Entry for November 22, 2007

(colaj de Alexandru Pecican)


Ceasornicăria (IV)

Am declarat adesea că sunt împătimită după poveşti: îmi place să le spun, dar şi mai mult îmi place să le ascult. Iar la prietenii mei caut mereu plăcerea narativă (desigur, în afară de calităţi necesare precum inteligenţa, profunzimea, loialitatea ori delicateţea, nu în ultimul rând umorul); am câţiva astfel de prieteni care sunt nişte mari povestitori şi istorisitori, dar pe care nu îi am neapărat în apropierea mea, ei nefiind clujeni, ci de prin alte părţi. Dar există, totuşi, şi la Cluj câţiva dintre ei, care mă fac să savurez lumea poveştilor. Întrucât poveştile îmblânzesc lumea noastră, o fac mai ingurgitabilă.

Virtuţile unui povestitor autentic sunt: arhitectura narativă, stilul flamboaiant (este un cuvânt cam spumos, ştiu), impetuozitatea şi impecabilitatea.

Obsesia ideii de naraţiune este cel mai bine conţinută şi sintetizată în O mie şi una de nopţi. Povestitorul autentic este o veşnică şi învăluitoare Şeherezadă, căreia nu i se va tăia capul niciodată, pentru că ar fi păcat să se întâmple aşa ceva şi poveştile să îşi piardă rostitorii.

Îmi place să călătoresc şi să văd locuri străine, dar nu să rămân acolo, prin străinătăţuri. Îmi place să fiu homo errans. Învăţ multe de la locurile pe care le văd şi pe care întâi de toate încerc să le adulmec şi să le simt, să le percep senzorial (chiar dacă, în anumite cazuri, spiritualitatea respectivelor locuri este cea care m-a făcut să ajung acolo). Toate aceste spaţii intră în povestirile mele numai întrucât ele însele pot fi deja nişte poveşti de sine stătătoare. Cu alte cuvinte, aceste spaţii doldora de narativitate mă catalizează să le preiau şi să le pun apoi în textele mele.

Cluj, Clujshire sau Clujeusis este acelaşi drac. Pentru prietenii mei există, atunci când am timp să li-l arăt, şi un Cluj subteran destul de incitant şi misterios, nu doar oraşul de la lumina zilei. Sper cândva să am răgazul necesar să scriu un roman despre oraşul meu. Am în cap acest roman, dar încă nu i-a venit timpul şi nici eu nu m-am „copt” îndeajuns. Poate peste vreo zece ani, de fi-va să fie.

Nu resping termenul autoficţiune aplicat prozei mele (mai cu seamă), dar el ar putea fi limitativ într-o anumită măsură. Fireşte că un autor se reinventează de câte ori poate. Esenţial este, însă, să o facă într-o manieră veridică şi valoroasă estetic. Altfel ar fi vorba doar de un şir de măşti de carnaval aluvionar. Ideea de carnaval este folositoare în cazul meu, întrucât, nu-i aşa, carnavalul exorcizează, curăţă prin exces, astfel încât, la sfârşitul lui, făptura umană să îşi poată lua viaţa de la capăt. Carnavalul este, de aceea, o moarte temporară şi iniţiatică, prin exces, teatralitate şi păcat.

Farmazoana Haritina din povestirea cu acelaşi titlu din volumul de proză Nebulon mi-a folosit foarte bine pentru a crea un soi de halou argintiu legat de născocitorul (sau născocitoarea) de poveşti. Aş dori să fiu în realitate aşa ceva, dar nu ştiu dacă şi sunt. Am scris cu delicii la Nebulon şi cu voluptate narativă (am fost cu adevărat bucuroasă şi încuibată cu voioşie de sine scriind această carte), mai şi autoironizându-mă uneori, pentru că aşa ceva nu strică niciodată. Faptul că am folosit verbul a născoci, în loc de a crea, a inventa, spune şi el ceva: că mă raportez la poveşti ca la un vin-marmeladă şi că ador să mă îmbăt cu ele. De aceea îmi şi plac marii povestitori: de la burduful cu poveşti al celor O mie şi una de nopţi la García Márquez, Cortázar, Rushdie, Saramago, Llosa (ehei, şi mai sunt destui, ceea ce este grozav!).

Anunțuri

9 răspunsuri to “Entry for November 22, 2007”

  1. Malintzi Says:

    De acord cu reinventarea. Nebulon e un vin-marmelada, am citit povestile de acolo aproape pe furis in vreo 2-3 nopti cand alti omuleti dormeau intr-o cabana 🙂 Nu mai stiu sigur daca le-am citit pe toate-toate, pentru ca alegeam povestile oarecum aleatoriu. au fost superbe si delicioase!

    Marquez&Llosa sunt grozavi. Una dintre cartile mele preferate e scrisa de unul din ei (tot ce am citit a fost amazing, dar mentionez doar una gandidu-ma si la criteriul re-re-re-lecturii 🙂

  2. Mesmeea Says:

    pentru mine a fost un rasfatz provocator si pitoresc sa institui o ceremonie a citirii si a ascultarii de povesti in cabana clujevitilor din septembrie 2007, la Ipotesti, in timpul taberei de scriere creatoare. astfel incit inclusiv cel care rosteste povestile zic ca are destule de invatat de la cei care le audiaza.

  3. Artemis Says:

    Am citit Midnight’s Children de Rushdie acum cateva luni si vreau sa spun ca a fost extraordinar, daca se ia in discutie faptul de a povesti si a nascoci. Nu am gasit in carte ceva ce sa-mi ramana lipit de suflet in mod deosebit (ca sa fiu putin patetica si romantica), decat povestea sau povestitul (pentru ca imi plac si mie povestile, in sensul in care vorbiti dvs. despre ele, si oamenii care stiu sa povesteasca!).

  4. Mesmeea Says:

    intr-adevar, nu prea retine cititorul elemente narative specifice din cartile lui Rushdie (poate si fiindca este vorba despre un univers mult prea diferit de cel european), insa cu siguranta ceea ce simte din plin este parfumul in sine al naratiunii, aroma, dulceata epica…

  5. Artemis Says:

    Asa este :).

  6. Zorin Says:

    …ct despre: Sheherazade runs out of plots but keeps telling stories… cred că nfloreşte şi din plăcerea ascultatului, pe vremuri ne băteau la cap cu „student oriented teaching methods”, e deplasat să credem n valabilitatea povestirii de dragul ascultătorului?

  7. Mesmeea Says:

    fireste ca nu e deplasat. ceea ce conteaza este savoarea naratiunii, iar aceea depinde mai ales de povestitor (de sharmul sau epic, de trucurile sale suculente, de atmosfera inminunata de oralitate). numai ca Seherezada are un atu in plus – e o farmazoana, asa ca e greu sa o intreaca cineva…

  8. Gabriela D Says:

    Nu am avut timp pana acum sa patrund in aceasta lume a nascocitoarei de povesti fiind ocupata cu o mica rebeliune.Chiar daca n-am citit acele povesti,imi face mare placere sa ascult cum se nascocesc ele.Nici macar n-am calatorit in acele locuri minunate decat in vis si in lumea virtuala.Am gasit multe minunatii si sunt fericita chiar si asa.Altii n-au vizitat nici macar ca mine acele locuri minunate care par de basm dar sunt cat se poate de reale.Eu am cam ramas in lumea celor mici,inca imi amintesc povestile cu zane,inorogi,animalute vorbitoare si jucause.In lumea unde totul este posibil,unde binele invinge raul.

  9. Mesmeea Says:

    e foarte in regula si in lumea animalutzelor…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: