Entry for September 15, 2007

Marele Shak



Destulă lume tânără mă întreabă de ce este obligatoriu să fie predat şi învăţat Shakespeare (Shak, cum l-am poreclit eu de fapt, prescurtându-i numele ca unui profesionist în skateboard). Nu va fi fiind vorba despre un clişeu? mă întreabă provocator interlocutorii mei cusurgii. Răspunsuri vide de tipul – e cel mai mare scriitor, e un gigant, un geniu etc. nu mai funcţionează astăzi. Aşa că răspunsul meu este altul: acela că la Shak (datorită multitudinii textelor conservate – în caz că şi sunt ale sale) pot fi regăsiţi cei mai mulţi invarianţi ai culturii lumii (ai culturii europene, în mod special). Iar exemplul pe care îl dau este al temei sexualităţii-erotismului şi al multiplelor nuanţe (incredibil de multe) care apar în dramaturgia shakespeareană. Le înşir aici (şi acum), pentru a fi convingătoare: tehnica seducţiei, iubirea curtenească, pasiunea ca nebunie, tentaţia violului, dezbaterea între ascetism şi poftă senzuală, contopirea carnalitate-trup şi structura aleşilor, gelozia ca iubire-ură, teama de încornorare, ritualuri de fecunditate (dionisism), sexualitate grotescă (de pildă, Bottom, din Visul unei nopţi de vară, bărbatul-măgar, sau Falstaff, omul-burtă, dar şi omul-falus), femeia ca chintesenţă a păcatului, polemici între iubirea concepută de femei şi cea concepută de bărbaţi, libidoul ca scârbă existenţială (Hamlet), Hymeneu ca pacificator erotic, războiul dintre sexe, proiecţia bărbaţilor ca încornoraţi structurali şi a femeilor ca târfe, castrări simbolice, proiecţia sexuală a bărbatului ca bastard, pasiunea care produce disoluţia personalităţii, incestul, castitatea ca probă de încercare, sexul ca parvenire socială şi politică, coup de foudre prin intermediul simţului văzului („palatul din ochi”, cum îl numeşte Shak), travestiuri ambigue în care fantasma invertirii este evidentă (întotdeauna femeile se travestesc în bărbaţi, niciodată bărbaţii în femei) şi ar mai fi destule nuanţe, chiar dacă unele riscă să fie rebarbative, pleonastice ori redundante. Cele mai multe metafore sexuale apar în Totu-i bine când se sfârşeşte cu bine şi în Othello: în primul caz, metaforele belice agresive îi aparţin unui bufon (Parolles), în al doilea caz ele îi aparţin unui pervers sado-masochist, adică lui Iago. Enfin, nu este singura temă ramificată de Shak în atâtea şi atâtea nuanţe: dar este cea mai la modă şi cea care sensibilizează mai cu seamă lumea tânără de astăzi. Întrucât, după ce înşir lunga şi provocatoarea listă, întotdeauna interlocutorii admit că Shak e cool! Naşpa cool, conchid eu. Hmmm, poftă bună!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: