Entry for October 26, 2007

Killer Instinct (I)
(blood of a poet)

Ce este poezia autentică? Nu există un notariat special de legalizare pentru poezia autentică şi e foarte bine că nu există aşa ceva. Poezia (valoarea ei) nu poate fi măsurată cu rigla şi cântarul. Nici la kilogram sau litru. De aceea, eu mizez pe altceva: pe un soi de killer instinct al poetului. Simt forţa unui poet şi a poeziei sale, atunci când percep al său killer instinct de creator, energia lui, tăria lui, vibraţiile sale. Poetul autentic este un prădător faţă de sine însuşi. Când scriu poezie port cu mine şi lumea întreagă (încochiliată), şi cea mai ascunsă odaie a sângelui meu. Poetul cu killer instinct trebuie să fi avut măcar cognitiv experienţa morţii ori a nebuniei.
În viaţa mea poetică de până acum, am avut parte de câteva experimente extreme, care m-au marcat: este vorba despre amplul poem Femeia-cruciat (scris cu note de subsol sau, mai exact, cu o Addenda, publicat întâia oară în 1994, republicat în 2000), apoi volumul Oceanul Schizoidian (conceput ca un tot psihedelic, publicat într-o primă ediţie în 1998 şi într-o a doua, în 2006, o carte foarte nevrotică, dar şi foarte terapeutică). Apoi cartea extremă de poezie (un roman-poem, cum a fost numită, doar pentru gurmeţi) scrisă împreună cu Andrei Codrescu – este vorba despre Submarinul iertat.
Anunțuri

4 răspunsuri to “Entry for October 26, 2007”

  1. marius conkan Says:

    in poezie imi vars toate obsesiile care ma macina… si nu stiu daca a avea taria sa „marturisesti” tine de un anumit killer instict. in orice caz, eu vad poezia ca fiind subconstientul care capata trup de femeie sau de barbat si se autodevora.

  2. Mesmeea Says:

    confesiunea completa (spovedania) nu inseamna „killer instinct”. da, poezia este si confesional, poate fi inclusiv asa ceva, dar nu doar asa ceva (ar fi prea putin si ar risca sa aiba continut strict defulatoriu). killer instinct este energia poetica dupa pina la capat si consumata prin ardere de tot (iar energia inseamna viziune, in primul rind, si apoi arhitectura interna si externa). devoratori si autodevoratori… aceasta este alta poveste (asemenea cuplu exista in toate domeniile artistice).

  3. Sakee Says:

    ‘Scopul artei este de a dezvalui arta si de a-l ascunde pe artist.’ Nu stiu de ce, dar sunt foarte tentata sa-i dau dreptate lui Oscar Wilde 🙂

  4. Mesmeea Says:

    fireste, taina isi are procentul ei de ispita, inclusiv in poezie. dar e un procent nemajoritar, totusi…
    iar la primul feedback despre „killer instinct”, am uitat sa mentionez categoria devoratilor si a auto-devoratilor – si acestia formeaza un cuplu tipic.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: