Entry for September 30, 2007

Cum, cât şi de ce


Scriu cu pixul sau direct la computer. Multă vreme (mulţi ani) am scris cu un pix în formă de cui (nu glumesc), care îmi purta noroc. Scriu direct la computer atunci când simt că stihia e prea puternică în mine şi nu mai am timp să mă poticnesc cu pixul, că mi se duc ideile şi imaginile. Nu vreau să le scap şi atunci scriu direct la computer, e mai comod. Totuşi, poezie scriu mai degrabă cu pixul, iar proză şi eseu scriu mai degrabă direct la computer (deşi mi se poate întâmpla şi exact pe dos).

Poezie scriu mai degrabă spontan, deşi depinde de poem şi de volum. Există poeme pe care le-am scris de parcă aş fi respirat pofticicos, ca să nu pier, şi există alte poeme pe care le-am migălit în minte şi în carne vreme îndelungată. La volumul Veneţia cu vene violete. Scrisorile unei curtezane (2002), am lucrat treisprezece ani… în schimb la Oceanul Schizoidian, volumul meu psihedelic (şi delirionist), am lucrat un an de zile sau chiar mai puţin. Treceam printr-o nevroză acută şi am căutat să mă descarc cumva, poemele având o miză cathartică evidentă şi imediată.

Există texte la care nu schimb nimic, şi altele la care şlefuiesc îndeajuns. În poezie tai destul de puţin. Cu proza lucrurile stau cu totul altfel: aici este nevoie de construcţie şi arhitectură, aşa că refac ceva mai mult. În cazul eseului, de asemenea, fiind necesară demonstraţia, refac adesea textele până devin cristaline.

Nu prea apelez la tehnica palimpsestului, dar în ultima vreme sunt tot mai ispitită de experimente, atât în poezie, cât şi în proză.

Uneori am nevoie de muzică: ascult muzică psihedelică şi rock (cu diferite nuanţe şi de diferite categorii). Pink Floyd, Van Der Graaf Generator, The Doors, Genesis, Yes, Manfred Mann, Led Zeppelin, Deep Purple, Jethro Tull, Gentle Giant; dar şi muzici mai noi, Radiohead sau Muse. Sau muzici de nedefinit: Dead Can Dance ori Cocteau Twins. Obiecte-fetiş nu am. Pot să scriu şi doar în odaia mea „vrăjitorească” (cu lucruri speciale, pe care nu le pot destăinui, întrucât ţin de magia şi tăria unui creator), alteori sunt îmbibată de locul pitoresc în care mă găsesc: de pildă, Grecia şi insulele greceşti sunt medium bun pentru poezia mea narativă de arşiţă şi lene, cum o numesc. Am scris cu folos şi în forţă şi la Paris sau New York. Am scris şi în aeroporturi, scriu şi stând în pat (ori fotoliu), şi la cafenele. Am scris şi pur şi simplu trântită pe jos pe treptele unei clădiri. Nu am o regulă propriu-zisă: scriu acolo unde îmi vine să scriu şi atunci când simt că este urgent să fac acest lucru, ca să supravieţuiesc.

Nu prea pot scrie noaptea, ci mai degrabă dimineaţa şi după-amiaza. Rar scriu şi seara, dar nu e un tabiet. Iar alteori scriu, printre picături, pur şi simplu când îmi mai rămâne timp dincolo de viaţa mea activă şi obositoare. Când mă mănâncă palmele să scriu şi nu mai am încotro, atunci scriu cât şi cum pot. Vara este anotimpul meu fast: vara scriu tihnit (se potriveşte şi cu zodia mea, sunt leoaică). Primăvara şi toamna scriu mai „nevrotic”, iar iarna mai „hibernez” şi eu (deşi nu totdeauna). Iarna este, alteori, cel mai adecvat timp de scris proză, pentru că e timpul poveştilor: e un timp (predilect) epic. Dar vara scriu cu cea mai mare plăcere, vara am răbdare şi suflu şi voluptate.

De autorenegări nu am avut parte niciodată, chiar dacă am regretat pripa cu care am publicat o singură carte, de fapt (e vorba de prima mea carte de proză – Călătorie prin oglinzi). Aceasta a apărut cu mici intervenţii dinafară (care nu mi-au aparţinut) cu douăzeci şi trei de zile înainte de decembrie 1989; dacă aş fi avut răbdare (dar de unde să fi ştiut că regimul comunist se va prăbuşi?), ar fi apărut aşa cum o scrisesem (era un microroman întru totul kafkian), ba poate chiar aş fi rescris-o puţin. Dar poate că o voi reedita vreodată şi atunci am să o rescriu şi am să o public aşa cum am vrut la început. În rest, nu regret nimic: toate cărţile mele sunt ale mele lăuntric şi exterior, şi îmi asum semnătura lor ca pe un totem sau, mai degrabă, ca pe un blazon. Ba chiar am unele cărţi pe care le iubesc foarte mult: în poezie, Femeia-cruciat, Veneţia cu vene violete, Oceanul Schizoidian şi Kore-Persefona. În proză: microromanul Ucenica (din volumul Purgatoriile), apoi în mod special Tricephalos şi Naşterea dorinţelor lichide. Cu Nebulon, volumul de povestiri din 2005, am chiar o relaţie specială de voluptate autoreferenţială, autoficţională şi narativă.

Nu am fost tentată niciodată să renunţ la scris.

Anunțuri

2 răspunsuri to “Entry for September 30, 2007”

  1. Alina Says:

    Doamna Ruxandra Cesereanu, imi permit sa va intreb cand si unde ii veti bucura si pe clujeni cu expozitia pe care tocmai ati organizat-o la Venetia? Multumesc.

  2. Mesmeea Says:

    In prima parte a lunii decembrie va fi expozitia cu pricina la Muzeul de Arta, dar inca nu stiu o data exacta. Voi da de veste.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: