată chiar astfel) am încercat să vorbesc despre un alt fel de cunoaştere, pe care, în lipsa unui termen mai adecvat, am numit-o şamanică. O cunoaştere dincolo de lumea de aici, a cotidianului, dar şi dincolo sau altceva decât cunoaşterea religioasă ori cea ştiinţifică. Această cunoaştere era doar intuită în textele mele, nu şi explicată ori demonstrată. Iar acest lucru nu pot de fapt să îl fac nici acum, aici. Am discutat cu doi prieteni despre această cale, un filozof şi un teolog, şi fiecare dintre ei a încercat să desluşească în felul său ceea ce voiam să spun şi la ce fel de tip de cunoaştere mă refeream. Cel mai bine a izbutit teologul: acesta a explicat şi a înţeles chiar mai bine decât am făcut-o eu în cărţile mele.

În ceea ce priveşte perceperea mea drept una sau alta, fie poetă şi/ori prozatoare, fie eseistă, cei care mă despart astfel şi mă rup în trei mă schizofrenizează de fapt şi nu este corect. Sunt şi una, şi cealaltă. Nu există în mine doar analista relativ rece a violenţelor şi a ororilor, ci, în aceeaşi măsură, există prozatoarea care scrie despre eros şi despre mitul androginului, apoi născocitoarea de poveşti sau poeta care exorcizează realitatea neliniştitoare.

Fireşte că există o construcţie de imagine a Ruxandrei Cesereanu. Vizibilizarea mea ţine, vrând-nevrând, de o construcţie. Dar aceasta nu înseamnă că nu sunt eu. Recunosc că am ceva de entertainer, care nu joacă pe scena teatrului oficial, ci pe scena fantasmelor şi partiturilor sale de cunoaştere. De simţit însă cred că simt exact ce sunt şi voi fi fiind.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: