Entry for November 02, 2007

(colaj de Alexandru Pecican)

Ceasornicăria (II)



Nu reneg niciuna din ipostazele mele, chiar dacă ştiu că sunt (şi simt că sunt) mai ales poetă şi prozatoare. Dar în lumea noastră scriitoricească există tendinţa de a parţializa percepţia asupra unui autor care se manifestă în mai multe chipuri. Gura slobodă a lumii are tendinţa de a spune: cutare nu poate fi şi poet, şi prozator, nu poate fi decât una sau alta, ori poet, ori prozator, ori altceva. Acesta este un fel ciuntit de a percepe imaginea şi conţinutul unui autor, schizofrenizându-l.

Actualmente mă simt mai ales o născocitoare de poveşti (fie că este vorba de proză sau de poezie, a se vedea Submarinul iertat, scris împreună cu Andrei Codrescu, dar şi seria de poeme superrealiste la care tocmai lucrez) sau, poate, o scormonitoare de poveşti. Aceasta este o ipostază de povestaş. Lumea noastră de aici şi acum şi dintotdeauna este făcută din poveşti: iar acestea aşteaptă să fie revizitate sau pur şi simplu găsite şi rostite, uneori manufacturate, confecţionate. Esenţial pentru autorul care se doreşte a fi un născocitor sau scormonitor de poveşti este ca el să aibă o dotare narativă epidermică, astfel încât poveştile să se sălăşluiască în el ca într-un marsupiu sănătos şi hrănitor. Recunosc că percep adesea oamenii în funcţie de dotarea lor narativă: că sunt sedusă ca făptură de cei care ştiu să spună poveşti aromate, că urechile şi chiar pielea mea devin în timpul ceremoniei poveştilor un fel de pergamente aspirante, că sorb inclusiv prin pori poveştile. Că sunt, de fapt, un fel de toxicomană a ascultării poveştilor. Dar la fel de mult îmi place şi ca eu însămi să fac poveşti, să le născocesc: probabil că trupul şi creierul meu în aceeaşi măsură sunt umpluţi cu narativitate, fiindcă adesea poveştile ies din mine fără nici un efort, de parcă aş respira pur şi simplu.

La atâta epicitate râvnită, un medium adecvat este histrionismul şi teatralitatea pe care le am în sânge. Poate ar fi trebuit să fiu actriţă, măcar vreo câţiva ani, aşa glumesc uneori (ori chiar mi se spune), mai ales că predau, la facultate, teatru universal (de la tragedia greacă la teatrul existenţialist şi absurd din secolul XX), de mai bine de zece ani. Îmi place să folosesc, în textele mele, măşti de personaje: femeia-cruciat, Marijuana, Niniloh, Tristana, curtezanele (veneţiene) La Malcontenta şi La Cesarina, Kore-Persefona şamd. Pentru că aş fi vrut să trăiesc în perioada Belle-Époque (la Paris sau Viena) sau prin secolul al XVIII-lea, la Veneţia, sau în secolul XX, în perioada hippy. Dar mi-e bine şi acum, iar vremurile noastre poate că mi se potrivesc întru totul. Nu ştiu cum şi ce aş fi fost în alte timpuri, dar ştiu cine şi ce sunt acum.

Anunțuri

6 răspunsuri to “Entry for November 02, 2007”

  1. Gabriela D Says:

    Nu ma cunoasteti,nici eu nu va cunosc decat de aici.Nu stiu cum s-a intamplat,poate ca 23 ianuarie a insemnat ceva(e ziua mea de nastere0,dar am ajuns sa citesc ce scrieti aici chiar daca nu intotdeauna ajung in acest loc,chiar daca nu inteleg intotdeauna ceea ce citesc.Cum sa spun,eu am ramas doar la un nivel minim de cunostinte,nici nu mai citesc aproape nimic,doar de prin aceste tainice locuri poe care le descopar sau imi sunt scoase in cale.nu stiu.dar ce stiu e ca si mie imi plac povestile si chiar daca nu sunt nici scriitoare,nici poeta,simt atatea si cand scriu ceva,ca acest raspuns de acum,o fac pentru ca asa simt si nu stau pe ganduri deloc.Daca ma opresc e ca si cand m-as bloca si nu mai pot face nici un pas.De aceea nici nu recitesc .Recitesc rar.Nu stiu daca m-ati inteles,eu sper ca da.Ce rau imi pare ca nu pot sa scriu sau sa spun intotdeauna ce simt!

  2. Mesmeea Says:

    Ce ciudat si in acelasi timp ce omenesc e mesajul dumneavoastra! Ma bucur ca va plac povestile si ca inca mai credeti in revrajirea lumii produsa de ele! Asta nu e deloc putin lucru. Atunci cind fapturile nu au abilitatea ori capacitatea de a scrie (valabil estetic sau cu o miza inrudita), exista intotdeauna (sau aproape intotdeauna) altceva la indemina (si fara masca teatrala a posibilitatii de publicare) – exista jurnalul. Poate nu ar fi rau sa incercati.

  3. Gabriela D Says:

    M-a emotionat raspunsul dumneavoastra.Mi-era putin teama ca ma veti ignora ca fiind asa de neinsemnata.Totusi,in adancul sufletului stiam ca ma veti intelege .Am avut o experienta magica as putea spune,de atunci m-am schimbat si stiu ca nu trebuie sa-mi ascund sufletul.Chiar daca unii fac glume sau ma umilesc pentru asta(am 50 de ani),stiu ca am pierdut atatia ani din viata traind cu teama ca as putea supara sau jigni pe cineva,ca as putea ajunge tinta ironiilor si rautatilor.Ce rost are atunci sa traiesti?Cand simti ca totul se poate termina intr-o clipa,de ce sa nu traiesti dupa cum simti,de ce sa nu spui ceea ce simti?Si asa am ajuns si in lumea virtuala,am mai scris ganduri de-ale mele.Imi pare rau doar ca am sters cateva dintre ele in momente de mare suparare.va multumesc pentru incurajari.Da,imi plac povestile si iubesc oamenii carora le place magia lor.Cred ca oamenii ar fi mai buni daca ar crede in magia povestilor si ar redeveni copii ,mai ales cand le este greu.

  4. Mesmeea Says:

    Eu ma refeream la un jurnal INCHIS vederii oricui, nu la un jurnal afisat pe blog. De supapa aceasta psihologica vorbeam.
    Cit despre lucrurile magice, niciodata nu este cazul sa ne saturam de ele.

  5. Gabriela D Says:

    Am inteles.Eu credeam ca aici sunt ascunsa privirilor.Nu mi-am facut lista cu prieteni,am crezut ca nu ma vede nimeni.stiu ca m-am inselat,de aceea am sters unele destainuiri mai ciudate.Voi incerca,dar asa de greu imi este sa scriu cu pixul.m-am obisnuit cu tastele si asa de tarziu am invatat.Va doresc succes in cariera de scriitoare,poate ca ma apuc de citit din nou.Am sa incep cu dvs.

  6. Mesmeea Says:

    Jurnalul de blog este si el o maniera de a scapa de singuratate si de a intra in contact cu oamenii, in vederea unei minime comuniuni ori macar a unei minime comunicari (si este foarte bine ca lucrurile stau astfel). Dar cel cu adevarat terapeutic si launtric suta la suta nu poate fi decit jurnalul scris de mina, pe hirtie, si necitit de nimeni (adica fara posiblitatea de a fi parcurs de altcineva decit de autor).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: