Entry for October 29, 2007

(colaj de Alexandru Pecican)


Ceasornicăria (I)

Nu am un orar ori ceasornic exact pentru scris. Poezie scriu doar când vreau şi simt că pot scrie (uneori am nevoie chiar de o stare de simili-transă). Mai exact scriu poezie când simt că, dacă nu scriu, are să mă ia naiba. Proza o gândesc ca pe o construcţie, ca pe un edificiu cu oase bine amplasate, şlefuite, cu ferestre largi, cu uşi încăpătoare şi odăi la fel, doldora de narativitate.
Este vorba întotdeauna de plăcere şi mai ales de urgenţă lăuntrică. Scriu proză şi poezie din urgenţă interioară. Poezia mă descuamează cel mai bine, mai vizibil, mai adecvat, mă curăţă de toxine şi reziduuri mentale şi sufleteşti.
Poezia este şi o cură, o terapie, probabil de aceea sunt destul de vehementă aici. Cu proza este altfel: ador poveştile, să spun poveşti şi să ascult poveşti. Îmi place să mă înfăşor în fraze ca într-un cocon dantelat. Îmi place să migălesc proza, să o încarc şi să o descarc în mine ca pe un marfar de preţ, cu ingrediente delicioase, poate chiar cu marfă de contrabandă. La romanul meu Tricephalos am scris de-a dreptul cu voluptate, la fel în cazul volumului Nebulon.

În mod previzibil, cred, suita mea preferată de poveşti se află în O mie şi una de nopţi şi în ritualurile Şeherezadei. Am scris Nebulon cu infinită plăcere, tocmai pentru că m-am desfătat cu şi în narativitate. Basmul meu preferat? Cred că ar putea fi Greuceanu.

M-aş muta în destule poveşti, dar mai ales în Maestrul şi Margarita de Mihail Bulgakov. Am o adevărată fixaţie pentru acest roman (nu degeaba am ajuns în vara lui 2005 la Moscova, ducând cu mine inclusiv pălăria neagră de vrăjitoare, tocmai pe urmele personajelor din Maestrul şi Margarita, alături de alţi obsedaţi ai romanului – a se vedea, de altfel, cartea experimentală născută din această peregrinare inedită, este vorba despre Sadovaia 302 bis). Atâta doar că aş dori să fiu o Margarită fericită. Poate că şi sunt.

Poezia mă mântuie cel mai bine, dacă mi se îngăduie să folosesc acest cuvânt tare. Mi-aduc aminte că, după ce am scris volumul de poeme Oceanul Schizoidian, m-am simţit revigorată şi însănătoşită de parcă aş fi scuturat din mine un întreg ospiciu cu toţi nebunii, psihopaţii şi depresivii săi. Dar am exorcizat destule şi în (prin) proză. Tricephalos m-a vindecat de destule nevroze, fiindcă am scris acolo despre spaime şi inhibiţii. Iar una dintre părţile romanului (Peripeţiile Alisei în Ţara NewYorkeză) am scris-o chiar ca terapie simili-psihanalitică, la New York, pentru a compensa cercetarea asupra torturii politice pe care o efectuam la Universitatea Columbia, unde mă aflam cu o bursă Fulbright: ziua citeam cărţi despre violenţele corporale şi psihice atroce, iar seara scriam ca nebuna la Peripeţiile Alisei în Ţara Newyorkeză, ca să mă descarc cumva şi să nu mă smintesc de la cititul ororii.

Sunt destul de obosită şi hărţuită de cotidian, în ultima vreme, aşa încât îmi doresc uneori, ca să nu o iau razna, să urc pe munte (este o metaforă interioară pentru plecarea sau ieşirea din lumea de aici şi acum). Sau, şi mai concret, mi-aş fi dorit ca în tinereţea mea să fi devenit ucenica unui şaman autentic (din Siberia, din Mexic, nu are importanţă). Reveriile legate de un astfel de şaman mai interferează cu mine din când în când şi la vârsta de acum, atunci când, aşa cum am precizat, simt nevoia să o rup cu lumea. Fiindcă sunt doritoare a unei alte forme de cunoaştere decât cea canonică. Cu un termen incorect, eu numesc această cunoaştere ca fiind şamanică (dar, repet, termenul nu este adecvat). Cum, însă, presupusul meu şaman desăvârşit în carne şi oase nu există, mi-am aflat o altă formă de refugiu şi evadare. În aproape fiecare vară (de zece ani încoace) încerc să ajung cumva pe o insulă grecească, unde să recobor în mine însămi şi să mă reconectez la lume într-un chip, să spunem, ombilical. Până acum am ajuns prin mai multe insule greceşti: Egina, Hydra, Poros, Naxos, Paros, Santorini, Cithera, Simi, Creta, Corfu, Zante. Am ajuns şi în Rhodos de mai multe ori. Şi tare bine a fost.

Anunțuri

2 răspunsuri to “Entry for October 29, 2007”

  1. muriel_the_illusionist Says:

    maybe there is one

  2. Mesmeea Says:

    daca va fi fiind un asemenea shaman, atunci el sta foarte bine ascuns in fatza cautarilor mele. si asa se si cuvine. sa stea ascuns.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: