Entry for October 28, 2007

Lumile mele

Lumea noastră este compusă şi din infernuri, şi din paradisuri, şi din purgatorii. De toate pentru toţi. Eu am luat taurul de coarne (sper) şi am început cu baza de jos, cu infernul. Cred, însă, că mă aflu deja în purgatoriu, mai exact la buza lui de sus, aşa încât veni-va, oare?, în curând, şi timpul paradisului. Am intuiţia, însă, că şi paradisul ar putea fi oarecum infestat de infern. Niciodată infernul nu este uşor de imaginat, aşa cum nici paradisul nu este deloc uşor de imaginat. Am simţit însă nevoia să scriu despre stări tulburi (mai ales în poezie) dinăuntrul cărora lumea se vedea mai degrabă bolnavă şi suferindă, decât voioasă şi jucăuşă. Totuşi componenta ludică este vizibilă în literatura mea. Nu stagnez în infern, întrucât nu am ce face acolo. Lumile mele sunt în altă parte, dar ca să ajung la ele a trebuit să o iau cu începutul, cu ce era mai grav. Iniţieri există dintotdeauna şi în aproape totul. Iar literatura este unul din mecanismele explicite şi implicite care permit aşa ceva. Dar în cazul textelor scrise de mine, lucrurile sunt nuanţate. În poezie încerc să iniţiez în lumi delirante şi exorcizatoare, întrucât înseşi vremurile noastre sunt delirante, dezaxate, schizofrenizate. Iar eu, vrând-nevrând, sunt un produs al acestor vremuri. În proză lucrurile sunt mai complicate: pe de o parte există proza mea povestelnică sau povestaşă, născocitoare de poveşti (a se vedea Purgatoriile – 1997 şi Nebulon – 2005; ea este, uneori, inclusiv de factură onirică sau coşmarescă), pe de altă parte există proza mea experimentală, care iniţiază „subversiv” în anumite teme: Tricephalos a fost aşa ceva, iar în 2007 a fost să fie volumul de proză Naşterea dorinţelor lichide; dacă în Tricephalos am propus o proză iniţiatică despre femeie şi erotism, dar având ca miză ultimă simbolul androginului (profitând, de asemenea, de tema călătoriei rătăcitoare, picareşti), Naşterea dorinţelor lichide cuprinde texte heterogene dedicate lumii bărbaţilor. Am făcut în ultima mea carte de proză publicată până acum portretele fantasmatice a peste o sută de bărbaţi. Şi mai există o a treia nuanţă în proza mea: în anumite texte am experimentat ceva mai mult şi am râvnit (păstrând proporţiile) să propun un alt tip de cunoaştere, pe care eu o numesc „şamanică”, dar pe care nu o pot explica prea limpede, ci doar o intuiesc (a se vedea, în acest sens, microromanul Ucenica din Purgatoriile sau partea a doua a volumului Nebulon). Dar despre acest lucru, întrucâtva inefabil, poate voi găsi răgazul să vorbesc altădată.

10 răspunsuri to “Entry for October 28, 2007”

  1. Sharashka Says:

    haoaleu, vraji sefa, pana sa faca omul un comentariu de un rand tu ai schimbat de 10 ori imaginea asociata, ai dres de 14.000 de ori textul etc.!! voiam doar sa intreb daca textul asta se datoreaza cumva unei discutii pe care am avut-o noi in particular? in legatura cu povestea de mai jos despre killer-instinct, la care vad ca i s-a pus punct, nu ma pot abtine totusi sa nu fac o remarca, evident licentioasa: de ce killer-instinct si nu basic-instinct, hehe? (eu as subsuma killer-instinct-ul lui basic-instinct.) e un „concept” cu bataie mai lunga si care cu siguranta starneste imaginatia… incape in el si eros, si thanatos, si ce-ti mai trece prin minte ca ar putea sa cuprinda eul nostru primitiv (atractia ptr. bauturici si mancarici, de pilda).

  2. Mesmeea Says:

    da, sharaska, este asa cum zici. textul afisat acum pe blog are legatura cu o discutie pe care noi doua am avut-o acum vreun an (sau jumatate de an?), discutie care m-a pus pe ginduri intrucitva, in ce priveste ceea ce eu numesc „lumile mele”.
    poanta cu „basic instinct” este spumoasa si binevenita pentru a mai detensiona atmosfera comentariilor pe marginea textului anterior, dar precizarea mea destul de ritoasa, totusi, in acest moment este aceea ca formula „killer instinct” poetic (in principal) isi are destinul sau si sensul sau, pe care sper ca l-am lamurit (neavind el prea multe de-a face cu „basic instinct”, decit termenul comun „instinct”).

  3. Malintzi Says:

    daca fiecare am avea, sa spun, trei lumi „pe persoana fizica” (haha), ar fi simplu. dar, intr-adevar, avem mai multe lumi in care trebuie sa traim si doar o viata, din cate am auzit. problema e ca lumile noastre se intersecteaza si cu ale altora si sometimes rezulta ceva very messy. ideea e ca exista un virus periculos, circula sub mai multe denumiri si are diferite manifestari: viciere, infestare (sau chiar infectare!), corupere, decadere etc. (la fel de bine, virusarea lumilor noastre poate avea si efecte pozitive, in celelalte extreme, pe care nu le voi mai insirui)

  4. Mesmeea Says:

    astazi este duminica, ziua in care pina si dumnezeu se odihneste putin, asa incit propun sa fim ceva mai optimisti cu totii (si cu toatele), dupa „furia” de simbata…
    nu intersectarea dintre lumi este cea care poate dezamagi, irita, nemultumi, ci reactia agresiva de neaderentza la una sau alta din lumile cu pricina. iar angoasele se nasc cel mai usor la raspintiile de tot felul…

  5. Malintzi Says:

    commentul meu n-are-a-face cu polemica de ieri. pai exista si reversul situatiei intre paranteze, asa ca…nu-i nici pesimism, nici optimism :). atat

  6. Mesmeea Says:

    poate ca, in alta dipozitie fiind, mai matura si intzeleapta, vom discuta, candva, cu totii si cu toatele, despre comuniune, schimb benefic de energii, empatie, virtutzi, loialitate, prietenie…

  7. Sharashka Says:

    atunci inseamna ca tu te gandesti la alta discutie, de care eu, evident (ca doar de-aia-‘s ucenica si anti-), cu rusinica recunosc ca nu-mi amintesc. dara las’ ca ne vom intruni intr-un moment alchimic, sinestezic, empatic, ..bahic, sa facem schimb benefic de energii si de amintiri, si-om lamuri-o…

  8. marius conkan Says:

    hmmmmmm

  9. Cata Says:

    Momentul ala ar fi putut fi joia care tocmai a trecut!:P

  10. Mesmeea Says:

    evenimentele sunt deja atit de amestecate, iar discutiile atit de intersectate (pe grupuscule de omuletzi), incit nu se mai pricepe nimic – cine cu cine a empatizat si a schimbat energii benefice, pe de o parte, cine cu cine nu a sinesteziat, alchimizat etc., pe de alta parte.
    este un turn babel!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: