Entry for November 13, 2007

(colaj de Alexandru Pecican)


Ceasornicăria (III)



Am mai spus-o, o repet – măştile feminine pe care le utilizez în poezia mea alcătuiesc nişte ipostaze de căutare a unei căi femeieşti (prefer să o numesc astfel, ca să nu folosesc termenul de cale feminină, care sună prea… ştiinţific şi rigid) prin substitute teatrale, histrionice.
Este vorba despre o questa, la al cărei capăt nici eu nu ştiu ce se găseşte, dar aş vrea foarte mult să aflu. Femeia-cruciat a satisfăcut, într-o măsură vizibilă, questa credinţei, dar a mizat şi pe un existenţialism redus la absurd; La Malcontenta (curtezana esenţială din cartea mea de poeme despre Veneţia) a satisfăcut nu atât erotismul, cât îndoiala, ambiguitatea şi ispita. Iar Kore-Persefona a plusat pe cartea erotismului, dar a unuia în care senzorialitatea avea la capăt fantasma androginului din cei doi aleşi, iubitul şi iubita, ce stau ca într-un cocon protector.

Femeia-cruciat a fost purtătoarea mea de cuvânt într-o perioadă de căutări spirituale progresive în care găsisem şi în acelaşi timp nu găsisem răspuns. Într-o perioadă în care Dumnezeu era un pod suspendat pe care voiam să păşesc, dar a cărui poartă ori intrare era glisantă. La Malcontenta (dar şi La Cesarina), două dintre curtezanele veneţiene pe care le-am creat în volumul de poeme din 2002 şi despre care am scris cu voluptate, au fost purtătoarele de cuvânt pentru ideea de ambiguitate (care se poate manifesta, fireşte, şi în erotism, dar nu doar în erotism). Este şi acesta un fel de a fi. Sau poate fi un fel de a fi. Curtezana nu este altceva decât tot un fel de punte, de pod, între oameni, între fantasmele şi nevoile lor, în relaţia atât de complicată (dintotdeauna complicată) dintre bărbaţi şi femei. Kore-Persefona a fost, probabil, cea mai liniştitoare ipostază din poezia mea, în ciuda senzualităţii sale excesive. Întrucât în acest caz am mizat pe un erotism împlinit în felul său relativ cuminte. Dar mai există şi alte ipostaze feminine, unele oarecum demenţiale (având adică pecetea nebuniei şi a ospiciului): Marijuana sau Niniloh din volumul meu de poeme Oceanul Schizoidian. Cum cred că fiecare dintre noi, poet sau nepoet, purtăm din când în când un ospiciu pe dinăuntru, acesta se cuvine a fi scos, în poezia de tip exorcism, şi scuipat înafară, ca să ne vindecăm de tot felul de spaime, frici, nelinişti etc.

Ataşamentul meu faţă de o cultură a corporalităţii are o miză cognitivă şi de-abia apoi una existenţială, ontică. Trupul este la fel de important ca şi sufletul, drept care nu ar trebui să existe o competiţie între ele. Ba chiar aş spune că, uneori, trupul este cel care face ca sufletul să devină mai vizibil şi mai pregnant, împlinindu-l. Femeia-cruciat (personajul meu) era, într-adevăr, axată pe o căutare spirituală, dar chiar şi aşa se raporta totuşi şi la propriu-i corp, chiar dacă prin închidere (încuiere) a lui şi prin asceză. În cazul curtezanelor veneţiene portretizate în poezie lucrurile sunt, în mod evident, şi mai explicite: dar, repet, ceea ce m-a interesat a fost să prind în insectar ideea concretă de ambiguitate. În cazul personajului Kore-Persefona (majoritatea poemelor din acest volum le-am scris în Grecia, la Atena sau în insula Rodos) a contat enorm mediul în care mă aflam, anume arşiţa grecească şi langorile ei inerente: există o senzualitate specială care doar în spaţiul mediteranean poate fi percepută cu asupra de măsură. Drept care am făcut din Kore-Persefona un personaj floral dar şi unul expus unei voluptăţi pe care eu însămi o deconstruiam şi reconstruiam cu delicii, jucându-mă şi răfăţându-mă. Cultura corporalităţii m-a marcat şi în romanul Tricephalos, prin intermediul celor trei spaţii despre care am scris acolo: Paris, New York şi Grecia (Atena, Creta). Parisul şi ispitele sale carnale vizibil picante. New Yorkul – un Babel al senzaţiilor de tot felul. Şi Grecia – prin căutarea minotaurului, dar şi prin mitul androginului.

Mistica atât de contemporană a cărnii nu este un lucru nou, dar depinde de viziunea fiecăruia dintre noi. Trupul apare, mai ales în poezia mea, ca o lume răvăşită, copleşită de materie, şi de aceea îmbiind la distrugere. Acest lucru ţine, însă, de concepţia mea asupra poeziei ca exorcism şi de faptul că somatizez excesiv (inclusiv ca făptură umană cu biografie reală, aici şi acum) neliniştile, traumele, anxietăţile, spaimele, fricile. Cât despre schizoidia trupului, aceasta este în aceeaşi măsură şi a minţii şi a sufletului. Ospiciul din noi este vizibil, din când în când, prin toate cele trei. Poate, însă, că le scoatem mai uşor la suprafaţă cu ajutorul casei trupului, întrucât, aici, „locuitorii” dinăuntru par mai dispuşi să se defuleze şi, cine ştie!, chiar să se vindece.

Anunțuri

12 răspunsuri to “Entry for November 13, 2007”

  1. Gabriela D Says:

    De data asta trebuie sa recunosc ca m-ati cam incuiat.e cam complicat pentru mine sa inteleg si nici nu am cunostinte de cultura asa de multe.e fascinanta lumea dvs.cu masca,la capatul careia nu stiti ce se gaseste.Femeia ,acest univers al universurilor este o taina,asa am auzit spunandu-se.Spuneti ca fiecare dintre noi,poet sau nepoet,purtam in noi un ospiciu din cand in cand care trebuie „scuipat”.Mi-ar fi placut sa fiu poet,asa,ma multumesc doar sa citesc si sa comentez.Sa va spun un secret de-al meu.pana de curand nu citisem poezii de Nichita Stanescu,nu am mai citit nimic demult,am descoperit poeziile sale si simt ca si cum eu le-as fi scris.e o nebunie,e ceva normal?Chiar si in textele dvs.ma regasesc uneori.Mai am multe de invatat si descoperit,dar teama mi-e ca timpul e prea scurt si nici mintea nu ma mai ajuta,noroc cu sufletul care simte.

  2. Mesmeea Says:

    dar nu e vorba despre cultura aici. ci tocmai de simtaminte. iar dumneavoastra faceti parte, pare-se, din tipologia cititorului impresionist, care se identifica in textul citit (fie acesta poem sau proza)cu temele abordate si cu personajele incarnate. cititorul impresionist este foarte des intilnit, asa ca el nu constituie deloc o exceptie. sinteti „normala”, ca sa zic asa. atita doar ca lectura impresionista este riscanta, intrucit pierde din vedere tocmai „meditatziunea” obiectiva asupra textului…

  3. Gabriela D Says:

    Va multumesc pentru raspuns.Intreb acum ca nestiutoare ce sunt,o fi chiar asa de grav sa pierzi din vedere „meditatziunea” obiectiva a textului fiind cititor impresionist?sa va mai spun ceva,mi-am amintit citindu-va raspunsul Pe mine ma impresioneaza si o frunza care cade toamna,o floare oarecare,un copac ,un nor,un animal trist si parasit,oamenii flamanzi si goi,suferinta,durerea si bucuria,fericirea citite pe chipurile oamenilor.Ma impresioneaza multe si parca ,cu trecerea anilor,aceste simtaminte sunt mai acute,imi dau fiori,inima imi bate mai repede,simt cum sangele se infierbanta,as vrea uneori sa fiu de piatra,dar nu pot.O fi etapa de final a vietii noastre?de fapt asa am fost intotdeauna,asa m-am nascut,cu o sensibilitate mare care a crescut mai ales dupa ce am devenit mama.am uitat sa va spun ca-mi plac colajele.oare ce reprezinta hipopotamul?

  4. Mesmeea Says:

    animalul din colajele leitmotivice nu este hipopotam, ci … rinocer (oare chiar atit de confuz este incit nu poate fi deosebit de un hipopotam?) – iar simbolismul sau este si simplu, si complicat, dupa cum o stim prea bine cu totii, cel putin din dictionarele de simboluri. cit despre lectura impresionista, riscul ei, ma repet, este identificarea inadecvata a cititorului cu personajul si subiectul/tema. am facut niste distinctii de filolog, dar riscul adevarat al acestei lecturi este sa treaca de fapt pe linga miezul textului (care va fi fiind acela!).

  5. Gabriela D Says:

    va multumesc pentru ca m-ati corectat.Stu care este diferenta dintre un hipopotam si un rinocer.Pesemne nu am fost eu atenta,m-am grabit,doream sa pun aceasta intrebare demult.Mi s-a parut ciudat ca rinocerul apare in aceste colaje.Nu mai vazusem pana acum.Miezul textului,da este foarte important.S-ar putea sa trecem pe langa el,dar stiti ce cred eu care nu sunt nici filolog,nici om de tiinta,nu sunt decat un om si pisica.Miezul textului poate fi vazut si altfel decat cum a fost gandit de scriitor.Poate ca si miezul lecturii pe care-l descopera cititorul e unul adevarat.Poate ca gresesc din necunoastere?Am vrut totusi sa stiti,chiar daca imi dezvalui si mai mult ignoranta.Va multumesc oricumCand voi avea timp si dispozitia necesara voi citi cu atentie si textul despre Mircea Cartarescu.Din nou marturisesc un lucru rusinos.Nu am citit decat articole din ziare despre trilogia lui si celelate scrieri si l-am auzit vorbind de cateva ori,am citit si cateva articole scrise de dansul in ziarul la care colaboreaza.ma fascineaza ca si dvs.de altfel.Ce sa fac ca sa-mi deschid mintea mai mult si sa inteleg mai multe?Cred ca a simti nu e deajuns.

  6. Mesmeea Says:

    fireste ca miezul textului poate fi vazut si altfel decit cum a fost gindit de autor! si fireste ca noi, cititorii, sintem citi in luna si in stele, adica o puzderie, cu stiluri diferite de a parcurge, a simti si regindi un text. eram prevenitoare doar fata de constatarea ca lectura de identificare (sau impresionista) este riscanta, intrucit se opreste adesea la pielea textului, fara sa mai ajunga la carne, singe ori os (e doar o metafora, desigur!).

  7. zuii Says:

    intr-o nota oarecum similara textului, va sugerez tori amos / american doll posse – 5 ipostaze ale feminitatii. http://www.toriamos.com/music

  8. Mesmeea Says:

    am retinut sugestia lui zuii (!? – ciudat si misterios nume raisonneur de blog) si ma voi conforma cu destula curiozitate.

  9. Mesmeea Says:

    am vizionat-o pe tori amos si este, intr-adevar, spectaculoasa la nivelul mastilor schimbate si manipulate (ori manipulatoare de imagine). nu m-a convins sonoritatea ei, dar carnavalescul, da.

  10. Oda Says:

    „ceea ce m-a interesat a fost să prind n insectar ideea concretă de ambiguitate.”

    nu am vazut volumul, insa „ideea concreta de ambiguitate” e una cel putin interesanta. cum vine asta?

  11. Mesmeea Says:

    teoria mea este aceea ca, in cazul curtezanelor venetiene de lux (de secol 18), avem de-a face nu cu sexualitate si eros, ci cu o a treia stare pe care eu o numesc (poate nu foarte inspirat) ambiguitate. ambiguitatea fiind legata, fireste, de ideea de ispita, dar si de altceva. drept care volumul „venetia cu vene violete. scrisorile unei curtezane” incepea cu un citat dintr-un cuvios crestin, citat amplu pe care il redau mai jos

    „trupul pofteste impotriva duhului si duhul impotriva trupului. si sporirea unuia se face celuilalt scadere. pune straja ochilor, auzului, mirosului si gustarii, pipairii, mincarii si bauturii si somnului, ca sa nu ramii cufundat in viforul patimilor. insa si aceasta se cuvine sa cunoastem, ca cel ce inoata in marea cea smintita, acela, fara de voie, este supus la furtuni si la intreitele valuri, iar cel ce trece marea gindurilor, acela stapin este al furtunii si al alinarii.”

    mai departe cred ca, spre a intelege, va trebui sa cititi cartea…

  12. dorudor Says:

    Spune Lao-Tse:” The rhinoceros finds no place in him into which to thrust its horn, nor the tiger a place in which to fix its claws, nor the weapon a place to admit its point. And for what reason? Because there is in him no place of death.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: